luni, 29 aug. 2011, 22:58
Presupunând că o parte din cititori sunt mai sensibiloși oleacă, țin să precizez că nu se recomandă lectura acestui articol în timp ce mâncați sau imediat după, sau imediat înainte. Eu v-am avertizat, ceea ce mută orice fel de responsabilitate de pe umerii mei pe ai dumneavoastră. Să purcedem deci.
Din câte îmi aduc – și sper că îmi aduc bine – aminte, există în folclorul mai multor țări ideea că excrementele animale sunt aducătoare de noroc. De exemplu, evenimentul nefericit prin care o persoană se trezește brusc cu rahat de pasăre pe haine în timpul unei plimbări liniștite pe stradă într-o zi faină de vară este privit de către mulți drept „norocos”. Similar, călcatul într-un rahat de mamifer sau pasăre de mărime medie – pentru că orice cetățean ar trebui să fie de-a dreptul chior să nu observe fecalele de cal sau de vită în timp ce umblă în mândria-i de biped – e considerat eveniment de sărbătoare; și de muncă, dacă ar fi să luăm în considerare curățatul de după.
O problemă ar fi evident aceea că nimeni nu știe în fapt la ce se referă norocul în cauză. Ideea de noroc e în sine atât de ambiguă și de relativă încât e cvasi-imposibil, chiar dacă să zicem că ne luăm puncte tari de referință, să ne dăm seama ce înseamnă „a avea noroc”. Câștigul premiului cel mare la 6 din 49 e noroc? Păi e, dar care-s șansele? Cu câteva ordine de mărime mai mici decât acelea de a călca într-un rahat. Eu mă consider la fel de norocos că nu sunt călcat de mașină în timp ce trec strada regulamentar; sau că nu îmi pică un pian în cap. Ce, credeți că nu-i posibil? Se moare foarte des din asta; de unde am putea deduce empiric că oamenii sunt ființe ghinioniste – în medie, pentru că moartea unui milion e o statistică, vorba porcului. (mai mult…)
vineri, 26 aug. 2011, 21:42
Rom: Hello, Leeta. Bye. [leaves]
Leeta: I must be doing something wrong.
Quark: I don’t know, Leeta. Maybe he’s just not interested in you.
Leeta: Well, I know he likes me.
Quark: Likes you, yes. But he’s an engineer, a problem solver. He needs a woman with a body and brains.
Leeta: I have brains.
Quark: Of course you do, honey. That’s why I hired you. Now eat up and then take those brains back to the dabo wheel where the customers can get a good long look at them.
- Star Trek: Deep Space Nine, 5×16 – Doctor Bashir, I Presume
Prefață
Cu destul de mult timp înaintea apariției RPG-ului pe calculator, așa-zisul „role playing” se făcea, după cum probabil știți, pe masă, cu ajutorul creionului, hârtiei și al unor zaruri. Și deși de ceva timp e foarte la îndemână să lăsăm calculatorul să facă o parte din treburi – calculul evenimentelor aleatoare din univers sau desenatul terenului de luptă sunt doar două elemente care îmi vin în minte acum – pentru noi, nerzii adevărați joacă în continuare și varianta clasică, în care „game master”-ul nu este un program, ci o persoană reală, iar jocul se desfășoară în jurul unei mese, sau în cel mai nefericit caz într-o cameră de IRC.
Această organizare introduce pe de o parte o serie de dezavantaje: timpul pierdut cu calcule matematice de mână (chit că majoritatea sunt simple), necesitatea de a crea și apoi a descrie un univers consistent și nu în ultimul rând dificultatea de a implica măcar patru-cinci persoane într-un astfel de joc și de a juca regulat, durata medie a unei sesiuni fiind de vreo patru ore.
Pe de altă parte, role playing-ul clasic are o flexibilitate pe care nici măcar cel mai cel MMORPG nu o poate atinge. Din implicarea participanților (inclusiv a game master-ului) pot emerge povești cu adevărat faine, accentul punându-se în mod real pe „role play” și mai puțin pe niște cifre lipsite de esență. Cu cât povestea e mai interesantă, cu atât jucătorii necesită mai multă istețime și invers, cu cât jucătorii au mai multe skill-uri în a juca, cu atât povestea va deveni mai interesantă și luptele mai spectaculoase.
Articolul de față este primul dintr-o serie, serie care reprezintă transpunerea în text a unei povești bazate pe universul Dungeons & Dragons, inspirându-se însă și dintr-o serie de mitologii, după cum probabil sugerează și titlul. Povestea nu îmi aparține, dar narațiunea este realizată din perspectiva unuia din personaje, acesta fiind jucat de către subsemnatul. Alegerea de a povesti în engleză se poate dovedi a nu fi extraordinar de inspirată, însă îmi va servi spre a-mi îmbunătăți stilul de abordare a narațiunii, în speranța că această primă participare la o campanie de D&D nu va fi și ultima.
Acestea fiind spuse, vă invit să lecturați mai jos primul capitol din jurnalul lui Yog. (mai mult…)
marți, 23 aug. 2011, 22:53
Putem începe acest veritabil dat în bobi prin reluarea unui exercițiu pe care l-am făcut și într-un articol anterior. Să stăm pentru un moment-două și să ne întrebăm pentru ce folosim noi browser-ul zilnic. Eu de exemplu îl folosesc pentru citit știri, comic-uri și blog-uri, gestionat calendarul și lista de chestii de făcut, citit mail-urile, privit clipuri video din diverse domenii – fie ele conferințe, cursuri, seminarii sau desene animate, filme, muzică -, ascultat muzică din când în când, citit cărți destul de rar – pe astea prefer în general să le păstrez offline -, comunicat cu persoane de la care am ce învăța și altele.
Mai pe scurt, o bună parte din activitățile mele zilnice au loc în cadrul browser-ului. Nu se pretează în general la browser problemele care necesită performanță, precum compilatul codului sau jocurile, acestea din urmă reprezentând o excepție foarte rară, având în vedere că majoritatea sunt dezvoltate folosind abominația numită Adobe Flash. Nu îmi gestionez fișierele locale (fotografii, text, muzică) folosind browser-ul, dat fiind faptul că o bună parte din ele sunt proprietate personală. În rest… da, articolul de față este scris în browser.
Astfel, putem comite sacrilegiul de a afirma că browser-ul web este într-un anumit sens echivalentul unui sistem de operare. Într-un anumit sens, deoarece a afirma că browser-ul este aceeași chestie cu un SO e ca și cum am spune că HTML e limbaj de programare sau că rolul strungarului e de a proiecta strunguri. Doar nucleul sistemului de operare e o componentă software ce nu poate fi înțeleasă complet de o singură minte, iar dacă nu mă credeți, vă invit să citiți sursele Linux-ului. (mai mult…)
sâmbătă, 20 aug. 2011, 19:59
limbo =
- (in some Christian beliefs) The supposed abode of the souls of unbaptized infants, and of the just who died before Christ’s coming
- An uncertain period of awaiting a decision or resolution; an intermediate state or condition
- A state of neglect or oblivion
(via google)
Cam așa poate fi exprimată foarte succint ideea din spatele jocului cu același nume. Mai exact, primele două definiții se regăsesc îmbinate pe parcursul producției lui Arnt Jensen (cunoscut și drept Playdead), iar a treia caracterizează parțial atmosfera pe care o putem regăsi în Limbo. Dar despre toate astea urmează să discutăm mai jos.
După cum am promis, m-am străduit să găsesc și să joc mai multe jocuri noi și bune, interesante sau chiar inovatoare [], jocuri care nu există doar de dragul de a fi, ci pun la contribuție cerebelul celui care le joacă, sugerând în același timp o poveste sau măcar un concept. Limbo a apărut pe Windows abia acum vreo două-trei săptămâni, deci este exact atât de nou cât poate fi un joc care nu e chiar așa de nou, pe Xbox fiind lansat acum mai mult de un an. (mai mult…)
Cam așa poate fi exprimată foarte succint ideea din spatele jocului cu același nume. Mai exact, primele două definiții se regăsesc îmbinate pe parcursul producției lui Arnt Jensen (cunoscut și drept Playdead), iar a treia caracterizează parțial atmosfera pe care o putem regăsi în Limbo. Dar despre toate astea urmează să discutăm mai jos.