tales of monkey island

miercuri, 7 iul. 2010, 20:47

Ehei, dragi cititori și drage cititoare, uite că am revenit, cu sau fără voința mea, la acest mirific univers ce izvorăște din seria Monkey Island. Și uite așa, când rostesc acest nume mă gândesc automat la comedie, iar comedia nu are cum să se termine, fiindcă de multe ori nici nu începe. La urma urmei, comedia clasică are o formă circulară, având o situație inițială asemănătoare (dacă nu identică) cu cea finală, iar jocul (jocurile) nostru (noastre), cu poveștile lui (lor) cu tot, se încadrează perfect în acest tipar. Fiindcă așa ne-a fost dat  să vedem de la The Secret of Monkey Island – despre care am scris astă-toamnă – până în zilele noastre.

În urma unui oarecare dezinteres financiar în privința genului aventură, probabil datorat faptului că două-trei minți din Lucas Arts consideră că jocurile adventure nu mai sunt profitabile, iată că Telltale Games s-au apucat să reînvie câteva serii clasice, una din ele concretizându-se în Tales of Monkey Island. La acesta din urmă a dat câteva sfaturi și profesorul în maimuțologie Ron Gilbert, lucru demn de menționat de altfel. Iar de-aici încolo intră în vigoare avertismentul pe care l-am dat și cu alte ocazii, acela conform căruia eventualele spoilere ce urmează le veți asimila pe barba voastră… și pe a lui Blackbeard, arrrr…!

Guybrush pe uscat.

Guybrush pe uscat.

Povestea noastră începe undeva pe o mare, probabil undeva prin Caraibe, a long time ago, in a galaxy far far away. Ca de obicei, Guybrush Threepwood, Mighty Pirate™ și Elaine se bat cu îngrozitorul pirat-fantomă-zombie-și-el-mai-știe-ce-o-mai-fi LeChuck și, printr-o eroare de calcul (datorată probabil lucrului în precizie simplă), eroul nostru greșește o rețetă voodoo, transformându-și groaznicul inamic în nimic altceva decât un om (așa, ca oamenii) și împrăștiind o boală pe insula Flotsam și în insulele din jur. Cam aici începe povestea, urmând să se desfășoare mai apoi pe parcursul a nici mai mult, nici mai puțin de cinci episoade umplute de suspans, tragedie, acțiune, dramă (nu se putea fără) și nu în ultimul rând comedie.

Avantajul împărțirii jocului pe episoade (curent către care se îndreaptă mulți producători de jocuri orientate pe poveste din zilele noastre… dacă tragem linie, ies destul de puțini la număr) a fost acela că a oferit fanilor timpi de respiro, fără a-i lăsa să aștepte un deceniu pentru un joc. Dezavantajul evident este ruperea temporară de universul poveștii, motiv pentru care unii din noi au preferat să aștepte apariția tuturor episoadelor și să le consume lor cap-coadă.

Guybrush sub apă.

Astfel avem plăcerea de a observa că domnul Guybrush face de toate în jocul ăsta: se luptă cu vânturile (mai mult sau mai puțin metaforice), se luptă cu pirați, se luptă cu LeChuck (fiindcă LeChuck e pirat, dar nu orice pirat), se împrietenește cu LeChuck, e înghițit de animale uriașe din care scapă cu mai mult sau mai puțin succes, posedează, e posedat, e pus în postura de avocat și acuzat, e omorât, revine din morți (sub diverse forme) și câte și mai câte, că am obosit tot povestind. Totul într-o atmosferă ce se constituie din maimuțăreli tipice, asta cel puțin în primele trei episoade. Celelalte două dau o întorsătură cel puțin ciudată jocului, în sensul că pe alocuri umorul a fost ori prea subtil să mă prind eu, ori chiar a fost înlocuit de dramă, lucru ce pică fix ca nuca în perete în seria asta.

Într-un mod asemănător, finalul mi s-a părut oleacă tras de păr, lucru poate de așteptat. Sigur, totul revine la situația inițială, dar parcă prea brusc și nenatural pentru gusturile mele, chestie care nu s-a prea întâmplat în jocurile

Guybrush și sabia roșie a desfrâu-iției.

anterioare. Noroc cu epilogul, care salvează cât de cât situația.

Puzzle-urile variază de la simple la incredibil de neintuitive, chestie care pe mine nu poate decât să mă bucure. Nici unul din ele nu pare să tortureze în vreun fel mintea, dar se întâmplă des să fii lăsat perplex de faptul că uite, rezolvarea anumitor probleme era chiar sub nasul tău de jucător trecut prin țșpe adventure-uri. Ca de obicei, partea asta se îmbină bine cu povestea, astfel că nici un puzzle nu mi s-a părut că a fost lăsat acolo doar pentru a mânca din timp.

La capitolul „chestii care ne încântă urechea”, se întâmplă să avem pe de o parte vocile, care sunt în mare parte aceleași în cazul personajelor principale (cel puțin Elaine și Guybrush sunt jucați de aceiași indivizi de la The Curse of Monkey Island încoace) și pe de altă parte coloana sonoră care, în ciuda faptului că nu mai e MIDI, păstrează atmosfera jocurilor anterioare (ba chiar e posibil să fie făcută cu sample-uri și nu cu instrumente reale) și bine face. Nici efectele sonore nu-s de neglijat, mai ales că au uneori un rol important în cadrul jocului.

Guybrush dus cu pluta... la propriu.

În privința altor aspecte tehnice nu-i mare lucru de discutat. Gameplay-ul e ceva hibrid între point and click și tastatură, în sensul că mișcarea se face prin drag and drop sau cu tastatura, iar manipularea obiectelor nu diferă aproape deloc de cea dintr-un quest clasic. Nu am avut probleme legate de obturarea obiectelor importante, dar producătorii au introdus în anumite scene posibilitatea highlight-ului item-urilor mai mult sau mai puțin manipulabile din joc, cu ajutorul tastei F4.

Guybrush dus cu pluta... la figurat.

În rest, motorul grafic pare să fie foarte bine optimizat pentru viteză, astfel că m-am jucat cu toate detaliile la maxim pe o placă video care nu-i de ultimă generație (GeForce 9800 sau cam așa ceva), pe un calculator ce în rest e mai vechi de doi ani. Iar design-ul/efectele sunt făcute cu foarte mult bun simț, având pe undeva chiar o tentă de realism (cel puțin în reglarea adâncimii vizuale), deși nu se punea problema de așa ceva într-un joc cartoon-ish.

În opinia mea umilă de fan – sau pe undeva prin zonă -, jocul poate fi considerat mândru membru al seriei Monkey Island (cu trademark-ul de rigoare). Nu se ridică la nivelul lui The Curse of Monkey Island, dar e clar peste Escape From Monkey Island, ceea ce înseamnă că cei de la Telltale au reușit să aducă un conținut fresh, iar urmarea va fi probabil și mai faină.

Comments

  • Dman spune:

    Cea mai tare serie de jocuri adventure a tuturor timpurilor :D, impreuna cu broken sword si runaway bineinteles…

  • spyked spune:

    Adevăr grăiești.

    Din păcate și spre rușinea mea, n-am reușit să joc nici până în ziua de astăzi Runaway: A Road Adventure, jocul nevrând din varii motive să ruleze pe Windows 7. Motiv pentru care subsemnatul și-a promis că va trânti la un moment dat un XP pe un calculator, special pentru astfel de ocazii.

  • Comentariile sunt dezactivate.