dreptul de a copia

miercuri, 17 aug. 2011, 00:00

Astfel se traduce ad literam englezescul „copyright”. O traducere deloc proastă, însă incompletă în contextul zilei de astăzi, vreme în care ideea de proprietate intelectuală e pe toate buzele și are (cel puțin aparent) un cuvânt greu de spus în economia globală. Dar înainte să ajungem la vremurile noastre, să trecem în revistă rădăcinile ideii de copyright, traduse în română drept „drepturi de autor”.

Ideea de proprietate intelectuală e în fapt destul de simplă: X are o idee originală (deci care nu a fost brevetată până în prezent), a cărei aplicabilitate practică o poate demonstra. Din momentul brevetării, X obține anumite drepturi asupra ideii, din care cel mai important este acela al recunoașterii meritului de a fi conceput acea idee. Similar, dreptul de autor planează în mod normal asupra unei lucrări intelectuale (în trecut text, în prezent și muzică, film, software, fotografie etc.) și oferă, după cum îi sugerează și numele, drepturi asupra unei lucrări anume, din care cel mai important este acela al recunoașterii meritului de a fi conceput acea lucrare. Cele două idei (cea de proprietate intelectuală și cea de drept de autor) sunt similare și vor fi băgate în aceeași oală pe parcursul articolului.

Cele două concepte au funcționat foarte bine în vremuri în care tehnica era atât de precară încât nu a permis copierea materialelor de diverse tipuri. În ziua de astăzi însă orice poate fi copiat. Cărțile pot fi scanate, muzica poate fi înregistrată cu un microfon, iar ceea ce există deja în format digital poate fi pur și simplu copiat de pe diverse medii, începând cu hard-disk-uri și CD-uri și terminând cu Internetul, a cărui primă calitate este aceea că permite o redundanță teoretic nelimitată, practic foarte mare, cu atât mai mare cu cât un fișier este dorit de mai mulți utilizatori. Adicătelea fix ideea din spatele sistemelor peer-to-peer, cum ar fi Bittorrent. (mai mult…)

inteligența economică

vineri, 12 aug. 2011, 21:45

Spuneam în articolul anterior legat de inteligență că formularea unei definiții clare, concise și generale a inteligenței este cvasi-imposibilă. Continuând însă drumul nostru către o înțelegere profundă a noțiunii de inteligență, nu putem să nu remarcăm faptul că economia acoperă și încearcă să rezolve în fapt o bună parte a problemei agentului inteligent. De ce tocmai economia, vă întrebați? Păi orice agent inteligent trebuie să ia decizii pentru a rezolva probleme. În plus, teoria decizională este strâns legată de teoria jocurilor, pentru că la un nivel mai înalt agentul va avea nevoie de o strategie de rezolvare a problemei. În fine, teoria jocurilor reprezintă o abordare anume asupra problemelor economice, fie că vorbim de economia individului, a familiei sau cea a unei companii.

Merriam-Webster dă următoarea definiție (non-ciclică) economiei:

a social science concerned chiefly with description and analysis of the production, distribution, and consumption of goods and services

Traducând în limbajul de mai devreme și mai pe românește, economia ia un spațiu de opțiuni/oportunități (bunuri și servicii) și îl analizează. Mai exact, analizează cum „curg” acestea dinspre producție și către consum, deci de la un agent economic la altul. În acest context al economiei, agentul inteligent prezentat în articolul anterior, cel cu utilitate și scop, trebuie să se decidă asupra opțiunii care îi va maximiza utilitatea și îl va aduce cât mai aproape de scop. (mai mult…)

frogatto

marți, 9 aug. 2011, 21:17

În ultima vreme, mai exact în ultimul an sau cam pe-acolo, mă lovesc de jocuri din ce în ce mai bune. Sigur, dau în egală măsură și de jocuri din ce în ce mai proaste, însă de alea nici nu mă ating, având în vedere faptul destul de trist că eu oricum mă joc rar, iar gusturile legate de jocuri îmi sunt dezvoltate încă de când am pus mâna pe HC. Și așa se face că dau peste minunății precum Machinarium sau World of Goo, jocuri care apropo, sunt disponibile și pe GNU/Linux, adică fix sistemul de operare care îmi este mie cel mai la îndemână.

Motiv pentru care recent m-am reapucat să cercetez tărâmul Free Software, și nu numai, în căutare de jocuri; și nu orice fel de jocuri, ci jocuri bune, jocuri care să aibă eventual un „je ne sais quoi”, o poveste sau măcar să fie distractive. N-am avut un succes deosebit: am dat peste multe chestii promițătoare, însă ori într-un stadiu incipient de dezvoltare ori abandonate, și peste o tonă de produse complet dezamăgitoare, din care unele sunt pe bani. Așa că să nu ne speriem încă, Nethack rămâne regele jocurilor în lumea *nix.

Printre chestiile faine găsite de subsemnatul se numără jocul al cărui titlu îl poartă articolul, adicătelea Frogatto & Friends. N-are nici o treabă cu Frogger înafara faptului că personajul principal al poveștii este tot un broscoi, încă unul al naibii de simpatic. Frogatto al nostru este evident „the good guy”, iar pe „the bad guy” nu mai știu cum îl cheamă, însă totul se petrece într-o lume oarecum fantastică, în stilul Super Mario. Nimic mai banal. (mai mult…)

star trek: first contact (1996)

sâmbătă, 6 aug. 2011, 15:34

Resistance is futile.

First Contact, scris de Rick Berman, Brannon Braga și Ronald D. Moore, regizat de către Jonathan Frakes, este tehnic vorbind al doilea lung-metraj din seria The Next Generation, următorul după Star Trek: Generations. În plus, este al optulea din întreaga serie de filme Star Trek. Astfel, conform regulii impar/par  [i] Star Trek: First Contact este unul din filmele reușite din serie și clar una din producțille pe care s-au cheltuit și din care s-au scos cei mai mulți bani; exceptând poate producția mai recentă (în regia lui J.J. Abrams), pe care nu o voi lua în considerare în acest articol.

Filmul debutează cu amintirile Borgului ce-l bântuie pe Picard, apoi trece în fugă peste noul Enterprise. Apoi culmea, făcând o rupere bruscă în ceea ce privește problemele pe care Federația deja le are (tratate în sezoanele din Deep Space 9 de la vremea respectivă), Borgul (sau Borgii, cum doriți) atacă. Și nu orice, ci tocmai Pământul, iar Enterprise ajunge în zonă, apoi cu vreo trei sute de ani în urmă, fiindcă vorba aia, călătoria înapoi în timp nu-i mare chestie. Ca fapt divers, stilul ăsta de poveste e foarte obișnuit în universul Star Trek încă de pe vremea lui Gene Roddenberry, dar mai ales după moartea sa.

Chestie care mă aduce la următoarea idee: criticii vremii susțin că First Contact e mai mult decât o transpunere pe marile ecrane a unor episoade TNG. Eu îi contrazic: din punctul de vedere al poveștii tocmai asta este, lucru care mă încântă și mă oftică în același timp. Mă încântă deoarece vorbim despre primul univers SF serios care a apărut la televiziune: specificul lui este unic și copiat măcar parțial de către toate serialele SF care i-au urmat, Star Trek au ba. Pur și simplu, fetișul oricărui tocilar de a fi pe o navă undeva în spațiu la mii de ani lumină față de nicăieri e unul din cele mai faine lucruri care s-au întâmplat. Nu poate o producție à la Hollywood să schimbe asta. (mai mult…)

  1. Site-ul respectiv nu oferă o analiză corectă a fenomenului, zece-unsprezece fiind un număr prea mic, plus că IMDB nu-i o sursă corectă în ceea ce privește scorurile. Este totuși expusă o explicație destul de bună în cadrul link-ului dat. [↩]
Articole mai noi »