spyked bricks in the wall — 2011

un argument împotriva corectitudinii politice

vineri, 30 dec. 2011, 16:10

Dicționarul Google definește termenul de „corectitudine politică” după cum urmează:

The avoidance of forms of expression or action that are perceived to exclude, marginalize, or insult certain groups of people.

Ideea de corectitudine politică își propune în principiu să protejeze grupuri sociale bine delimitate, sugerând că anumite forme de expresie sunt considerate ofensatoare de către membrii lor, pe considerente culturale, morale, ideologice și așa mai departe. Această așa-zisă protecție are loc în virtutea faptului că fiecare grup social bine delimitat are dreptul să existe, dreptul în cauză fiind însoțit bineînțeles și de o anumită demnitate.

Deși în principiu ideea nu sună deloc rău, există un argument (zdrobitor, zic eu) în favoarea faptului că corectitudinea politică nu își are locul în vreo societate civilizată. Problema de fond se lipește cumva de însăși definiția corectitudinii politice, deși recunosc că nu-i o problemă pe care să pretind că o înțeleg complet. E cât se poate de clar însă faptul că o soluție cum e cea a corectitudinii politice nu poate avea decât repercursiuni negative asupra funcționării indivizilor, după cum urmează să explic. (mai mult…)

fallout

Observație: E recomandat să nu parcurgeți articolul de față dacă nu ați jucat Fallout, în primul rând datorită faptului că vă veți afla pe lângă subiect (fapt ce se poate dovedi frustrant) și în al doilea rând pentru că imaginile și textul expuse aici conțin fără vreun dubiu spoilere.

Dând cu ochiul prin arhiva blog-ului, am constatat cu stupoare că nu am vorbit niciodată pe îndelete despre Fallout [i]. Țin să precizez că această omisiune este una gravă pentru orice individ care s-a născut înainte de ’90 și își zice gamer. Și nici cei mici nu prea pot fi iertați, la ce prostii scoate industria de jocuri mainstream în zilele noastre.

Dar în fine, mi-am propus să scriu despre el acum după ce l-am jucat a nu mai știu câta oară [ii], vorba aia, mai bine mai târziu decât niciodată. Având în vedere că gameplay-ul primelor două jocuri din seria Fallout e în mare același și cu siguranță va exista și un articol dedicat lui Fallout 2 cândva în viitor, mă voi axa mai mult pe construcția poveștii decât pe aspectele tehnice (sistemul de joc, calitatea sunetul și a graficii etc.). (mai mult…)

Cel puțin nu aici. Îmi aduc aminte că am scris într-un număr din Smacketeria despre el, dar nu mai știu exact în care. [↩]
Pentru că l-am cumpărat cu ocazia promoției de pe gog. [↩]

importanța purității în semantică

luni, 26 dec. 2011, 20:32

În cadrul articolului despre semantică am discutat despre cum aceasta e o componentă esențială a limbajului. Reluând, putem afirma că semantica ajută la conceptualizarea obiectelor concrete și implicit la abstractizare, stabilind în același timp și convenții [i]. De asemenea, am afirmat că într-un sistem format dintr-un număr suficient de mare de persoane admitem existența inconsistențelor de reprezentare a conceptelor. Acestea pot exista dintr-o serie de motive precum acela că oamenii sunt în sinea lor diferiți sau că ajung să asimileze concepte în moduri diferite.

În plus, există o serie de aspecte legate mai mult sau mai puțin de limbaj, aspecte care afectează semantica acestuia. Poate fi vorba de proprietăți de bază ale limbajului [ii] sau de calități emergente, pe care creatorul limbajului vrea sau nu să le imprime acestuia, dar a căror existență necesită demonstrații non-triviale. În această ultimă categorie intră și puritatea. Pentru a face un compromis între rigurozitate și intuiție, voi defini conceptul de puritate în termeni care combină matematica cu calculatoarele.

Să presupunem că avem două obiecte, $A$ și $B$ . Să mai presupunem că putem trage o săgeată $f$ de la $A$ la $B$ (putem nota $f : A \rightarrow B$ , notație identică cu aceea a funcțiilor matematice), săgeată care are semnificația unui proces de calcul. Putem astfel spune că săgeata $f$ trece obiectul $A$ în obiectul $B$ sau că $f$ este un calcul care ia $A$ și are ca efect $B$ .

Fiind date $A$ , $B$ , $f$ ca mai sus, spunem că $f$ este pură dacă și numai dacă $f$ are în mod strict pe $B$ ca efect. Cu alte cuvinte, oricare ar fi obiectul $C$ , $C \neq B$ , atunci $f$ nu are ca efect $C$ . În caz contrar, spunem că $f$ are efecte laterale. (mai mult…)

Spre exemplu, fructul galben plin de suc acru având mărimea aproximativă a pumnului unui adult se numește prin convenție lămâie. Notăm că această definiție duce la necesitatea definirii conceptelor care o alcătuiesc, cum ar fi acela de fruct, de galben, acru etc., ajungând astfel la alte concepte de nivel înalt. Pe de altă parte, dacă punem mâna pe o lămâie concretă, putem comunica mai ușor că aceea este o lămâie, lucru practic imposibil în cazul obiectelor abstracte. Mai notăm și că se poate ajunge ușor la sitații neplăcute cum ar fi cea a definițiilor circulare. [↩]
Bunăoară limba japoneză are sisteme de scriere și o gramatică care îi afectează puternic expresivitatea. Problema în acest caz nu mai e doar una de translatare în alte limbi, ci de-a dreptul de diferență între logicile de exprimare. [↩]

editarea articolelor pe wordpress, o alternativă

sâmbătă, 24 dec. 2011, 14:03

Dacă tot am discutat ceva mai devreme cam care ar fi în opinia subsemnatului aspectul potrivit al unui blog – ba chiar mi-am dat cu părerea despre chestii cvasi-inutile precum fonturile -, să privim un pic problema și din celălalt punct de vedere. Celălalt punct de vedere fiind cel al autorului de articole, autor care dacă are un minim de inteligență caută să își facă procesul de scriere unul cât mai eficient.

Se face că web-ul, în acest caz interfața de editare a WordPress, și în general o mare parte din softuri, nu facilitează în mod implicit editarea eficientă a textului. Precizăm ca observație că cea mai mare parte din web a fost (încă de la ideea lui Tim Berners-Lee), este și va fi probabil pentru încă mult timp formată în cea mare parte din conținut text. Această stare a lucrurilor decurge natural din faptul că nici streaming-ul video și audio și nici alte forme de comunicare nu au cum să fie procesate atât de eficient de către agentul uman, cu mențiunea că ne referim la informație pură și nu la prostii.

Lipsa de eficiență despre care vorbeam mai sus este o consecință a inventării editoarelor așa-zise WYSIWYG [i]. Acestea au reușit cu succes să ofere utilizatorilor o intuiție referitoare la cum va arăta textul lor final, ascunzând detaliile din spate, însă au adus o altă problemă, anume aceea de complicare a interfeței cu utilizatorul. Sigur, selectarea unui text și apăsarea butonului Bold sunt acțiuni perfect intuitive pentru o contabilă care lucrează în Word și Excel, însă aceeași acțiune mie îmi consumă timp, pentru că eu vreau să scriu, nu să dau click-uri. Mai mult – iar acest lucru s-ar putea să pară exagerat, însă clar nu este -, însăși oscilarea mâinii drepte între mouse și tastatură e o mișcare nenaturală, care nu ar trebui să existe. (mai mult…)

Acronim pentru „What You See Is What You Get”, o chestie foarte faină în teorie. [↩]

fonturile pe web

sâmbătă, 10 dec. 2011, 20:23

În mod tradițional, browserele web afișează fonturile conform unor parametri furnizați de utilizator. Mărimea, tipul fontului și alte asemenea sunt configurate de acesta în cadrul aplicației. Totuși, din motive de estetică, design și alte astfel de lucruri care cel puțin pe mine mă depășesc complet, creatorii de site-uri web pot alege să furnizeze cu ajutorul CSS parametri proprii, mergând pe ideea de common-sense că utilizatorul are fontul X instalat pe calculator, iar dacă nu, atunci poate îl are pe Y și așa mai departe. Și exact cu asta se ocupă parametrul font-family din CSS.

Abordarea anterioară prezintă un dezavantaj major, și anume acela că un site web dat riscă să difere ca aspect de la un sistem de operare la altul și de la browser la browser. Lucrul nu-i atât de grav în sine, mai ales dacă ignorăm paranoia specifică designerilor web și a unor end-useri. Pe de altă parte ne putem lovi de situația în care un sistem de operare vine cu fonturi deosebit de proaste: distribuțiile GNU/Linux au avut și încă mai au de exemplu problema asta [i].

Astfel se întâmplă că mai multe companii producătoare de browsere s-au apucat, împreună cu consorțiul World Wide Web, să lucreze la – respectiv să standardizeze, în cazul W3C – un format de fonturi specific web-ului, care să se distanțeze de fonturile TrueType, însă fără a le înlocui neapărat. De remarcat faptul că formatul a trebuit gândit astfel încât să rezolve exact problema despre care vorbeam mai sus, deci să asigure că fonturile sunt afișate conform unor specificații stricte pe orice browser și orice sistem de operare, și în plus să nu trebuiască să fie musai preinstalat pe mașina utilizatorului. (mai mult…)

Ubuntu abia de curând a lansat un font decent cu care să își decoreze interfața grafică. [↩]