spyked bricks in the wall

a weekend in hell

În ciuda titlului cu aer de roman senzaţional/bestseller/hollywood, zilele astea au fost ale naibii de fierbinţi (can’t touch this!), iar Bucureştiul… ei, mai Bucureşti de felul lui. E un adevărat sport extrem să umbli printr-un asemenea oraş pe o asemenea vreme, mai ales că se poate întâmpla să te duci la un magazin în centru, să întrebi de apă şi să ţi se răspundă senin: „n-avem!”. Trecând peste asta, am dat ultimul examen pe o căldură infernală, şi cu toate astea se citeau zâmbete mari pe feţele oamenilor care îşi sărbătoreau ultima zi de sesiune.

Şi ca o pură întâmplare, am picat prin Big Mamou vineri. Evident, a fost cam gol, clientela fiind plecată în concedii; sau o fi fost faptul că i-am auzit pentru prima dată pe cei care au cântat. Este vorba de formaţia H2O (aka Apă), avându-l pe the one and only Alex Tomaselli la chitară. Asta înseamnă că în ciuda sonorizării slabe am avut parte de un show superb. S-au cântat cam de toate, de la Creedence şi Smokie la Louis Armstrong şi cântece populare napolitane/italiene/cubaneze, până la blues bun. Instrumentiştii sunt toţi profesionişti, iar mr. Tomaselli i-a alergat serios. Ce ştiu cel mai bine e că mă dureau palmele cam tare când am plecat spre casă (şi nu am luat la palme decât propriile-mi mâini). Oh, and the beer (and I guess the Jack) was good.

Confucius says: Early worm catches bird.