spyked bricks in the wall

Mai mult de atât nu am cum să mă scandalizez, deci mă voi rezuma la a sublinia (cu mai multe liniuțe: groase, subțiri, punctate etc.) lipsa de bun simț a unora.

În urma unor evenimente destul de importante, ACS-ul s-a trezit la intrare cu un asfalt nou-nouț și cu gărdulețe care împiedică șoferii să-și mai pună juma’ de mașină în iarbă. Toate bune și frumoase, mi-am zis, ne îndreptăm cu pași siguri către civilizație. Dar nu am putut mai apoi să nu remarc plăcuțele care îi interzic omului de rând să-și plimbe câinele prin zonă și, colac peste pupăză, aceiași comunitari de care nu se ocupă nimeni, că doar ei sunt oricum altfel, numai „de companie” nu. Ironic, nu? Urmează să interzicem accesul bicicletelor și să dăm liber la căruțe.

Pe mine mă doare mintea, așa de tare cum nu îmi pot imagina nici eu. Și fiindcă am o indignare ce tinde către cote nebănuite, iată și poze:

• Pe 1 octombrie mi-am pierdut vreo două ore ascultând discursurile (cu tentă mai mult sau mai puţin politicianistă) a unor oameni legaţi – sau nu, după caz – de ceea ce se întâmplă în Politehnică. Sfaturi de viaţă, „words of wisdom” et caetera, care în cele din urmă nu fac nici o diferenţă pentru subsemnatul. Totul s-a terminat cu o bere. Back to work now.
• Pe 1 octombrie mi-am cumpărat două cărţi, „Do Androids Dream of Electric Sheep?” a lui Phillip K. Dick şi „The World As I See It”, cea din urmă fiind scrisă de Albert Einstein. Rămâne să le şi citesc.
• Tot atunci am luat şi pulsul oraşului. Lucrurile încep să mişte în centrul istoric, ceea ce nu e deloc rău. Rămâne să fie curăţate complet maşinile de pe Lipscani şi să se ia măsuri împotriva existenţei traficului auto în zona aia. În rest, agitaţie cât cuprinde, fast food-uri pline pe la Romană, lume înghesuindu-se pentru nişte orare, maşini, zgomot, praf.
• Aproximativ trei săptămâni până la Intrepid Ibex. Aştept cu mult interes, ca un user de Ubuntu ce mă aflu.

• Ultima dată când am trecut pe Bd. Timişoara/Bd. Vasile Milea, încă mai erau montate câte două rânduri de semafoare, din care nici unul nu funcţiona cum trebuie.
• La recomandarea DBK-ului, văzut (în loc să învăţ pentru examen) Ergo Proxy, un serial care pune sub lupă concepte ce frământă umanitatea de când lumea, legat de conştiinţă, existenţă, societate, creaţie şi aşa mai departe, folosind pe de o parte clişee binevenite şi idei foarte originale pe de altă parte. Lămuriţi-vă singurei în rest.
• Dus la capăt Septerra Core. De câţiva ani nu reuşesc să joc complet titluri cum e ăsta. Normal, fiindcă jocul se dovedeşte a fi plin de labirinturi lungi şi plictisitoare, lupte care se tot repetă, toate astea în ciuda unei poveşti superbe. A meritat să rabd, dar aproape sigur nu-l voi rejuca.
• Foarte curând mă voi apuca de Spore-ul lui Will Wright. Cică e destul de addictive, so see you soon.

Bucureşti, oraş în care coexistă ploaie şi căldură, la fel cum mizeria şi prostul gust se întrepătrund cu o fărâmă de cultură.