spyked bricks in the wall

animusic

Nu știu dacă ați realizat (eu da), dar în ultimul timp am un obicei destul de ciudat de a-mi începe postările cu „acum un an pe vremea asta” sau „acum câteva luni” sau alte formulări care-și propun a readuce în fața cititorului memorii ale unor glorioase fapte, întâmplări, evenimente sau ce au fost ele la vremea lor. În fine.

Acum vreo doi ani, tot în aprilie, am menționat în treacăt, printr-un link la un video pe youtube, proiectul care se numește Animusic, nume destul de sugestiv aș spune eu. Ce sugerează el? Păi, animație plus muzică, adicătelea nu doar animație și în nici un caz nu doar muzică, ci ambele la un loc, într-o îmbinare cât mai armonioasă. Și chiar asta și este produsul final, „Computer animated music”, după cum scrie și în descrierea de pe site-ul oficial.

Dat fiind faptul de netăgăduit că au apărut pe piață două DVD-uri, iar al treilea e undeva pe drum, mă voi rezuma la a da câteva detalii generale despre ceea ce am văzut + auzit, fără a lua la puricat fiecare melodie în parte… poate cu câteva mici excepții. Subiectul nostru, și anume Animusic, poate fi considerat ca fiind un fel de muzică cu Visualization integrat. Cam ca drăciile din Winamp sau Media Player, atât doar că imaginile sunt de o complexitate mai mare, reprezentând de obicei o scenă 3D și niște instrumente care cântă de unele singure. Dacă vi se pare oleacă ciudat, citiți mai departe.

Pentru unii nu pare mare brânză – eu însumi prefer să ascult muzica decât să o privesc -, dar „concertele” sunt de mare efect, pline de detalii și fiecare instrument are locul lui atât pe track-urile audio cât și pe cel video. Și nu-i lucru mic, mai ales dacă ai văzut concerte ale unor trupe precum Pink Floyd și vrei ceva asemănător. Iar animația 3D (uneori mai bizară de felul ei) e un plus de hrană pentru ochiul avid de jocuri de culoare.

Pentru a fi sincer până la capăt, partea care mă excită pe mine la maxim e tot cea muzicală. Fiindcă genul ales de către autori nu e folk sau country, ci o chestie sintetică și atmosferică, cu aranjamente care variază de la instrumente de suflat până la construcții bazate exclusiv pe percuție. Intro-ul de pe Animusic 1, Future Retro, e chiar un rock fain, cam cum se făcea prin anii ’70-’80, în timp ce Resonant Chamber de pe al doilea DVD e o bucată complet acustică, umplută cu feeling din ălea. Unele din bucățile mai spectaculos vizuale (Pipe Dream) apar pe ambele părți. O mare parte din melodii îmi sună de la o poștă a funk sau prog (și bineînțeles a muzică electronică), iar piesa mea preferată e cel mai probabil Cathedral Pictures, piesă care nu-i nimic altceva decât un cover după Pictures at an Exhibition, da, aia pe care o cântă și ELP.

Așadar, să nu vă mire deloc faptul că, în urma acestui articol, proiectul despre care am vorbit mai sus capătă ștampila virtuală „recomandarea spaicului”. Și fiindcă eu nu mi-aș îndemna nici cel mai aprig dușman să asculte muzică proastă (cel mult oleacă excentrică), vă propun să treceți la ascultat.