apache2 și performanța

sâmbătă, 7 ian. 2012, 18:06

Săptămâna asta am avut ocazia să pun mâna pe niște cunoștințe foarte utile în cadrul unui curs din facultatea aia unde nu se predă nimic care să aibă utilitate practică. Întâmplător cunoștințele cu pricina chiar s-au dovedit a-mi fi utile spre a înțelege mai bine cum funcționează serverele web și cum să le gestionez cât de cât eficient pe mașina proprie, mașină pe care sunt găzduite și cărămizile. Astfel, dat fiind faptul că avem studiul de caz deja pregătit, vă pot împărtăși o parte din cunoștințele acumulate fără prea mare efort.

Web-ul constă – dedesubtul sferei abstracte formate din tot felul de buzzword-uri care mai de care mai cu sclipici, la nivelul său cel mai de jos – în servicii care oferă și eventual primesc informație peste protocolul HTTP. Toate bune și frumoase, însă dacă stăm și cugetăm un moment, realizăm că acele servicii rulează pe mașini fizice, care au peste ele sisteme de operare, care oferă protecție și flexibilitate, asigură (sau nu) performanța și așa mai departe.

De exemplu site-ul de față rulează pe o mașină având instalată un server web Apache2, peste un Debian care rulează pe un hardware ce constă în mare dintr-un procesor rulând la 800MHz, cu un cache de 256KB și o memorie RAM de 512MB. Mașina asta trebuie să livreze un număr de site-uri, multe din ele implementate în PHP, într-un timp finit suficient de mic, pentru a asigura că utilizatorul nu moare de bătrânețe, sau mai degrabă de plictiseală, așteptând să se încarce pagina. Iar dacă la nivelul WordPress-ului treaba se rezolvă destul de ușor printr-un plugin de caching, la nivelul aplicației și al sistemului de operare treaba nu stă chiar așa de simplu. (mai mult…)

rațiunea de a scrie

luni, 2 ian. 2012, 00:10

Pe blog în principiu, deși nu văd de ce subiectul articolului de față nu s-ar putea extinde și la alte tipuri de material scris [i]. Articolul vine ca reflecție pe marginea ideii propuse de Diana, care vrea să își ducă blog-ul într-o direcție pe care ea o numește „blog de exercițiu”, adică un fel de blog pe care autorul (sau autoarea, în acest caz) îl folosește pentru a-și urmări cu atenție evoluția.

Cu toate că ideea în sine mi se pare interesantă, am stat să mă întreb în ce măsură ar funcționa în cazul subsemnatului, și n-am putut să nu reduc întrebarea la „bun, dar eu de ce scriu până la urmă?”. Iar întrebarea asta din urmă mi-am mai pus-o o singură dată pe parcursul vieții mele de individ-care-scrie-pe-blog-din-când-în-când, acea dată fiind printr-o coincidență (sau nu) fix cea a publicării primului articol, adică acum șapte ani mâine-poimâine. Iar articolul respectiv, comis de intelectul stângaci al unui licean, pune întrebarea, însă nu-i dă și un răspuns.

N-aș avea nici o șansă de a găsi măcar o frântură din răspuns fără a parcurge pe diagonală articolele scrise până acum, bune, rele sau cum or fi dânsele, dar în care (evident că) mă regăsesc complet. Pentru a-mi ușura munca, m-am gândit să și clasific [ii] articolele, lăsând doar câteva elemente relevante și împărțindu-le pe căprării. (mai mult…)

  1. Cu toate că putem argumenta pro și contra faptului că scrierile tradiționale se află într-o perioadă de cădere lentă dar sigură, cădere ce va duce (sau nu) inevitabil către moartea acestora. [↩]
  2. Folosind un algoritm nu foarte diferit de metodele de învățare nesupervizată, plus niște euristici proprii, generarea claselor fiind astfel făcută „on-the-fly”. [↩]

un argument împotriva corectitudinii politice

vineri, 30 dec. 2011, 16:10

Dicționarul Google definește termenul de „corectitudine politică” după cum urmează:

The avoidance of forms of expression or action that are perceived to exclude, marginalize, or insult certain groups of people.

Ideea de corectitudine politică își propune în principiu să protejeze grupuri sociale bine delimitate, sugerând că anumite forme de expresie sunt considerate ofensatoare de către membrii lor, pe considerente culturale, morale, ideologice și așa mai departe. Această așa-zisă protecție are loc în virtutea faptului că fiecare grup social bine delimitat are dreptul să existe, dreptul în cauză fiind însoțit bineînțeles și de o anumită demnitate.

Deși în principiu ideea nu sună deloc rău, există un argument (zdrobitor, zic eu) în favoarea faptului că corectitudinea politică nu își are locul în vreo societate civilizată. Problema de fond se lipește cumva de însăși definiția corectitudinii politice, deși recunosc că nu-i o problemă pe care să pretind că o înțeleg complet. E cât se poate de clar însă faptul că o soluție cum e cea a corectitudinii politice nu poate avea decât repercursiuni negative asupra funcționării indivizilor, după cum urmează să explic. (mai mult…)

fallout

Observație: E recomandat să nu parcurgeți articolul de față dacă nu ați jucat Fallout, în primul rând datorită faptului că vă veți afla pe lângă subiect (fapt ce se poate dovedi frustrant) și în al doilea rând pentru că imaginile și textul expuse aici conțin fără vreun dubiu spoilere.

Dând cu ochiul prin arhiva blog-ului, am constatat cu stupoare că nu am vorbit niciodată pe îndelete despre Fallout [i]. Țin să precizez că această omisiune este una gravă pentru orice individ care s-a născut înainte de ’90 și își zice gamer. Și nici cei mici nu prea pot fi iertați, la ce prostii scoate industria de jocuri mainstream în zilele noastre.

Dar în fine, mi-am propus să scriu despre el acum după ce l-am jucat a nu mai știu câta oară [ii], vorba aia, mai bine mai târziu decât niciodată. Având în vedere că gameplay-ul primelor două jocuri din seria Fallout e în mare același și cu siguranță va exista și un articol dedicat lui Fallout 2 cândva în viitor, mă voi axa mai mult pe construcția poveștii decât pe aspectele tehnice (sistemul de joc, calitatea sunetul și a graficii etc.). (mai mult…)

  1. Cel puțin nu aici. Îmi aduc aminte că am scris într-un număr din Smacketeria despre el, dar nu mai știu exact în care. [↩]
  2. Pentru că l-am cumpărat cu ocazia promoției de pe gog. [↩]

importanța purității în semantică

luni, 26 dec. 2011, 20:32

În cadrul articolului despre semantică am discutat despre cum aceasta e o componentă esențială a limbajului. Reluând, putem afirma că semantica ajută la conceptualizarea obiectelor concrete și implicit la abstractizare, stabilind în același timp și convenții [i]. De asemenea, am afirmat că într-un sistem format dintr-un număr suficient de mare de persoane admitem existența inconsistențelor de reprezentare a conceptelor. Acestea pot exista dintr-o serie de motive precum acela că oamenii sunt în sinea lor diferiți sau că ajung să asimileze concepte în moduri diferite.

În plus, există o serie de aspecte legate mai mult sau mai puțin de limbaj, aspecte care afectează semantica acestuia. Poate fi vorba de proprietăți de bază ale limbajului [ii] sau de calități emergente, pe care creatorul limbajului vrea sau nu să le imprime acestuia, dar a căror existență necesită demonstrații non-triviale. În această ultimă categorie intră și puritatea. Pentru a face un compromis între rigurozitate și intuiție, voi defini conceptul de puritate în termeni care combină matematica cu calculatoarele.

Să presupunem că avem două obiecte, A și B. Să mai presupunem că putem trage o săgeată f de la A la B (putem nota f : A \rightarrow B, notație identică cu aceea a funcțiilor matematice), săgeată care are semnificația unui proces de calcul. Putem astfel spune că săgeata f trece obiectul A în obiectul B sau că f este un calcul care ia A și are ca efect B.

Fiind date A, B, f ca mai sus, spunem că f este pură dacă și numai dacă f are în mod strict pe B ca efect. Cu alte cuvinte, oricare ar fi obiectul C, C \neq B, atunci f nu are ca efect C. În caz contrar, spunem că f are efecte laterale. (mai mult…)

  1. Spre exemplu, fructul galben plin de suc acru având mărimea aproximativă a pumnului unui adult se numește prin convenție lămâie. Notăm că această definiție duce la necesitatea definirii conceptelor care o alcătuiesc, cum ar fi acela de fruct, de galben, acru etc., ajungând astfel la alte concepte de nivel înalt. Pe de altă parte, dacă punem mâna pe o lămâie concretă, putem comunica mai ușor că aceea este o lămâie, lucru practic imposibil în cazul obiectelor abstracte. Mai notăm și că se poate ajunge ușor la sitații neplăcute cum ar fi cea a definițiilor circulare. [↩]
  2. Bunăoară limba japoneză are sisteme de scriere și o gramatică care îi afectează puternic expresivitatea. Problema în acest caz nu mai e doar una de translatare în alte limbi, ci de-a dreptul de diferență între logicile de exprimare. [↩]
« Articole mai vechi
Articole mai noi »