rațiunea de a scrie

luni, 2 Ian 2012, 00:10

Pe blog în principiu, deși nu văd de ce subiectul articolului de față nu s-ar putea extinde și la alte tipuri de material scris [i]. Articolul vine ca reflecție pe marginea ideii propuse de Diana, care vrea să își ducă blog-ul într-o direcție pe care ea o numește „blog de exercițiu”, adică un fel de blog pe care autorul (sau autoarea, în acest caz) îl folosește pentru a-și urmări cu atenție evoluția.

Cu toate că ideea în sine mi se pare interesantă, am stat să mă întreb în ce măsură ar funcționa în cazul subsemnatului, și n-am putut să nu reduc întrebarea la „bun, dar eu de ce scriu până la urmă?”. Iar întrebarea asta din urmă mi-am mai pus-o o singură dată pe parcursul vieții mele de individ-care-scrie-pe-blog-din-când-în-când, acea dată fiind printr-o coincidență (sau nu) fix cea a publicării primului articol, adică acum șapte ani mâine-poimâine. Iar articolul respectiv, comis de intelectul stângaci al unui licean, pune întrebarea, însă nu-i dă și un răspuns.

N-aș avea nici o șansă de a găsi măcar o frântură din răspuns fără a parcurge pe diagonală articolele scrise până acum, bune, rele sau cum or fi dânsele, dar în care (evident că) mă regăsesc complet. Pentru a-mi ușura munca, m-am gândit să și clasific [ii] articolele, lăsând doar câteva elemente relevante și împărțindu-le pe căprării.

Cu alte cuvinte, ce am făcut eu pe blog de la înființarea sa și până astăzi:

  • Am scris despre jocuri care m-au marcat într-un fel sau altul, precum The Longest Journey sau Sanitarium;
  • Am vorbit despre muzică faină: Dream Theater, Yes, Hiromi și mulți alții. L-am descoperit pe Cyfer și implicit faptul că blues-ul românesc e pe un drum bun;
  • M-am masturbat mental. Rezultatele au variat spre idei artistice precum comic-ul sau dimpotrivă, către încercări de a pune lumea să citească despre subiecte matematice standard sau mai puțin standard;
  • Am iubit arta atât fizic cât și metafizic, într-o mică parte din găurile ei posibile și imposibile, care-s extraordinar de multe;
  • M-am lamentat pe teme ecologice și politice; a, și pe unele jurnalistice;
  • Am întors pe diverse părți lumea Linux, fapt ce a dus și la câteva tutoriale utile la vremea lor;
  • Am disecat câteva din problemele Politehnicii, cum ar fi de exemplu jegul din dânsa, feedback-ul sau felul prost în care e perceput învățământul universitar de către studenți;
  • Am început un jurnal de Dungeons & Dragons, ajuns la cinci capitole și având unul singur publicat, din cauza faptului că jocul în sine s-a terminat în pom. Deși ăsta a eșuat, sunt sigur că nu e singurul, iar următoarele vor merge mult mai bine;
  • Am scris proză și poezie. Nu neg că cea mai mare parte e formată din lucrări proaste sau în cel mai bun caz mediocre, dar a fost și ar poate fi în continuare un exercițiu;
  • Am comentat probleme tehnice legate de web, calculatoare și așa mai departe.

Pe lângă categoriile de mai sus, m-am avântat și la câteva articole mai puțin digerabile (unele din ele suficient de scurte):

  • Seria citatelor, aflate sub tag-ul „quotes”;
  • Seria însumării părților, din care sper să emeargă o explicație coerentă a unor concepte filosofice grele în momentul în care îi voi pune capăt. Asta ar putea la fel de bine să nu se întâmple niciodată, lucru de altfel foarte probabil, având în vedere că în continuare o mare parte din concepte mă depășesc;
  • O încercare de a defini informal inteligența și de a o pune în context. Posibile articole viitoare vor încerca să lege conceptul de inteligență de procese computaționale, sau dimpotrivă, să nege orice legătură între cele două;
  • Articole despre chestii pe care lumea din ziua de astăzi cam evită să le privească față în față, dar care sunt la fel de importante ca oricând. Astfel am ajuns să dau definiții [iii] pentru dragoste și nimic;
  • În fine, mai recent am atins problema semanticii și am ilustrat una din încurcăturile acesteia.

Lista e departe de a fi exhaustivă, însă chiar și așa a ajuns să fie mult prea mare pentru a face posibilă extragerea unui șablon clar. E foarte probabil ca toate categoriile de mai sus să aibă un numitor comun pe care nu am reușit încă să îl extrag, sau dimpotrivă, să fie căi complet disjuncte pe care m-am hotărât să-mi duc blog-ul, singurul lucru în comun fiind acela că toate pleacă într-un fel sau altul de la idei proprii.

Una peste alta, uitându-mă în urmă nu pot să spun că sunt la fel de confuz ca în prima zi în ceea ce privește motivul pentru care scriu, dar nu-s nici cu mult mai luminat. Nici nu cred că voi fi foarte curând, fapt pe care eu unul îl găsesc liniștitor, pentru că o posibilă edificare în acest sens m-ar motiva să ating rapid finalitatea în cazul în care ea există și va fi devenit evidentă [iv], sau ar transforma scrisul într-o activitate foarte monotonă în caz contrar. Și în ambele cazuri peretele ăsta virtual format din multe cărămizi s-ar cam ruina, deci na. Altfel, e clar căcărămizile au crescut odată cu mine și continuă pe aceeași cale pe care merge și autorul lor.

  1. Cu toate că putem argumenta pro și contra faptului că scrierile tradiționale se află într-o perioadă de cădere lentă dar sigură, cădere ce va duce (sau nu) inevitabil către moartea acestora. []
  2. Folosind un algoritm nu foarte diferit de metodele de învățare nesupervizată, plus niște euristici proprii, generarea claselor fiind astfel făcută „on-the-fly”. []
  3. Ele-s numite „definiții” mai ales în virtutea faptului că-s definitive, deși filosofii lui pește prăjit ar prefera să afirme contrariul și să complice lucrurile mai mult decât e necesar. []
  4. Dacă tot am folosit termenul de „masturbare mentală”, bănuiesc că asta ar fi un fel de ejaculare precoce. []

Comments

  • Wow, nu știam de câteva dintre articolele linkate, mi-a făcut plăcere să le citesc 😀

  • spyked spune:

    Partea ciudată e că nu-mi aduc aminte să fi apăsat pe publish aseară, deci îmi e să nu fi făcut wordpress-ul ăsta nou vreo schemă.

    Partea și mai ciudată e că n-am băut nimic.

  • […] deosebire de cea de a scrie, rațiunea din spatele protestului e una simplă și poate fi exprimată printr-un unic cuvânt: […]

  • Diana Coman spune:

    Wow, deci abia acum mi-a ajuns trackbackul asa ca am vazut articolul. Interesant imi pare mai ales faptul ca in esenta evaluarea asta a „ce am scris pana acum” e intr-adevar primul lucru pe care am simtit si eu nevoia sa-l fac ca sa pot sa pricep un pic incotro. Totusi, ca diferenta, mie imi pare ca nu raspunde (si nu are de ce sa raspunda) intrebarii „de ce scriu eu pe blog?”. Mai degraba raspunde cel mult intrebarii „despre ce scriu eu pe blog” ori „cum scriu eu pe blog”, ceea ce imi pare un pic altceva.

    Eu cand am primit intrebarea cu pricina, desi sub forma „de ce am blog” i-am raspuns mai degraba din alta directie: am blog pentru ca scriu si nicidecum invers. Ce spui tu cu finalitatea pe care ai atinge-o repede e valabila doar atunci cand iti alegi in fapt un raspuns suficient de „ingust” sa zic, ceea ce inseamna de asemenea doar o parte anume din raspunsul real. Si deci atingerea scopului cu pricina nu inseamna si sfarsitul blogului, pentru ca epuizezi cel mult un raspuns ca sa zic asa, nicidecum intrebarea.

    • spyked spune:

      Da, scuze, abia ieri ce am apucat să rezolv problema cu pingback-urile și wordpress-ul a început să toarne cam tot ce nu reușise să trimită de la un anumit punct până azi.

      Ce-i drept, eu n-am reușit să răspund deloc la întrebarea „de ce scriu eu pe blog?” ci am mers mai mult subconștient către „care-i direcția în care vreau eu să-mi duc blog-ul?”, care-i cumva legată, dar nu-i tocmai aceeași chestie. Și cum n-ai cum să știi unde mergi dacă nu te uiți în trecut, cam asta a ieșit.

      Pe de altă parte, aș spune că o parte din răspuns vine din „ce m-a motivat până acum să scriu?”, iar aici am constatat că am avut articole fără nici un cap sau coadă, în care am vrut să zic ceva dar n-a ieșit tocmai cum trebuie, și articole în care am nimerit-o pe firul de gândire cel mai bun cu putință zic eu, deși nu-i musai ca cititorii să aprecieze în același mod.

      Ce vreau să zic e că abordarea asta m-a ajutat să găsesc până la urmă un focus în modul de exprimare al ideilor, ducându-mă până la cenzura articolelor care nu au idei articulate bine (fapt care a decurs mereu din acela că nu am înțeles ideile cu pricina în profunzime). S-ar putea să nu pară mare lucru, dar eu îl văd ca pe un pas către definirea acestei rațiuni de a scrie.

  • […] și nu o pierd, asta-i clar. Ba chiar puterea de a inspira cititorii ar avea șansa să fie o rațiune bună pentru a scrie, nu […]

  • […] nici un folos practic din demersul ăsta; ce-i drept, nici eu nu i-am găsit vreun folos practic blogului, însă asta nu mă oprește din a-l folosi la tot ceea ce nu-mi […]

  • Comentariile sunt dezactivate.