editarea articolelor pe wordpress, o alternativă

sâmbătă, 24 dec. 2011, 14:03

Dacă tot am discutat ceva mai devreme cam care ar fi în opinia subsemnatului aspectul potrivit al unui blog – ba chiar mi-am dat cu părerea despre chestii cvasi-inutile precum fonturile -, să privim un pic problema și din celălalt punct de vedere. Celălalt punct de vedere fiind cel al autorului de articole, autor care dacă are un minim de inteligență caută să își facă procesul de scriere unul cât mai eficient.

Se face că web-ul, în acest caz interfața de editare a WordPress, și în general o mare parte din softuri, nu facilitează în mod implicit editarea eficientă a textului. Precizăm ca observație că cea mai mare parte din web a fost (încă de la ideea lui Tim Berners-Lee), este și va fi probabil pentru încă mult timp formată în cea mare parte din conținut text. Această stare a lucrurilor decurge natural din faptul că nici streaming-ul video și audio și nici alte forme de comunicare nu au cum să fie procesate atât de eficient de către agentul uman, cu mențiunea că ne referim la informație pură și nu la prostii.

Lipsa de eficiență despre care vorbeam mai sus este o consecință a inventării editoarelor așa-zise WYSIWYG [i]. Acestea au reușit cu succes să ofere utilizatorilor o intuiție referitoare la cum va arăta textul lor final, ascunzând detaliile din spate, însă au adus o altă problemă, anume aceea de complicare a interfeței cu utilizatorul. Sigur, selectarea unui text și apăsarea butonului Bold sunt acțiuni perfect intuitive pentru o contabilă care lucrează în Word și Excel, însă aceeași acțiune mie îmi consumă timp, pentru că eu vreau să scriu, nu să dau click-uri. Mai mult – iar acest lucru s-ar putea să pară exagerat, însă clar nu este -, însăși oscilarea mâinii drepte între mouse și tastatură e o mișcare nenaturală, care nu ar trebui să existe. (mai mult…)

  1. Acronim pentru „What You See Is What You Get”, o chestie foarte faină în teorie. [↩]

fonturile pe web

sâmbătă, 10 dec. 2011, 20:23

În mod tradițional, browserele web afișează fonturile conform unor parametri furnizați de utilizator. Mărimea, tipul fontului și alte asemenea sunt configurate de acesta în cadrul aplicației. Totuși, din motive de estetică, design și alte astfel de lucruri care cel puțin pe mine mă depășesc complet, creatorii de site-uri web pot alege să furnizeze cu ajutorul CSS parametri proprii, mergând pe ideea de common-sense că utilizatorul are fontul X instalat pe calculator, iar dacă nu, atunci poate îl are pe Y și așa mai departe. Și exact cu asta se ocupă parametrul font-family din CSS.

Abordarea anterioară prezintă un dezavantaj major, și anume acela că un site web dat riscă să difere ca aspect de la un sistem de operare la altul și de la browser la browser. Lucrul nu-i atât de grav în sine, mai ales dacă ignorăm paranoia specifică designerilor web și a unor end-useri. Pe de altă parte ne putem lovi de situația în care un sistem de operare vine cu fonturi deosebit de proaste: distribuțiile GNU/Linux au avut și încă mai au de exemplu problema asta [i].

Astfel se întâmplă că mai multe companii producătoare de browsere s-au apucat, împreună cu consorțiul World Wide Web, să lucreze la – respectiv să standardizeze, în cazul W3C – un format de fonturi specific web-ului, care să se distanțeze de fonturile TrueType, însă fără a le înlocui neapărat. De remarcat faptul că formatul a trebuit gândit astfel încât să rezolve exact problema despre care vorbeam mai sus, deci să asigure că fonturile sunt afișate conform unor specificații stricte pe orice browser și orice sistem de operare, și în plus să nu trebuiască să fie musai preinstalat pe mașina utilizatorului. (mai mult…)

  1. Ubuntu abia de curând a lansat un font decent cu care să își decoreze interfața grafică. [↩]

norii gri ai internetului

duminică, 6 nov. 2011, 16:03

Se face, printr-o pură întâmplare, că utilizez o parte din produsele Google zilnic. Și dacă Chromium îmi satisface cam toate nevoile în ceea ce privește navigatoarele web, atunci site-uri (sau așa-zise „aplicații web”) precum Google Mail, Google Reader sau Google Calendar îmi stau întotdeauna deschise în sesiunea de browser, iar Google Docs se dovedește a fi util la a stoca documente online sau la a colabora spre conceperea acestora.

Se observă totuși că acea pură întâmplare nu este deloc una pură, sau poate nu e deloc o întâmplare: Google au avut o bună perioadă de timp reputația unei companii care pun preț pe inginerie. O bună parte din produsele lor au fost și sunt încă rapide, fiabile – câteva din cele mai fiabile aplicații web aparțin Google – și lasă deoparte brizbrizurile în favoarea unei funcționalități simple și la obiect [i].

Cu toate astea, până și Google (sau poate exact ei mai mult decât alții) au demonstrat în ultimele câteva luni că utilizatorii nu pot avea încredere în deciziile privind produsele web ale companiei. Spre exemplu, în Mai anul ăsta Google au închis API-ul pentru Google Translate, mișcare urmată de o curățenie de toamnă în septembrie: o serie de aplicații Google au fost trimise la pensie, cel mai probabil pentru că proiectele respective nu aveau efectiv nici un viitor și nu mai erau folosite de multă lume – deloc alarmant, dacă facem abstracție de utilizatorii deranjați de toată chestia. (mai mult…)

  1. Să dăm un exemplu: suportul pentru utilizarea aplicației folosind tastatura.  Până și unele aplicații desktop mi se par a avea un set de scurtături cel puțin neintuitive, dacă nu lipsă. Gmail, Calendar și Docs vin însă cu configurații de chei consistente de la o aplicație la alta, care fac într-adevăr utilizarea interfeței mai eficientă. E posibil să fiu un pic subiectiv din acest punct de vedere, fiindcă combinațiile de chei sunt destul de vim-like. [↩]

pain of salvation – road salt two (2011)

vineri, 4 nov. 2011, 19:15

Un alt lucru cu care am rămas după concertul de la începutul lunii, pe lângă amintirea concertului propriu-zis, este o copie a ultimului album Pain of Salvation, anume Road Salt Two. Bineînțeles, am cumpărat o „ediție limitată”, „digipack”, a albumului, atât din cauza hype-ului dat de eveniment cât și din cauză că n-am putut rezista șarmului domniței (cel mai probabil nordice) care vindea chestii cu Pain of Salvation. Dar toate astea sunt prea puțin importante, ce contează e că m-am decis să nu fac o recenzie albumului până nu îl diger bine de tot.

Problema nu a fost una de digestie, deoarece m-am acomodat din prima cu Road Salt Two. Și dacă Road Salt One poartă și numele Ivory, atunci continuarea sa nu putea să se numească altfel decât Ebony, referind destul de vag probabil (sau poate chiar deloc) către melodia Ebony and Ivory a lui McCartney. Cert e că cele două albume nu se continuă (fiindcă, după cum spuneam, nu există o liniaritate a „poveștii” celor două albume), dar se aseamănă ca stil și tematică, astfel că principala mea ocupație a fost aceea de a găsi legături pe firul The Perfect Element – Scarsick – Road Salt.

Albumul explorează aceleași teme ca predecesorul său: abuzul, sexualitatea, inocența, religia, însoțite de lait motive precum durerea (fizică sau emoțională), praful, căderea și nu în ultimul rând drumul; toate acestea contribuie la supa lirică care formează Road Salt Two. Perspectiva oscilează de această dată între Ea și El, la toate cele trei persoane. Similar cu albumele anterioare, cei doi nu sunt persoane bine definite, ci mai degrabă arhetipuri de oameni puși în situații particulare, situații care duc inevitabil către acea cădere despre care vorbeam adineauri. (mai mult…)

interlude: the new blog and the old blog (ii)

duminică, 30 oct. 2011, 13:19

După cum cel mai probabil puteți observa, am adus câteva modificări minore – dar care în perspectivă mi se par esențiale – aspectului blog-ului. Mergând pe aceeași idee ca cea de anul trecut, mi-am rezervat câteva ore pentru a trata câteva probleme legate de design-ul cărămizilor, probleme mai degrabă de ordin practic. Astfel, articolul de față servește mai mult drept însemnare pentru a marca această schimbare, neavând nicidecum scopul de a-mi scoate în evidență aptitudinile de designer [i].

În primul rând, pagina de start a blog-ului a fost modificată pentru a facilita accesul cât mai rapid la ultimele articole și la tag-uri. Primele au fost mutate din arhive în cadrul paginii principale pentru că dau o idee mai bună a ceea ce s-a întâmplat pe blog în ultima lună, chestie care-i mult mai utilă decât a avea cel mai recent post trântit pe prima pagină. Cele din urmă idem și țin locul unor termeni de căutare, cu mențiunea că articolele din ultimii patru-cinci ani conțin aceste metadate într-un mod relativ consistent cu cei ai căutărilor.

În paranteză fie spus, dacă doriți să faceți o căutare in-site după termeni arbitrari, mai bine folosiți google, unde introduceți textul sufixat de „site:lucian.mogosanu.ro” – de exemplu „dream theater site:lucian.mogosanu.ro” e o căutare validă. Altfel puteți să mă bateți la cap să pun undeva un formular care face exact același lucru, pentru că motorul de căutare intern al wordpress-ului pălește în fața Google-ului. (mai mult…)

  1. … care oricum lipsesc. Recunosc că dintre subdomeniile programării, cel al proiectării de interfețe grafice îmi provoacă cea mai mare greață. [↩]
« Articole mai vechi
Articole mai noi »