dreamfall: the longest journey
vineri, 13 nov. 2009, 12:00
Aveam de fapt în minte ideea unui minunat articol, unul care să compare side by side The Longest Journey și jocul menționat în titlu, să facă o caracterizare pentru April cea proaspăt majoră – acăreivirginitaterămânetotonecunoscută, în ciuda încercărilor lui Flipper de a afla adevărul; apropo, articolul de față presupune că ați jucat deja primul joc, iar de nu, la colț cu voi! – în comparație cu femeia matură care e April Ryan în Dreamfall. Apoi mi-am adus aminte că, pe vremea când blog-ul ăsta abia ieșea din gaura născătoare de idei a minții mele, mai scrisesem ceva despre prima creație din acest univers a lui Ragnar. În plus, domnul Tørnquist ține să menționeze că Dreamfall nu e un urmaș direct al lui TLJ, ci un fel de văr primar, care nu se ocupă de Balanță, ci de alte afaceri murdare (deși părți care sunt legate inextricabil de acțiunea din primul joc țin să zic că există – sunt două la număr), iar April nu e în contextul ăsta chiar personaj principal. Adică e, dar nu e în centrul atenției ea, ci aia mică, Zoë a lui Castillo. (mai mult…)
dezamăgire.
marți, 27 oct. 2009, 12:23
Ieri, la cursul de Limbaje Formale și Automate, am avut ocazia să aflu neplăcuta veste cum că viața însăși chiar nu poate fi reprezentată printr-un automat finit. Da, timpul nu-i o variabilă liniară prin natura ei, deci vom încerca să reprezentăm realitatea printr-un CA.
Am tolba plină de idei. Revin când voi avea timp.
guilt machine – on this perfect day (2009)
sâmbătă, 17 oct. 2009, 19:30
S-ar putea spune că spaicul a auzit destule în viața sa de metalist – să fim totuși cinstiți, acum human individual-ul nostru e un fel de metalist pensionar, adică mai mult cititor de cărți de Haskell pe veceu decât metalist – și multe din chestiile auzite l-au trimis pe culmi nebănuite ale plăcerii, altele l-au făcut pur și simplu să își verse mațele de la etajul I până la cățeaua din garajul vecinului, pentru ca apoi să se dea jos pe ele ca un adevărat ninja și să se lupte cu dihania pentru a le recupera. Altele l-au făcut întâi să își verse mațele, după care l-au trimis pe culmi nebănuite, așa, ca un fel de ironie a sorții.
Despre Guilt Machine am mai spus câte ceva astă vară. De fapt, am tot ascultat demo-urile lor, mi-am format o părere destul de obtuză, după care am așteptat cuminte albumul, lucrare inspirată cică din frustrările personale și bolile lui Arjen. Și deși acest album miroase de la o poștă și jumătate a Ayreon, mi-a venit oarecum mai greu la organul-digerator-de-muzică, fiindcă seamănă, asta e clar, dar nu răsare. (mai mult…)
there and back again
sâmbătă, 10 oct. 2009, 12:59
Ehei, dragii spaicului, de când nu v-am mai spus eu o poveste. Și fiindcă (din motive care nu au legătură cu subiectul de față) sunt obsedat oarecum de povești în ultimul timp, vă voi istorisi o întâmplare prin care am trecut destul de recent. Cei mai cu degetul pe F5 dintre voi au observat probabil că în urmă cu câteva săptămâni am stat destul de prost la capitolul uptime.
Totul a început parcă pe la sfârșitul lui iulie, când, după ce văzusem oferta de abonament VDSL a celor de la Romtelecom, am hotărât să bag o fisă. Toate bune și frumoase, am primit un modem marca ZTE (care apropo, am aflat zilele astea la cursul de rețele că ar fi cam pe locul al șaselea în lume la producția echipamentelor de rețelistică) care funcționează decent la capitolul livrare de pachete din Internet și la cel de rutare și pe care am reușit chiar să îl fac să se dea cu loopback-ul pe nat. (mai mult…)
all roads lead to rome
marți, 29 sept. 2009, 20:08
Cam orice individ a auzit cel puțin o dată în viața sa această locuțiune. În aparență, expresia nu spune mare lucru: acum ceva timp Roma era Capitala, buricul, centrul și toată lumea trăgea la Roma, cam la fel cum trage tineretul din zilele noastre în București, lăsând localități întregi pustii. Dacă ne chinuim puțin intelectul, putem găsi însă sensuri mai adânci; cum ar fi, de exemplu, acela că putem atinge un obiectiv pe mai multe căi: unele mai scurte, dar nu neapărat cele mai bune, altele mai ocolite dar mai sigure.
Din punct de vedere matematic – la urma urmei, o descriere formală ne-ar putea ajuta să ne formăm o opinie asupra validității afirmației – lucrurile nu stau chiar așa de complicat. Facem abstracție de cum arăta Europa pe la începutul anilor 0 … 100 (când Imperiul era în plină dezvoltare). Fie 
graful Imperiului Roman și fie 
nodul asociat Romei. Deși aparent nu ar conta prea tare dacă 
este orientat sau nu (la urma urmei, drumurile din acea vreme erau parcurse în ambele sensuri – atenție, în realitate și nu în lumea noastră abstractă, matematică), graful îl vom lua clar orientat și slab conex, privind prin prisma afirmației de mai sus: „toate drumurile duc la Roma”, deci „toate drumurile se termină cu Roma”. Astfel, ne putem exprima cam în felul următor: (mai mult…)