muzică și matematică
sâmbătă, 10 mart. 2012, 19:50
Pe parcursul discuțiilor pe teme muzicale cu diverse persoane – fie ei/ele muzicieni profesioniști, medici, ingineri, arhitecți, nu contează; toți sunt ascultători de muzică – subsemnatul este lovit în mod constant în ceafă de către o palmă metaforică. Această lovitură se concretizează prin argumentul dureros și greu de atacat „formația/melodia X, Y sau Z este prea matematică”. Argument care nu-i complet invalid, dar care m-a făcut mereu să mă simt cumva stânjenit ca un ascultător de chestii ciudate ce mă aflu pe ăst pământ: Dream Theater, Meshuggah, Änglagård, Tool, Sleepytime Gorila Museum, acestea sunt doar câteva exemple de formații ce interpretează în prezent piese complicate, cu iz matematic.
Spuneam că argumentul nu-i complet invalid. În fapt argumentația asta se constituie pe două elemente complet necorelate pentru orice individ care-și spune muzician. Prima chestie face o referire la muzica ceva mai simplă, mai ușor de înțeles, care în același timp are șanse mai mari să fie expresivă. Expresivitatea e o calitate deosebit de importantă a artei și implicit a muzicii și se întâmplă că statistic vorbind sunt șanse mai mari să vezi muzicieni de blues care să cânte expresiv și să îți răscolească astfel toate simțurile [i].
… spre deosebire de rock-ul progresiv, de avangardă, sau pur și simplu math rock (aspectul genurilor și subgenurilor muzicale oricum e irelevant aici), unde focus-ul cade mai tare pe al doilea element, adică pe tehnică. De aici vine și impresia greșită că această focalizare ar exclude expresivitatea din muzica complexă. Idee falsă, deoarece un adevărat virtuoz trebuie să poată surprinde atât printr-o tehnică impecabilă cât și printr-o capacitate de exprimare coerentă și clară a ideilor muzicale. E foarte adevărat, anumiți instrumentiști (atenție, vocea este și ea un instrument) sună ca un patefon stricat, repetă aceleași fraze fără oprire și fără a exprima vreun fond prin ele, corespondent cu discursul unui politician. (mai mult…)
- În mare pentru că interpreții de folclor caută mai degrabă să-și cânte durerea decât să scoată untul din instrument. [↩]
etica pirateriei
sâmbătă, 3 mart. 2012, 19:07
Probabil că ați auzit de Matthew Inman, iar dacă n-ați auzit veți afla de la mine că este individul din spatele webcomic-ului pe nume Oatmeal. Unul din articolele recente publicate în cadrul acestuia oferă o justificare, să-i zicem, a pirateriei. Justificare care poate fi rezumată în felul următor: dacă un produs comercial dat aflat sub incidența proprietății intelectuale nu îmi este disponibil cu ușurință, atunci fie ce-o fi, eu o să piratez produsul respectiv.
Este bineînțeles discutabilă semnificația acelui „cu ușurință”, având în vedere că pe vremuri trebuia totuși să ieșim din casă, să urcăm în autobuz și să și interacționăm social cu alți indivizi pentru a putea intra în posesia unui album de muzică, joc, film, ce-o fi dânsul. Serialele erau clar rezervate televiziunii și mai mult, exista o întârziere de cel puțin patru-cinci ani între ce se lansa înafară și ce ajungea la noi [i]. Dar pentru a elimina orice ambiguități, putem să spunem că – făcând abstracție de factorul financiar – dacă un produs e mai ușor accesibil prin torrente decât prin orice serviciu de streaming sau download, atunci utilizatorul mediu va alege întotdeauna să tragă o copie ilegală.
Din punctul de vedere al utilității individului mediu avid de consum ideea pare să aibă foarte mult sens. Problema e că Bittorrent-ul e atât de la îndemână internauților (mai ales dacă luăm în calcul factorul financiar) încât cu greu putem găsi o alternativă legală fezabilă [ii]. Atunci, susține un oarecare Andy Ihnatko, dacă plecăm de la premisele de mai sus nu înseamnă că putem justifica pirateria cu totul încă din capul locului? Mai mult, nu-i așa că abordarea asta ar duce către colaps orice afacere cinstită care dorește să tragă foloase de pe urma proprietății intelectuale? (mai mult…)
- În 1993 noi ne uitam la Star Trek-ul lansat în 1988. Frumoase amintirile cu chelia lui Picard, nu-i așa? [↩]
- Alta decât reglementarea prin lege a uzului Bittorrent, o chestie la care deținătorii de drepturi de autor nu se prea gândesc dintr-un motiv pe care eu unul nu-l înțeleg. Din punct de vedere tehnic implementarea e realizabilă. [↩]
comentarii asupra recensământului din 2011
duminică, 26 feb. 2012, 16:49
Aflu de la Vasile via Mîța cum că au apărut statistici provizorii legate de recensământul din Octombrie anul trecut. Cumva restul lumii a uitat să menționeze faptul sau pur și simplu nu există un interes în acest sens, și mă refer aici mai ales la bloggerii care-s și politicieni (sau vice-versa), care sunt cică cei mai în temă și pe fază când vine vorba de starea națiunii și a populației.
Mie rezultatele mi se par demne de analizat, și deși eu unul nu pot oferi o analiză detaliată [i], pot măcar să mă uit peste pdf-ul dat de cei de la Institutul Național de Statistică și să fac câteva comentarii. În paranteză fie spus, dacă mă citește careva de la INS, o să fac pe fundul deștept invitându-vă să citiți despre formatul CSV, astfel încât mă aștept să publicați datele din tabele și în formatul ăsta dacă vreți să fiți luați în serios de acum încolo. Dar fie, momentan merge și un copy-paste din docoment.
În primul rând nu cred că are foarte mare rost să comentez asupra populației în scădere, care-i un subiect dezbătut, bătut și răsbătut. Nu-mi explic totuși eroarea de un milion de persoane față de 1 Iulie 2011: ori au murit un milion de români în trei luni, fapt puțin probabil dat fiind faptul că n-am auzit să fim în război sau ceva, ori într-adevăr a existat undeva o eroare gravă în estimarea pre-recensământ, eroare a cărei sursă mi se pare necesar să fie identificată. Nici structura etnică a populației nu cred a fi interesantă, dat fiind faptul că suntem deja de vreo cinci ani oficial în Uniunea Europeană. Sau poate tocmai din cauza asta ar fi interesantă o analiză în acest sens, însă pe mine personal nu mă interesează. (mai mult…)
- În principiu pentru că mi-ar trebui datele pe ultimii 25 de ani și muncă de cel puțin o săptămână full-time pentru a scoate ceva util din dânsele, timp pe care evident că nu-l am. Să nu mai vorbim de faptul că aș scoate probabil rezultate mediocre, pentru că nu-s nici statistician și nici politician de meserie. [↩]
cu cofunctori și matrice inversabile
duminică, 19 feb. 2012, 15:37
Articolul despre atom ne-a lăsat în pom cu o particularitate destul de neplăcută (și care dă spre inconsistență) a sistemului prezentat: toate reprezentările abstracte din cadrul acestuia sunt cu precădere duale, deci binare [i], pe când abordarea categorială e una ternară. Cu alte cuvinte, categoria ca construcție naturală a matematicii e formată din obiecte (notate de obicei 
Definiția o generalizează pe cea a monoidului, care-i în fapt și la urma urmei o categorie cu un singur obiect care-i de fapt o mulțime 
, ale cărei elemente sunt săgeți în categoria dată, iar compunerea e operația binară de compunere a monoidului. Definiția generală a monoidului dă de fapt un triplet format dintr-un obiect și două morfisme, într-un mod analog cu monadele, dar astea nu-s legate de discuția noastră. (mai mult…)
- Și iată cum am comis și erezia de a folosi numere în cadrul unor teorii care fac abstracție de acestea la un nivel fundamental. [↩]
- Mai exact asociativitatea operației și existența unui element neutru [↩]
anatomia modelului proprietar
sâmbătă, 18 feb. 2012, 20:00
Cuvântul „proprietar” are în limba română un înțeles înrudit cu, însă diferit de cel folosit în cele ce urmează. Proprietarul este astfel cel care deține, posesorul, stăpânul. Ideea de software proprietar sau de model proprietar al software-ului este împrumutată din englezescul „proprietary software”, pentru care nu știu să existe o altă traducere în română.
O analiză a modelului proprietar, cu avantajele și dezavantajele sale, nu ar putea exista în lipsa unei plasări în contextele spațial și temporal a acestuia. Spațiul este pur și simplu economia de piață, cu agenții dânsei (i)raționali și în număr foarte mare [i]. Contextul temporal merge în ambele sensuri, cel trecut fiind exact, iar viitorul fiind alcătuit dintr-o mulțime de perechi eveniment-probabilitate.
Se întâmplă astfel că software-ul s-a încadrat destul de bine în clasa proprietății intelectuale, el fiind mai aproape de ceva abstract precum poezia decât de ceva concret; vorba aia, dintr-un punct de vedere pur teoretic vorbind softurile nu se uzează în timp. Deși pe vremea primelor calculatoare programabile nu se gândea mai nimeni să scoată bani din software, programarea fiind o chestie destinată exclusiv specialiștilor în arhitecturi de calculatoare (adică acelora care și proiectau mașinile de calcul), odată cu evoluția lingvisticii computaționale și a puterii de calcul o serie de indivizi s-au gândit că soluțiile software pot fi vândute pentru cele câteva sute sau mii de calculatoare existente în anii ’70. Astfel s-au scos bani buni din sisteme de operare precum variante Unix sau din programe pentru inginerie sau calcul de înaltă performanță, deci cam din singurele lucruri la care erau folosite calculatoarele pe vremea aia. (mai mult…)
- Cu excepția cazurilor când sunt foarte puțini, de exemplu unul singur. [↩]