spyked bricks in the wall

despre atom

Cu toate că mecanismul abstractizării se poate dovedi a fi o durere în proverbialul posterior în cazul unor construcții complexe cum este cea a limbajului, conceptualizarea [i] este în general o unealtă deosebit de puternică de descriere a universurilor, fie ele reale sau închipuite.

Acest fapt implică posibila folosire a unor mijloace de reprezentare mai la îndemâna gânditorului de rând decât formalismele seci prezente în fizică. Abordarea are bineînțeles avantaje și dezavantaje, un avantaj fiind acela că nu limitează definiția atomului la cea fizică, definiție care oricum se bate cap în cap cu cea inițială [ii], deoarece atomii descriși în tabelul lui Mendeleev pot fi scindați prin fisiune nucleară în particule așa-zis subatomice, termenul de „subatomic” fiind în sine un fel de oximoron. Dezavantajul principal e acela că am putea risca să intrăm în contradicție cu metodele științei, dat fiind faptul că uneltele pure ale gândirii (logica și matematica) pot să ducă foarte ușor la contradicții între lumea abstractă și cea reală, deoarece de la Gödel știm că nu există sisteme de reprezentare complete. Îmi e greu să cred că vom ajunge acolo, însă.

Primele descrieri abstracte ale realității au fost făcute în Antichitate, fie în filosofia orientală (hinduism, budism) fie în cea greacă. Toate acestea au în comun ideea că natura (realitatea, în cazul nostru) e compusă din instanțe a două concepte fundamentale: atomul și vidul. Mai exact, totul există într-un cadru numit vid, iar tot ceea ce există în vid este format din atomi. Teoria se potrivește foarte bine cu cea a fizicii cuantice, unitatea indivizibilă fiind în acest caz cuanta [iii].

Generalizând, putem defini ideea de atom în cadrul unei întregi clase de sisteme abstracte. Astfel în teoria mulțimilor atomii sunt elementele unei mulțimi, iar vidul este reprezentat de mulțimea fără elemente. În lingvistică atomii sunt cuvinte, astfel că putem de exemplu să definim un alfabet cu două cuvinte, care în termeni de mulțimi s-ar traduce printr-o funcție caracteristică. Pe baza acestora putem să ne ducem către conceptul izomorf de algebră booleană, care are la bază atomii și , aceiași ca valorile de adevăr din logica binară. Există astfel o analogie bine definită între operațiile din teoria mulțimilor (intersecție, reuniune etc.) și cele din logică, tabelele de adevăr fiind un concept comun al celor două.

De altfel orice mașină de calcul discretă modernă are la bază atomii booleeni, la nivelul arhitecturii trecându-se, din considerente practice, la nivel de registru de mărimea unui octet sau alte puteri ale lui doi în ceea ce privește numărul de biți. Urcându-ne mai sus pe scara abstractizării, găsim că la nivelul web-ului atomul este R-ul din URI, deci resursa de calcul, iar în spațiul social antropic elementul indivizibil este, într-un mod suficient de banal, individul.

Toate exemplele de mai sus servesc scopul de a-i oferi cititorului o înțelegere a faptului că o întreagă clasă de lucruri pot fi reprezentate prin această dualitate vid-atom, într-un mod similar (însă nu musai identic) cu cel al aritmeticii Peano. De aici putem duce discuția pe un făgaș meta, în care să ne punem întrebări legate de existența unui vid nud. Discuția în sine pune și o altă problemă, anume cea a naturii operatorilor folosiți în construcția diverselor modele. Mai exact, nu știm dacă de exemplu putem să caracterizăm operatorul de negare drept un atom, în virtutea faptului că orice univers e format doar din atomi și vid. Mai mult, știm că operatorii (și în general informațiile adiționale) sunt esențiali(e) emergenței unui sistem coerent plecând de la o mulțime de atomi dată. Aici intervin iar concepte de nivel și mai înalt, eventual categoriale [iv] etc.

1. Apropo, conceptul asociat unui obiect dat poate fi descris foarte elegant în termeni categoriali. Astfel, un functor fixat ar putea fi văzut drept operator de conceptualizare. Poate nu-i întâmplător faptul că termenul de „functor” a apărut prima dată într-o carte de lingvistică. [↩]
2. Grecescul „atomos” referă prin definiție la „indivizibil” sau „care nu poate fi tăiat”. [↩]
3. De remarcat faptul că Planck a pus bazele teoriei cuantice cu așteptarea ca acestea să fie invalidate de experiment. Spre surprinderea sa și a tuturor celorlalți fizicieni, datele au dezvăluit că energia se propagă într-adevăr în unități discrete. [↩]
4. Un alt apropo legat de categorii: categoria conține două tipuri de atomi, adică obiectele și săgețile, la care se adaugă un al treilea tip, mai exact operația de compunere. Pe lângă asta în orice categorie există și o săgeată identitate, care deși e în sine ordinară, ea este necesară pentru definiția categoriei; o abstractizare deloc banală. [↩]