spyked bricks in the wall

inutilitatea unui martie negru

Pentru că tot am disecat semantica protestului, găsesc că ar fi foarte potrivit un studiu asupra unui exemplu concret de protest prost formulat și/sau documentat, deci prin urmare lipsit de utilitate. Exemplul constă în demersul unor copilași (bănuiesc) cu foarte mult timp liber care propun boicotarea cumpărăturilor de media timp de o lună, pentru a le arăta ei corporațiilor mari cine-i boss-ul.

Gândirea este zic eu una relativ sănătoasă, pentru că într-adevăr cam ăsta e principiul după care funcționează raporturile economice, anume că valoarea produsului e stabilită de utilitatea ambilor agenți. Totuși, pe cât de sănătoasă e intenția, pe atât de prost e planul prin care se dorește a fi adusă în concret. Să observăm așadar printr-o serie de bulinuțe cum a boicota vânzările caselor de discuri sau ale hollywood-ului timp de o lună e un act complet inutil:

• În primul rând că demersul e nepractic, pentru că mereu se vor găsi cetățeni ignoranți care să dea banii pe produsul X sau Y. Iar dacă sunteți de părere că doi, trei, zece sau o sută de cumpărători nu contează, atunci nici voi nu contați.
• Presupunând totuși prin absurd că ideea ar funcționa și companiile respective ar cădea brusc într-o lună, chestia asta ar afecta mult mai rău sistemul economic în ansamblu decât dispariția lor naturală, în virtutea lipsei de relevanță a acestora pe piață. Pentru că e clar, corporațiile care susțin acta, sopa, pipa, pupa, puța și altele sunt într-un așa hal de disperate încât caută să prostească pe față cumpărătorii cu tâmpenii ca cele menționate adineauri, deci se vor duce naibii în cele din urmă. Indubitabil.
• Având în vedere punctul anterior, cretinii cu pricina sunt conștienți că oricum vânzările de discuri sunt în declin, deci la urma urmei boicotul s-ar putea nici să nu-i afecteze foarte tare. Un boicot inclusiv al Youtube-ului, al Amazon-ului etc. s-ar putea să aibă un efect mai bun totuși [i]. Haideți, să vă văd cum o faceți pe asta. Aștept.
• E cam lipsit de sens să renunți la plăcerea de a fi sclav al consumerismului timp de o lună, după care să revii brusc la vechile obiceiuri [ii]. În primul rând că o lună e un interval de timp prea scurt pentru a buși o corporație serioasă – gândiți-vă că treaba cu GoDaddy nu a durat o săptămână, ci a fost definitivă, ok? – și în al doilea rând că după ce reveniți la cumpărături Sony Music sau EMI sau alți din ăia vor reveni la fel de bine la starea în care o să-i doară în cur de voi. Pentru că sincer, chiar nu le pasă.

Bun, deci acum că am stabilit cât de proastă e ideea cu Black March, să vă propun o abordare practică mult mai eficientă pentru a vă trimite către faliment corporația preferată. Tot așa, cu bulinuțe:

• Lăsați prostiile cu „o lună”. Nu mai cumpărați nimic de la susținătorii legilor care vă deranjează. Punct. Niciodată. Dacă susțin așa ceva, conducătorii companiilor și probabil și o mare parte din angajați merită foarte bine să își piardă job-urile, să își piardă casele, eventual să moară de foame. Ghinion, viața-i grea, asta se întâmplă când te crezi Dumnezeu. În caz contrar, ei chiar sunt Dumnezeu iar voi sunteți sclavi.
• Renunțați la a finanța (sau la a pirata, pentru că pirateria-i bună de fapt în marea schemă a bla-bla-urilor) artiștii de căcat, că-s de căcat, exact cum am zis, la propriu. Casele mari de discuri câștigă imens de pe urma lor după care vin cu nesimțire în forul public și își etalează pierderile închipuite. Și prin asta înțeleg inclusiv renunțarea vizionării videoclipurilor asociate în orice fel cu casele respective de discuri, cu atât mai mult cu cât cele mai multe din melodii/cărți/filme sunt obiecte de o nonvaloare extraordinară.
• Dacă totuși știți de vreun artist cu adevărat valoros care lucrează pentru o casă de discuri din alea, trimiteți-i mesaje pe Twitter, Facebook sau ce mai aveți voi. Spuneți-i că nu-l mai plătiți dacă nu se mută la o altă casă de discuri/de producție sau dacă nu devine independent. Ar trebui să-și permită asta dar probabil că nu o face din comoditate, iar dacă nu își permite, atunci ghinion, să se reprofileze pe taximetrie sau altceva.
• Dat fiind deci faptul că artiștii buni se împuținează pe măsură ce ne apropiem de prezent, probabil că ar fi o idee bună să promovați arta clasică sau cvasi-clasică, din care multă se află în domeniul public. Nu mai citiți Harry Potter, luați un Dickens sau un Shakespeare. Nu mai ascultați rap, puneți urechile pe o înregistrare cu Bach, veți fi surprinși cât de bine poate să sune. Cu filmele e mai greu, dar nu știu, poate s-or găsi câteva.
• În fine, pentru că tot suntem români, dați-i naibii pe toți pseudo-compozitorii de muzică, lăsați-i să moară de foame pentru că oricum sunt fomiști de felul lor și chiar au o impresie prea bună despre ei pentru a vă respecta opiniile. Dați bani pe un concert de muzică clasică, oamenii de acolo muncesc de rup și nu-i prea bagă glodul în seamă. Duceți-vă la un Cyfer, la Nightloseri, susțineți-i pe Sorin Romanescu, Vlaicu Golcea, Maria Răducanu și mulți mulți alții care fac o muzică superbă. Căutați-i pe Youtube, ascultați-i, după care duceți-vă frumos la concerte și o să vedeți cam pe unde s-ar găsi diferența.

Aplicate într-un mod consecvent și responsabil, punctele de mai sus ar constitui un început (nu mai mult) al drumului spre un mediu artistic comercial sănătos, în care discuțiile despre legi mizerabile și piraterie s-ar calma și în cele din urmă ar înceta să mai existe. Nu există alternative mai simple, sau dacă există n-am aflat încă de ele.

1. Cu efectul lateral că o să aibă de suferit și Google, Amazon și restul, deși vina lor în treabă nu-i așa de mare. Sau dat fiind că o iau pe coajă, înseamnă că au fost complici de la bun început și merită o lecție. [↩]
2. În urma discuțiilor cu medici am aflat că stilul ăsta de cură de slăbire e complet nesănătos și de fapt nu-i o cură de slăbire, pentru că duce la îngrășare. [↩]