spyked bricks in the wall

jurnalul unui spaic obosit

Şi ca orice om obosit, aş putea să mă plâng de asta. Dar nu am de gând să o fac. Ce-i drept, vremurile în care leneveam şi ascultam muzică timp de 14 ore pe zi, pentru a rămâne cu încă zece de somn, au cam început să treacă. Momentan sunt destule chestii pe lumea asta care mă ţin ocupat, ceea ce e numai bine, fiindcă nimic nu e mai dulce decât un somn după o zi obositoare.

Cum oleacă de laudă nu strică prea tare, mă laud şi eu că ieri am găsit în căsuţa poştală Ubuntu Linux 64-bit. După ce versiunea pentru 32 îmi scosese sufletul fiindcă nu vroia să booteze, se pare că de data asta a luat-o lejer şi rulează la fel de smooth totul pe el. Pe LiveCD sunt câteva programe de bază, printre care am remarcat manager-ul de partiţii, very partition magic-like, numai bun pentru cei care vor să facă o instalare. În rest, pe ramdrive/hdd/USB storage device se poate adăuga orice de pe net. Am testat VLC-ul pe un film (era singurul din lista aia mare care mi-a instalat şi codecuri) şi o mers perfect. Altfel spus, pentru 99% din activităţile de bază ce pot fi efectuate pe un PC (şi nu numai), nea Ubuntu îşi face treaba perfect.

Oh, şi cică mâine nu începe şcoala. Like I care. A, începe? Nu ştiu.