la urma urmei,
marți, 18 sept. 2007, 15:54
…ce este timpul? Nu ştiu exact cine mi-a dat libertatea să mă consider ceva, fiindcă ştim bine, şi eu şi tu, ba chiar şi ei, că eu este altul, dar scos complet din context. Piesa asta m-a obosit, acum e linişte şi cu toate astea nimicul, vidul dezbrăcat de esenţă, totul pare mai agitat ca niciodată. Mă aflu în mişcare, în cădere liberă… faţă de ce? Eterna pace a fost, este, va fi, iar mişcarea însăşi rămâne doar o piatră care cade într-un ocean liniştit.
Vechiul meu prieten îmi dă târcoale…
Comentariile sunt dezactivate.