spyked bricks in the wall

pain of salvation – road salt two (2011)

Un alt lucru cu care am rămas după concertul de la începutul lunii, pe lângă amintirea concertului propriu-zis, este o copie a ultimului album Pain of Salvation, anume Road Salt Two. Bineînțeles, am cumpărat o „ediție limitată”, „digipack”, a albumului, atât din cauza hype-ului dat de eveniment cât și din cauză că n-am putut rezista șarmului domniței (cel mai probabil nordice) care vindea chestii cu Pain of Salvation. Dar toate astea sunt prea puțin importante, ce contează e că m-am decis să nu fac o recenzie albumului până nu îl diger bine de tot.

Problema nu a fost una de digestie, deoarece m-am acomodat din prima cu Road Salt Two. Și dacă Road Salt One poartă și numele Ivory, atunci continuarea sa nu putea să se numească altfel decât Ebony, referind destul de vag probabil (sau poate chiar deloc) către melodia Ebony and Ivory a lui McCartney. Cert e că cele două albume nu se continuă (fiindcă, după cum spuneam, nu există o liniaritate a „poveștii” celor două albume), dar se aseamănă ca stil și tematică, astfel că principala mea ocupație a fost aceea de a găsi legături pe firul The Perfect Element – Scarsick – Road Salt.

Albumul explorează aceleași teme ca predecesorul său: abuzul, sexualitatea, inocența, religia, însoțite de lait motive precum durerea (fizică sau emoțională), praful, căderea și nu în ultimul rând drumul; toate acestea contribuie la supa lirică care formează Road Salt Two. Perspectiva oscilează de această dată între Ea și El, la toate cele trei persoane. Similar cu albumele anterioare, cei doi nu sunt persoane bine definite, ci mai degrabă arhetipuri de oameni puși în situații particulare, situații care duc inevitabil către acea cădere despre care vorbeam adineauri.

Începutul și sfârșitul sunt marcate de Road Salt Theme (care însă nu are nici o legătură cu piesa Road Salt) și respectiv End Credits. Instrumentația celor două melodii este pur orchestrală, fiind interpretată de către Mihai Cucu, iar piesele în sine sunt parcă desprinse din începutul/sfârșitul unui film. Ba chiar End Credits începe cu o scurtă recapitulare a tuturor episoadelor importante de pe Road Salt Two.

Prima melodie propriu-zisă a albumului, Softly She Cries, face referire către lait motivul zborului, prezent și pe In The Flesh și pe Road Salt. Aici ies în evidență două teme muzicale, una fiind cea cu care începe melodia, care poate avea conotația unei siguranțe aparente [i] iar cea de-a doua fiind pur și simplu reluarea temei principale a albumului, de data aceasta pe un sunet de chitară fretless. Refrenul este interpretat de Johan, amintind oarecum de Used.

Conditioned pare a avea o tematică cvasi-religioasă. E neclar cine e „me”; poate fi El sau poate fi Dumnezeul de pe Mrs. Modern Mary. Cert e că motivul siguranței e reluat aici, de data asta la sfârșitul unui episod bluesy, similar cu Of Dust sau Tell Me You Don’t Know. La fel și Healing Now, care însă are un fond muzical mult mai acustic, similar cu muzica populară nordică. To The Shoreline pe de altă parte sugerează o relație fragilă între un El și o Ea, iar din punct de vedere al muzicii combină ritmica de jazz cu teme ce aduc a rock progresiv.

În ceea ce privește Eleven, nici acum nu îmi dau seama care e semnificația titlului, dar cumva versurile exprimă faptul că relația (cea de pe melodia anterioară sau alta, prea puțin important) se cam duce naibii, iar unul din personaje vrea să „go with the wild” [ii]. Tema melodică e cel mai probabil derivată din Of Dust și Linoleum.

La fel ca multe alte melodii de pe albumele anterioare, 1979 este o baladă pe care Daniel Gildenlöw a făcut-o cât de personală cu putință – de altfel, mă miră destul de tare faptul că au cântat-o când au venit în București. O observație interesantă este că și coperta albumului The Perfect Element are pe ea doi copii, un el și o ea, oarecum asemănători cu cei din piesa asta. Următoarea melodie, The Deeper Cut, se referă evident la El, îmbinând ceva ce seamănă mult cu tema de pe Scarsick cu ritmul și câteva bucăți tematice de pe Flame to The Moth.

Mortar Grind se leagă oarecum de Linoleum și de She Likes to Hide, iar acel „broken inside” îmi aduce aminte de Ashes. Tema muzicală se continuă pe Through The Distance, însă mi se pare că ar fi legată și de Where It Hurts și Darkness of Mine. În fine, titlul piesei The Physics of Gridlock sugerează o situație de blocaj, din care aparent nu mai există nici o scăpare. Aici este marcat finalul albumului, final care încearcă să însumeze idei prezente și pe melodii precum King of Loss sau Road Salt și să pună punct dintr-o perspectivă neutră.

Ediția „limitată” a albumului conține încă două melodii: Break Darling Break ar putea fi considerată o continuare a Sleeping Under The Stars, dar reprezintă în același timp o repriză a finalului de pe Conditioned. Of Salt este un Of Dust cu versuri și instrumentație complet schimbate, care aduce o altă referință la King of Loss și la acel lait motiv al drumului.

Nu îmi dau seama exact dacă Pain of Salvation au încercat să pună capăt definitiv „universului” descris de albumele astea. Bănuiala mea ar fi că da, însă nu se știe niciodată. De asemenea, o mare parte din analiza din articolul de față e pură speculație, astfel că e destul de probabil să existe o interpretări mai bune și/sau mai detaliate decât am putut eu să pun pe foaie. Nu îmi voi da cu părerea despre calitatea albumului, deși din faptul că am scris o mie de cuvinte pe tema asta ar trebui să cam reiasă și acest aspect. Sub aspect cantitativ, Road Salt Two se află puțin, adică scurt pentru un album de rock progresiv, însă e destul de greu încât să țină mintea ascultătorului ocupată o bună bucată de vreme.

Bottom line: ascultați-l și dacă nu sunteți fani PoS sau ai genului, fiindcă s-ar putea să fiți surprinși. Sau nu.

1. „Tells herself yet another time she’s fine”, respectiv „I will be holding you”. [↩]
2. Idee care apare și mai târziu în album și a cărei semnificație exactă îmi scapă. [↩]