spyked bricks in the wall

povestea sony psn: ce am învățat

PlayStation Network este, după cum probabil știți sau v-ați dat seama, un serviciu de distribuție adresat gamerilor, deținut de Sony. Nu-i cu mult diferit de Steam, Xbox LIVE sau Battle.net, cu mențiunea că fiecare dintre serviciile menționate are specificul său (Steam e mult axat către partea de vânzare, Battle.net mai puțin și în plus e conceput doar pentru produse Blizzard și așa mai departe). Ce deosebește PSN de celelalte astfel de platforme este grupul țintă, deloc întâmplător tocmai acela al posesorilor de PlayStation 3.

Printre aceștia se numără și câțiva indivizi cu abilități tehnice peste medie, oameni care doresc să folosească sistemele pentru mai mult decât jocuri. Aspectul ăsta nu-i nici nou și nici deosebit. PS3-ul nu-i nici primul și nici ultimul sistem ce are norocul de a trece sub lupa hackerilor: la fel s-a întâmplat cu Kinect, de exemplu, și la fel se întâmplă cu orice piesă hardware mai răsărită. Pe de o parte, asta reprezintă, cum am zis, o ocazie de a cerceta software și hardware la nivelul „state of the art”. Pe de altă parte, privind din perspectiva Sony, orice tentativă de reverse-engineering e o amenințare la adresa proprietății intelectuale Sony și un act care poate rezulta în pierderi serioase financiare pentru companie, sau cel puțin așa bănuiesc eu că cred dânșii.

Chiar și așa, hardware-ul PS3 nu-i cu totul și cu totul o cutie neagră. Știm că arhitectura lui are la bază hardware IBM cu un PowerPC plus niște procesoare vectoriale [i]. Undeva pe lângă astea se mai situează și proprietatea intelectuală Sony, care include un jail de toată frumusețea, așa cum se poartă în zilele noastre. Ei, pe la începutul anului niște tineri au fost dați în judecată pentru că au făcut publice informații despre procedura de jailbreak. Sigur, trecem peste faptul că alți producători de pe piață încurajează practicile astea, cu mențiunea că acei producători nu sunt Apple.

În orice caz, e demn de menționat faptul că politica asta draconică nu e gustată de diverșii Anoni de pe Internet. Astfel, pe la sfârșitul lui Aprilie, PSN-ul s-a trezit cu o frumusețe de problemă pe cap: câțiva tineri (alții, aceiași, prea puțin contează) au compromis securitatea rețelei, fapt ce i-a determinat pe Sony să închidă temporar platforma. Și deși compania japoneză are mici probleme în a recunoaște adevărata gravitate a problemei, evenimentul e cumva echivalent cu acela în care cineva sparge Facebook-ul și obține acces la toate informațiile despre toate conturile utilizatorilor.

Identificarea și rezolvarea problemei se desfășoară deja de o lună, serviciul nefiind încă complet repus pe picioare, fapt ce a rezultat în utilizatori nervoși și poate într-o anumită măsură în clienți pierduți. Reprezentanții guvernului japonez au dat un avertisment de genul „fuck off, check your security, prove it and then bring it back online”, și cu toate astea se pare că oamenii sunt în continuare oleacă depășiți de situație. Câștigurile de pe urma trimiterii în judecată a unui puștan oarecare nu merită toată pățania, zic eu.

Așadar, ce am învățat noi din toată povestea asta? În primul rând am învățat că e greu spre imposibil să faci legea pe Internet și că oricând poți fi în poziția de actor vulnerabil, care primește șuturi în fund în mod constant; întâi de la cei pe care i-ai călcat pe coadă, apoi de la tot restul lumii. În al doilea rând, dragilor năuci din conducerea Sony Entertainment, băgați la cap că dracii ăia mici care vă cumpără și hackuiesc produsele sunt unul din motivele pentru care nu ați dat încă faliment. Timpul nu-i pierdut, însă, iar eu vă urez mult succes.

1. IBM Cell, mai exact. Cell-urile sunt folosite cu simț de răspundere în aplicații de înaltă performanță, core-urile vectoriale putând fi considerate cumva echivalentul unui procesor grafic, cel puțin în cazul de față. [↩]