spyked bricks in the wall

random livin’ (i)

Ştim cu toţii că problema liberului arbitru a fost şi este îndelung dezbătută de către filosofi, oameni de ştiinţă (cu toate aromele ei), clerici şi nu în ultimul rând de indivizii ăia care s-au născut pe stradă şi habar nu au din ce motiv. Mă voi opri oleacă la punctul de vedere ştiinţific (celelalte mă depăşesc în mare măsură).

Lucrurile s-au împuţit de-a dreptul în momentul în care un tip, pe numele lui mic Werner, şi-a dat seama că nimic nu prea este cert când ne apucăm – ca nişte nesimţiţi ce suntem – să vorbim despre cărămizile Universului. Fizica cuantică studiază ceea ce se ştie despre un anumit sistem, dar legile ei spun că în realitate există o groază de lucruri care nu se pot cunoaşte în legătură cu sistemul în cauză. Altfel spus, lucrurile se desfăşoară cam haotic, motiv pentru care rezultatele oferite de către această ramură a fizicii sunt, cel puţin momentan, pur statistice.

Vă veţi întreba de ce m-am apucat să bat câmpii. Motivul e unul simplu: într-o lume ca a noastră, care duhneşte de la o poştă a ordine (doar aparent, atenţie!), vă propun un mic experiment. Ţineţi lângă voi orice maşinărie care generează numere (pseudo) aleatoare şi, cu ajutorul lor, planificaţi un traseu pe o hartă cu locaţii (fie ea a oraşului în care locuiţi, a ţării etc.). Se poate genera câte un număr de fiecare dată când ajungeţi într-o locaţie, numărul generat reprezentând următoarea direcţie dintr-un set de drumuri alese după propria plăcere. Mai interesant ar fi să se scrie un program care primeşte ca date de intrare un graf (şi anume harta, având destinaţii drept noduri şi drumuri de legătură drept laturi) şi nodul de plecare, generând un traseu care să treacă printr-un număr dat (sau aleator) de noduri, cu sau fără evitarea ciclicităţii (tot după gusturi).

Cu siguranţă nu veţi afla dacă pisica lui Erwin a dat sau nu colţul, but it could at least be a lot of fun. Acum voi lăsa câmpul (im)probabilistic care a dat naştere acestei idei în grija Buster-ului.