spyked bricks in the wall

return of the son of masturbare mentală rilăuded

[ or when god created the coffeebreak ]

Putem admite și pleca de la premisa conform căreia blog-ul, atât în general, cât și blog-ul de față are ca unic scop al existenței sale acela de a fi scris (actualizat) de către cineva, adică nu de către oricine, ci de o persoană, și nu de către orice persoană, ci de către un individ care să își fure din timp și să își picure o parte din suflet pe foaia virtuală. Și uite că nu știu cum se face, dar subsemnatul, ca unic proprietar și autor al Cărămizilor din Perete™, a omis complet acest al act al creației în ultimele două luni. Evident că nu vă voi dezvălui motivele acestui păcat al meu, dar sunt sigur că vă veți da seama repede, fiindcă cititorii mei, ăia care este, sunt cu câteva ordine de mărime mai dăștepți decât ai lor.

Cu riscul de a mă întinde, și vă avertizez că voi face asta în cele ce urmează (în mare parte fiindcă îmi permit momentan), în această sublimă zi de Sfântul Valentin (iară nu de Sfântul Eminescu, deși cam tot aia e) vă voi povesti, folosind stilul tipic al masturbării mentale, cu ce mi-am mai hrănit eu cortexul în ultimul timp.

Ce am citit:

• Cursuri și cărți de rețelistică, algoritmi paraleli și distribuiți, de limbaje formale, calculatoare numerice și, în cele din urmă dar nu în ultimul rând, de grafică pe calculator. Mihai și-a făcut timp să publice feedback la toate materiile astea (mai puțin la CN2, prietenii știu de ce). Eu nu o voi face public, nu fiindcă nu mi-aș dori, ci fiindcă a trecut deja timpul pentru așa ceva; poate semestrul viitor.
• Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi mai place să mă îndeletnicesc din când în când cu activitatea incitantă a hacking-ului. Așadar, pe principiul „One hack a day keeps the psychiatrist away”, vă prezint (via Eugen) hackaday, un blog cu și despre hacking, în mare parte legat de hardware. Singurul lucru de care îmi pare rău e acela că nu prea am timp să citesc toate nebuniile de acolo și eventual să pun în practică programarea controller-ului care postează pe twitter de fiecare dată când trag apa la WC. Ar fi util, zic.
• Fiindcă s-a trezit într-o dimineață pe o superpoziție de părți ale patului, autorul SMBC-ului s-a apucat de un proiect destul de fain, numit The Mathroom. Blog-ul cu pricina nu oferă altceva decât o serie de probleme de matematică interesante, împachetate într-o formă cât mai amuzantă.
• Ăl de sus și ăl de jos îmi sunt martori că am citit și ceva care nu are legătură cu tehnica/știința, dar e cam subțire materialul de astă natură. Fiindcă chiar nu aveam timp de literatură SF și techno blabber, am dus cumva până la capăt This Book Will Get You Laid, având-o drept autoare pe tanti Emma Dickens. Având în vedere că este dovedit științific (?) faptul că masculii umani se gândesc în cea mai mare parte a timpului la sex, iar eu ultima dată când m-am uitat tot mascul eram, am fost curios să văd ce insight poate oferi o asemenea carte în arta de a seduce sexul frumos mai ales după multă bere. Concluzia: evident, the book won’t get you laid, but interacting with women might. Totuși, pentru o porție bună de umor la tavă și tot a meritat să îmi pierd câteva ore citind-o.

Ce am ascultat:

• Albumul lui Cyfer apărut destul de recent, Color. Vroiam să spun câte ceva despre el, dar mi-a luat-o Bumbacul înainte. Unica mea problemă e că încă aștept ocazia să primesc autograful ăla pe album, ca un fan ce mi-s.
• Noul release de la Meshuggah, Alive. De fapt îl ascult chiar în momentul ăsta, așa, ca de valentine’s [gd]ay.
• Transatlantic – The Whirlwind. Stay tuned, foarte probabil o să scriu pe tema asta.
• Soundtrack-urile de la Stargate și Stargate: The Ark of Truth. Probabil că vă întrebați 1.cine mi-a dat cu o piatră în cap de m-am apucat să ascult soundtrack-uri și 2.de ce tocmai Stargate. Răspunsul la prima întrebare este acela că David Arnold și respectiv Joel Goldsmith au reușit să compună chestii care m-au atras al naibii de mult, ba chiar mi-au deschis într-o anumită măsură apetitul de ascultat orchestre. La a doua întrebare voi răspunde mai jos.

Ce am văzut:

• Filmul Stargate, plus zece sezoane Stargate SG-1. Deși mulți nu gustă producții de buget mediu spre redus, pot să spun cu mâna pe inimă că nici filmul – cu o distribuție demnă de menționat: James Spader și Kurt Rusell printre alții – și nici cele peste două sute de episoade ale serialului nu au reușit să mă plictisească. Ba chiar scenariile sunt pe alocuri excelent scrise, fapt care mă face să mă întreb de ce serialele SF precum SG-1 primesc atâtea premii pentru efecte speciale, când la urma urmei ele reprezintă doar o mică parte din atmosferă.
• Stargate: The Ark of Truth și Stargate: Continuum. În timp ce primul nu face altceva decât să pună capătul arcului din sezonul al zecelea al serialului (mă refer la SG-1), al doilea mai omoară câțiva băieți răi din același serial, fără a aduce ceva special; eu spun că ar fi trebuit să aducă, având în vedere că e un DVD de o oră și jumătate și nu doar două episoade lipite.
• Un sezon Stargate Atlantis. Slăbuță prestație din partea mea; știu, dar recuperez.
• Nimic care să nu fie legat de Stargate. Poate câteva episoade din The Simpsons.

Ce nu am făcut în perioada asta: nu am consumat tone de bere, nu am cedat gerului ce m-a tot bătut în față (ba chiar l-am savurat într-un mod masochist) și nu m-am abținut de la a-i înjura pe cei ce (nu) administrează Bucureștiul pe timp de zăpadă fleoșcăită. De asemenea, nu mă așteptam să scriu un articol de aproape o mie de cuvinte.