spyked bricks in the wall

somewhere in space-time

Iunie (aproape iulie) 2006. Un generic cu fete care mişcă din ţâţe rulează pe un oarecare post de televiziune. Unii oameni muncesc. Alţii pleacă pe o plajă din Bulgaria sau în Austria, oricum în altă parte decât la noi, fiindcă e mult mai ieftin să îţi faci concediul înafară. Elevul de a opta se bucură fiindcă tocmai a scăpat de examene. Proaspăt fostul elev, care tocmai a trecut de liceu, stă cu morcovi prin toate găurile şi susţine probe orale şi scrise la diferite materii. Studentul cu doar câţiva ani mai mare la fel, fiindcă a intrat sau urmează să intre în sesiune. Proaspăt fostul student îşi predă proiectul de diplomă şi aşteaptă să îl susţină în faţa unor cadavre complet pe dinafară.

Câţiva oameni leşină pe stradă din cauza căldurii imposibile. Alţii pur şi simplu aşteaptă furtuna. Unii oameni râd, alţii se ceartă; unii vor să rămână la guvernare, alţii vor să plece. Ceilalţi vor să îi dea pe cei dintâi jos de la putere, sub un pretext oarecare, uşor digerabil de către cetăţeanul obişnuit, plin şi aşa de probleme. Unii spun că suntem în plin război biologic, alţii spun că suntem într-un război meteorologic. Puţini sunt cei care amintesc şi faptul că trecem cu toţii printr-un război psihologic.

Alţi oameni plâng. Toate proprietăţile lor sunt acum reprezentate de nişte ruine, apă şi mult-mult noroi. Un om cu o funcţie foarte importantă păşeşte liniştit şi le spune pe un ton calm că va fi bine, fiindcă vor fi ajutaţi. Un alt om cu funcţie importantă susţine că a venit de pe „partea cealaltă a baricadei”, cu aceleaşi intenţii bune. Acei oameni plâng în continuare şi speră. Poate că Dumnezeu îi va ajuta, că altcineva…

Plouă. O fi bine, o fi rău… Dumnezeu ştie.