(x)ubuntu 11.04 (i)

vineri, 27 mai 2011, 17:44

În general mi se pare o idee bună să fac un upgrade major al sistemului de operare cam o dată la un an. Mai rar de un an nu vreau fiindcă tehnologia evoluează, iar subsemnatul dorește să se mențină în pas cu ea, să vadă ce briz-briz-uri au mai apărut prin diversele sisteme de operare și distribuții, fie că e vorba de Windows, Android, MacOS sau Debian. În plus, o versiune nouă de nucleu nu strică niciodată, deși Ubuntu 10.04 stă bine la nivel de securitate, fiind suportat pe termen lung (până la anul pe vremea asta dacă nu mă înșel). Mai des de un an nu are rost, deoarece tehnologia nu evoluează totuși atât de repede, iar dacă evoluează nu-i destul de stabilă pentru gusturile mele. Astfel că, raportându-mă la ciclul de livrare al celor de la Ubuntu (și nu numai), un an mi se pare intervalul ideal pentru actualizări.

Din motive de scepticism, am decis să îmi încep periplul în lumea Ubuntu Natty Narwhal cu Xubuntu. Am citit (via Google) câteva recenzii pozitive legate de Xubuntu și XFCE, iar mediul cu pricina nu îmi e în totalitate străin. Mai mult, mă atrage deosebit de tare filosofia XFCE-ului, filosofie care se bazează pe cea tradițională UNIX: aceea de a face un lucru (nu mai mult, și în orice caz nu mai puțin) și a-l face atât cât trebuie de bine fără a face exces de zel, sau mai bine zis fără a consuma mai multe resurse decât e nevoie. (mai mult…)