evoluția interacțiunii om-calculator (iv)
sâmbătă, 11 aug. 2012, 14:46
Seria „evoluția interacțiunii om-calculator” a avut un parcurs interesant, căruia îmi voi permite să îi fac un rezumat. Prima parte tratează câteva generalități legate de domeniul interacțiunii om-mașină. Cea de-a doua discută pe marginea interacțiunii dintre oameni și dispozitive digitale oarecare – care însă nu-s mai puțin „mașini” decât calculatoarele personale -, iar în partea cu numărul trei se remarcă existența unei nișe unde interfețele om-calculator au progresat enorm, și anume jocurile pe calculator.
Revenind la problema de fond, s-ar părea că interacțiunea om-calculator se poate reduce – cel puțin parțial – la ceea ce omul numește în general comunicare. Nu ne e clar ce implică asta, însă foarte probabil că într-o lume ideală ar fi de ajuns să îi zicem „calculatorului” [i] să rezolve nu știu ce problemă X („spală-mi șosetele”), iar acesta să se apuce imediat de muncă, ca un adevărat „rabochiĭ” care este dânsul. Observăm definiția vagă a conceptului „calculator”, care-i mai mult o mașină în sensul abstract al cuvântului. În spatele procesului de spălare a șosetelor pot sta unul, două, zece sau o mie de calculatoare fizice, care pentru utilizator vor apărea însă ca o singură entitate, „calculatorul”.
Nu știu dacă vă amintiți, dar în caz că nu, ar fi o idee bună să reluăm: ansamblul de programe sau mașini care apar utilizatorului drept o singură entitate se numește „sistem distribuit”. Ori sistemul distribuit, adică Internet-ul, adică arhiva™ e un pas evolutiv firesc față de telegraf, telefon, televiziune și așa mai departe, ceea ce face problema „interacțiunii”, adică a „comunicării” cu atât mai importantă. Un rol important în rezolvarea acestei probleme îl joacă web-ul, despre care spuneam mai demult că e o platformă socială în virtutea faptului că satisface nevoia de comunicare între oameni; însă comunicarea între oameni nu poate fi în acest caz eficientă dacă intermediarul („calculatorul”) nu satisface aceleași condiții. (mai mult…)
- Care „calculator” e ceva abstract, ca din ceruri, și suficient de inteligent încât să înțeleagă actele de vorbire, posibil mai bine decât ființa umană medie. [↩]
evoluția interacțiunii om-calculator (i)
vineri, 10 feb. 2012, 20:03
Din motive pentru care nici eu nu le înțeleg prea bine, simt că există (undeva în sfere înalte) necesitatea de a discuta despre interfețele între noi, adică oamenii, și aceste mașinării minunate pe care noi le numim calculatoare. A se lua la cunoștință că prin „calculator” înțeleg la fel de bine PC desktop, laptop, smartphone și ce mai folosește omul mediu în ziua de azi, toate fiind mașini de calcul și toate fiind relevante din punctul de vedere al interfeței, pentru că dacă n-ar fi nu am fi aici.
Din acest motiv mă voi întinde pe mai multe articole, însă nu mai mult de două-trei, hai patru în cazul în care îmi năvălesc ideile în capul cel de sus și nu le mai pot ține în mine. La o adică aș putea scrie o carte întreagă pe temă, însă nu îmi doresc să fac asta, la fel cum nu îmi doresc să abordez problema dintr-un punct de vedere pur științific. La fel de bine nu înțeleg de ce există o întreagă arie de studiu pe tema asta, însă nu-s eu în măsură să judec acest aspect.
Din punct de vedere strict conceptual (iar aici meritul e în totalitate al domeniului HCI), există o dorință a omului de a comunica cât mai natural și mai eficient cu entitățile din jurul său, deci inclusiv cu dispozitivele electronice. În trecut nu a existat o preocupare majoră în sensul ăsta, având în vedere că dispozitivele veneau cu un manual de utilizare și cinci-zece butoane, iar inginerii asigurau că totul va funcționa în parametri bine stabiliți. Lucrurile s-au complicat odată cu apariția calculatoarelor, care au adus (prin software) o diversitate nemaivăzută până atunci, diversitate care e în măsură să bage utilizatorul mediu într-o totală confuzie.
Cu toate astea, și în ciuda faptului că au existat și există încercări mai mult sau mai puțin fructuoase de a aduce mașina mai aproape de utilizator, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult față de anii ’70-’90. Folosim în continuare așa-zise „pointing devices”, iar tastatura rămâne în continuare cel mai la îndemână și mai util instrument de interacțiune cu calculatorul până și pe smartphone-uri. (mai mult…)
fonturile pe web
sâmbătă, 10 dec. 2011, 20:23
În mod tradițional, browserele web afișează fonturile conform unor parametri furnizați de utilizator. Mărimea, tipul fontului și alte asemenea sunt configurate de acesta în cadrul aplicației. Totuși, din motive de estetică, design și alte astfel de lucruri care cel puțin pe mine mă depășesc complet, creatorii de site-uri web pot alege să furnizeze cu ajutorul CSS parametri proprii, mergând pe ideea de common-sense că utilizatorul are fontul X instalat pe calculator, iar dacă nu, atunci poate îl are pe Y și așa mai departe. Și exact cu asta se ocupă parametrul font-family din CSS.
Abordarea anterioară prezintă un dezavantaj major, și anume acela că un site web dat riscă să difere ca aspect de la un sistem de operare la altul și de la browser la browser. Lucrul nu-i atât de grav în sine, mai ales dacă ignorăm paranoia specifică designerilor web și a unor end-useri. Pe de altă parte ne putem lovi de situația în care un sistem de operare vine cu fonturi deosebit de proaste: distribuțiile GNU/Linux au avut și încă mai au de exemplu problema asta [i].
Astfel se întâmplă că mai multe companii producătoare de browsere s-au apucat, împreună cu consorțiul World Wide Web, să lucreze la – respectiv să standardizeze, în cazul W3C – un format de fonturi specific web-ului, care să se distanțeze de fonturile TrueType, însă fără a le înlocui neapărat. De remarcat faptul că formatul a trebuit gândit astfel încât să rezolve exact problema despre care vorbeam mai sus, deci să asigure că fonturile sunt afișate conform unor specificații stricte pe orice browser și orice sistem de operare, și în plus să nu trebuiască să fie musai preinstalat pe mașina utilizatorului. (mai mult…)
- Ubuntu abia de curând a lansat un font decent cu care să își decoreze interfața grafică. [↩]