spyked bricks in the wall

web-ul, platformă socială

Este destul de cert faptul că World Wide Web-ul a încetat de mult timp să fie grămada banală de ancore scoasă la iveală de Tim Berners-Lee acum douăzeci de ani. Plecând de acolo, continuând cu paginile hidoase de pe Geocities (sau Neogen, dacă tot suntem aici) și apoi cu plugin-urile ActiveX, applet-urile Java și mai apoi cu Flash, web-ul a devenit, la baza lui, o colecție banală de ancore îmbogățită cu o colecție banală de plugin-uri, iar apoi cu o colecție banală de script-uri server-side [i] și mai apoi cu o colecție banală de script-uri pe partea clientului, adică ceea ce cunoaștem astăzi sub numele de Ajax.

Utilizatorul web (și nu numai) este însă interesat de ceea ce se întâmplă la nivelurile superioare. Dacă mergem un pic mai sus, ne lovim de modele pentru servicii distribuite cum e WSDL, sau și mai interesant, de modele semantice [ii] cum sunt de exemplu RDF și OWL. Totuși, nici acestea nu au vreo relevanță pentru utilizatorii WWW, astfel că cu un nivel mai sus se află Web 2.0 și Web 3.0, care sunt descrieri destul de vagi ale felului în care arată sau va arăta „noul web”.

Web 2.0 a devenit un buzzword pe la jumătatea anilor 2000, odată cu apariția Ajax, RSS și în același timp cu răspândirea pe scară largă a blog-urilor pe web. Multă lume își imagina că Web 2.0 o să fie mai frumos și mai curat din punct de vedere tehnic. Aceștia s-au înșelat în ambele privințe, astfel că web-ul este în continuare populat cu site-uri de o urâțenie cum nu ne-am fi imaginat până la apariția lor (unele din ele cunoscând o popularitate foarte mare în rândul utilizatorilor), având în același timp unele lacune inerente pe partea de securitate și siguranță [iii].

Cel mai bun aspect al web-ului așa cum îl știm noi acum este însă cel social. Dacă acum câțiva ani aveam multe dubii în privința asta, acum aș putea să bag mâna în foc că lucru mai bun nu există pentru Internet momentan. Dacă WWW-ul e o resursă nesecată pentru informații, atunci rețelele sociale sunt ingredientul perfect pentru a satisface nevoile de comunicare ale oamenilor. Facebook, Twitter și toate serviciile mai mult sau mai puțin inspirate din acestea, alături de platformele de blog-uri, dau web-ului un potențial imens de generare a informației.

Sigur că web-ul social are și probleme, printre care: o bună parte din informație e redundantă (lucru bun sau rău, în funcție de unghiul din care e privită problema), o altă parte din ea e gunoi, iar tehnicile de organizare ale informației sunt deseori folosite greșit și interpretate prost. Problemele de confidențialitate și siguranță a datelor continuă și ele să existe, însă acestea sunt un risc momentan greu de eliminat.

Deși e greu de imaginat încă, rețeaua socială [iv] are șansa de a deveni centrul vieții publice a individului. Asta, trecând peste aspectele aparentei [v] inutilități a instrumentului de socializare, înseamnă capacitatea de a comunica cu oricine, în orice moment, indiferent de distanța geografică, cel puțin atât timp cât ne limităm la constrângerile planetei. În fapt, maturizarea web-ului social reprezintă un pas esențial în conturarea Internet-ului ca și organism viu, singular [vi].

În fine, ceea ce urmează este Web 3.0. Acesta din urmă se vrea a fi un web în care calculatoarele reușesc să interpreteze și să organizeze sub formă de cunoștințe structurate informația generată de utilizatori, și apoi să genereze la rândul său informație relevantă. Astfel, Web 3.0 are ca și componentă web-ul semantic. Nu știu cât de realistă e ideea web-ului semantic, însă sunt sigur că acesta nu va putea exista fără izvorul de informație care este web-ul social.

Au mai scris pe temă:

• dAImon: Contextualizare pe Internet
• MM: The social network

1. Întâi CGI, mai târziu PHP, Python, Ruby și așa mai departe. E greu să mai găsești un limbaj modern de nivel înalt care să nu ofere facilități pentru web. [↩]
2. Impropriu denumite limbaje de descriere a ontologiilor. Impropriu deoarece îi fac pe filosofi să-și smulgă firele din cap unul câte unul. [↩]
3. Din cauze pe care nu le vom menționa aici. Jeff Atwood are însă un articol foarte bun pe temă. [↩]
4. Indiferent că este vorba de o rețea centralizată, în genul Facebook sau Twitter, sau ceva complet descentralizat, cum sunt blog-urile sau cum se preconizează a fi proiectul Diaspora. [↩]
5. Facebook și Twitter sunt deseori văzute ca inutile, ceea ce nu sunt neapărat. Fluxurile de informații de pe Twitter pot fi organizate pentru a oferi cu ușurință informație de o calitate cu mult peste ceea oferă în prezent televiziunea sau presa scrisă. În plus, există și rețele sociale mapate pe arii profesionale, cum este github. [↩]
6. A nu se acorda vreo interpretare mistică exprimării. Ideea de singularitate tehnologică e acum adânc înfiptă în literatura SF, iar literatura SF respectabilă pune un accent deosebit pe latura științifică. Nu trebuie să aveți încredere în mine, priviți doar la Jules Verne. [↩]