spyked bricks in the wall — computer science

evoluția interacțiunii om-calculator (i)

vineri, 10 feb. 2012, 20:03

Din motive pentru care nici eu nu le înțeleg prea bine, simt că există (undeva în sfere înalte) necesitatea de a discuta despre interfețele între noi, adică oamenii, și aceste mașinării minunate pe care noi le numim calculatoare. A se lua la cunoștință că prin „calculator” înțeleg la fel de bine PC desktop, laptop, smartphone și ce mai folosește omul mediu în ziua de azi, toate fiind mașini de calcul și toate fiind relevante din punctul de vedere al interfeței, pentru că dacă n-ar fi nu am fi aici.

Din acest motiv mă voi întinde pe mai multe articole, însă nu mai mult de două-trei, hai patru în cazul în care îmi năvălesc ideile în capul cel de sus și nu le mai pot ține în mine. La o adică aș putea scrie o carte întreagă pe temă, însă nu îmi doresc să fac asta, la fel cum nu îmi doresc să abordez problema dintr-un punct de vedere pur științific. La fel de bine nu înțeleg de ce există o întreagă arie de studiu pe tema asta, însă nu-s eu în măsură să judec acest aspect.

Din punct de vedere strict conceptual (iar aici meritul e în totalitate al domeniului HCI), există o dorință a omului de a comunica cât mai natural și mai eficient cu entitățile din jurul său, deci inclusiv cu dispozitivele electronice. În trecut nu a existat o preocupare majoră în sensul ăsta, având în vedere că dispozitivele veneau cu un manual de utilizare și cinci-zece butoane, iar inginerii asigurau că totul va funcționa în parametri bine stabiliți. Lucrurile s-au complicat odată cu apariția calculatoarelor, care au adus (prin software) o diversitate nemaivăzută până atunci, diversitate care e în măsură să bage utilizatorul mediu într-o totală confuzie.

Cu toate astea, și în ciuda faptului că au existat și există încercări mai mult sau mai puțin fructuoase de a aduce mașina mai aproape de utilizator, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult față de anii ’70-’90. Folosim în continuare așa-zise „pointing devices”, iar tastatura rămâne în continuare cel mai la îndemână și mai util instrument de interacțiune cu calculatorul până și pe smartphone-uri. (mai mult…)

importanța purității în semantică

luni, 26 dec. 2011, 20:32

În cadrul articolului despre semantică am discutat despre cum aceasta e o componentă esențială a limbajului. Reluând, putem afirma că semantica ajută la conceptualizarea obiectelor concrete și implicit la abstractizare, stabilind în același timp și convenții [i]. De asemenea, am afirmat că într-un sistem format dintr-un număr suficient de mare de persoane admitem existența inconsistențelor de reprezentare a conceptelor. Acestea pot exista dintr-o serie de motive precum acela că oamenii sunt în sinea lor diferiți sau că ajung să asimileze concepte în moduri diferite.

În plus, există o serie de aspecte legate mai mult sau mai puțin de limbaj, aspecte care afectează semantica acestuia. Poate fi vorba de proprietăți de bază ale limbajului [ii] sau de calități emergente, pe care creatorul limbajului vrea sau nu să le imprime acestuia, dar a căror existență necesită demonstrații non-triviale. În această ultimă categorie intră și puritatea. Pentru a face un compromis între rigurozitate și intuiție, voi defini conceptul de puritate în termeni care combină matematica cu calculatoarele.

Să presupunem că avem două obiecte, $A$ și $B$ . Să mai presupunem că putem trage o săgeată $f$ de la $A$ la $B$ (putem nota $f : A \rightarrow B$ , notație identică cu aceea a funcțiilor matematice), săgeată care are semnificația unui proces de calcul. Putem astfel spune că săgeata $f$ trece obiectul $A$ în obiectul $B$ sau că $f$ este un calcul care ia $A$ și are ca efect $B$ .

Fiind date $A$ , $B$ , $f$ ca mai sus, spunem că $f$ este pură dacă și numai dacă $f$ are în mod strict pe $B$ ca efect. Cu alte cuvinte, oricare ar fi obiectul $C$ , $C \neq B$ , atunci $f$ nu are ca efect $C$ . În caz contrar, spunem că $f$ are efecte laterale. (mai mult…)

Spre exemplu, fructul galben plin de suc acru având mărimea aproximativă a pumnului unui adult se numește prin convenție lămâie. Notăm că această definiție duce la necesitatea definirii conceptelor care o alcătuiesc, cum ar fi acela de fruct, de galben, acru etc., ajungând astfel la alte concepte de nivel înalt. Pe de altă parte, dacă punem mâna pe o lămâie concretă, putem comunica mai ușor că aceea este o lămâie, lucru practic imposibil în cazul obiectelor abstracte. Mai notăm și că se poate ajunge ușor la sitații neplăcute cum ar fi cea a definițiilor circulare. [↩]
Bunăoară limba japoneză are sisteme de scriere și o gramatică care îi afectează puternic expresivitatea. Problema în acest caz nu mai e doar una de translatare în alte limbi, ci de-a dreptul de diferență între logicile de exprimare. [↩]

despre hackeri

duminică, 16 oct. 2011, 15:48

Cuvântul „hacker” are o conotație haiducească în concepția românului consumator de televiziune și dă într-o tentă ușor paranoică în mintea americanului mediu. Asociat cu lumea calculatoarelor, hacker-ul devine acea persoană care „sparge” – deși, pentru a fi cinstiți, putem spune că ăla care sparge e mai degrabă numit „cracker” -, fraudează și în general face rău calculatoarelor sau folosind calculatoarele. Cumva, într-un mod extrem de misterios, eticheta de hacker a ajuns să fie aplicată persoanelor fără cine știe ce abilități tehnice, dar care dau de butoane pentru a face tot felul de tâmpenii, nici ei neștiind prea bine ce – mă refer la așa-zișii „script kiddies”.

Așa se face că subsemnatul s-a hotărât să clarifice o dată și pentru totdeauna ce-i ăla un hacker. Și bineînțeles că vom porni de la rădăcina cuvântului, care este cuvântul „hack”. Cea mai veche folosire publică a acestui cuvânt cunoscută de mine datează cândva la jumătatea anilor 1980, în cadrul unei universități olandeze, în contextul unui banal joc pe calculator [i]. O definiție propriu-zisă este legată oarecum de domeniul ingineriei software și se referă la o bucată de cod care e neelegantă din punctul de vedere al principiilor de proiectare, însă rezolvă foarte bine problema [ii]. (mai mult…)

De altfel, jocul hack a dus, în urma distribuției pe Usenet, la apariția lui Nethack. Acesta din urmă a făcut istorie, toate jocurile de tipul Hack & Slash plecând din acest punct. [↩]
Nucleul Linux este un exemplu de program constituit în mare parte din hack-uri, din care unele au și ajuns probabil standarde de facto în industrie. [↩]

simțirea ca o închidere funcțională

duminică, 4 sept. 2011, 22:16

… sau mai multe.

Din câte știu eu – și chiar vă rog să mă corectați dacă mă înșel -, o bună parte din masculii offline și online consideră treaba asta cu afecțiunea și simțirile ca fiind rezervată exclusiv indivizilor aparținând genului feminin. Orice mascul care vorbește pe temă e ori gay, ori cumva „metrosexual”, adică gay, iar gay înseamnă pe românește fătălău, adicătelea bărbat slab, căruia aparatul testicular nu îi folosește în fapt la nimic. Iar eu m-am decis clar să mă bag în dialogul desfășurat între Luka și Diana, ceea ce înseamnă că după diverse opinii mă aflu deja pe undeva prin zonă.

Da’ vasta majoritate a cititorilor cărămizilor habar nu au dacă sunt chiar nuștiucum au ba, fapt ce va rămâne subiect de bârfă pentru o perioadă nedeterminată de timp. Oricum, să fie clar, sunt un sensibilos, altfel nu aveam cum să îmi bag nasul în afacerile astea cu emoții, simțiri și așa mai departe. Lăsând însă detaliile plicticoase la o parte, să vorbim cât se poate de serios despre simțiri și închideri funcționale, pentru că acesta este subiectul articolului. (mai mult…)

facultatea față cu aplicabilitatea practică

miercuri, 22 sept. 2010, 19:21

Mai deunăzi Mihai Maruseac a deschis o discuție foarte interesantă, cu și despre facultate, despre cum este și cum nu este și cum ar trebui să fie ea. S-au mai tot dezgropat morții ăștia și în trecut, mai în public, mai în privat, dar uite că problema rămâne în continuare de actualitate.

Din toate comentariile publicate până în prezent, mi-a atras atenția în mod deosebit unul, care se leagă și de titlul articolului. Și de acest subiect mă voi lega și eu, cu mențiunea că nu cunosc autorul comentariului, însă doresc să închei o dată pentru totdeauna problema aplicabilității practice a facultății, care se pare că e o sursă nesecată de confuzie în rândul studenților. Încep cu citatele relevante:

4) Poate ar fi o solutie mai interesanta sa se coreleze mai bine curriculum-ul universitar cu competentele care se cer in viata reala.

și

[…] Si poate daca am auzi mai rar ” asta n-are nicio aplicabilitate practica, are doar scop didactic> am mai si veni pe la facultate.

(mai mult…)

« Articole mai vechi

Articole mai noi »