facebook și controlul informației

duminică, 29 iul. 2012, 15:57

Dacă acum un an speculam asupra utilității sociale pe care o induce web-ul, acum îmi e absolut clar faptul că locuitorii Interneților consideră rețelele sociale a fi o mare chestie și își mută din ce în ce mai mult interacțiunile pe așa-zise „platforme de socializare”. Menționez că „Facebook”-ul din titlu conține un vag iz de senzaționalism, problema pe care urmează s-o prezint putându-se generaliza mai mult sau mai puțin la toate platformele de socializare.

Cea mai mare bubă a mediilor tradiționale de propagare a informației (radio, televiziune, ziare) este – și putem spune cu inima împăcată acest lucru – aceea că sunt [i] centralizate, în sensul rău al cuvântului. Mai exact propagarea informației în cadrul rețelelor media clasice ține exclusiv de interesele proprietarilor rețelelor respective, fie ei entități private sau statul. Abordarea are câteva efecte laterale destul de urâte, mai exact fuga după rating-uri și controlul politic, ambele ducând în cele din urmă la servirea unor informații cât se poate de irelevante pentru consumator – faptul că acesta și înghite gălușca e cu totul altă discuție.

Internetul are din capul locului avantajul că împiedică „by design” plasarea controlului în mâna corporațiilor sau a statelor. Acest aspect se constituie în sistem în mod natural prin faptul că corporațiile pot încerca (și eventual și reuși) să facă bani, respectiv statele pot face propagandă cu ajutorul Internetului, însă dacă consumatorii consideră informația irelevantă, o pot respinge imediat în favoarea unor alternative – exemple tipice în acest sens sunt cultura de masă, promovată prin site-uri precum wikipedia, și pornografia. Zisul avantaj a dus la dezvoltarea explozivă a arhivei etc. (mai mult…)

  1. Sau au fost, dacă ar fi să admitem moartea jurnalismului ca pe un fapt împlinit, fapt față de care producătorii media se află în disonanță cognitivă. [↩]

proprietatea virtuală față cu dinamica non-lineară

sâmbătă, 14 iul. 2012, 12:30

Nu-i așa că-i frumos titlul? Ei, pentru că-i așa frumos, haideți să îl și explicăm, să îl înțeleagă tot neștiutorul – adică inclusiv eu, care clar vorbesc despre lucruri care mă depășesc [i] -, bucată cu bucată. Prima bucată se referă la o așa-zisă „proprietate virtuală”, care are și un caz particular despre care am tot vorbit pe blog, anume cel al proprietății intelectuale.

Am numit-o virtuală pentru că aceasta există exclusiv în spațiul virtual, fapt ce o face ușor de replicat și așa mai departe, după cum explicam în articolul sus-menționat. Întrebarea cea mai apăsătoare este de fapt dacă această proprietate virtuală chiar există, iar eu zic că nu, și nu în virtutea faptului că e virtuală – deși asta e una din motivațiile fundamentale -, ci din cauze pe care voi încerca să le explic în cele ce urmează.

A doua parte a titlului a fost la rândul ei menționată în trecut pe Cărămizi, fiind un fenomen legat în mare parte de cel al (ne)determinismului. E relativ simplu de explicat ce este aceea dinamica non-lineară dacă sunteți oleacă familiari cu matematica [ii], și și mai ușor dacă v-ați întâlnit vreodată cu teoria sistemelor [iii]. (mai mult…)

  1. De fapt nu știu câte persoane din lume pot vorbi în cunoștință de cauză pe subiectul ăsta. [↩]
  2. Iar dacă nu sunteți să vă fie rușine obrazului. [↩]
  3. Și mulți dintre voi bag seama că nu v-ați întâlnit, mai ales că e o materie considerată inutilă de către studenții care „știu ei mai bine”. [↩]

o terra eficientă

sâmbătă, 27 nov. 2010, 13:40

Citeam mai adineauri, dându-mă ca internautul pe Interneți, un articol de pe blog-ul Mirunei. Articol care pleacă de la ideea că premisa certurilor recente – așa, ca la ușa cortului, dar mai-mai să izbucnească într-o păruială serioasă – între cele două Corei e una în primul rând economică, cum era de așteptat; însă răzbelul nu pare a fi cauzat de foamea de resurse în sensul clasic al cuvântului, ci dimpotrivă, de interesul preluării unei piețe de desfacere cât mai largi.

Ipoteza se poate dovedi a fi perfect validă, de ce nu. Ceea ce m-a gâdilat la intelect este însă al doilea paragraf, care pune în lumină niscaiva date statistice, pe baza cărora se și trag câteva concluzii. Și uite așa, mergând pe același common sense, am putea da în aceeași patimă de care suferă diverși activiști: uite, multe populații se constituie din indivizi săraci lipiți pământului, iar din ăștia o bună parte fac foamea, iar a face foamea este, cum s-ar spune, un tratament de-a dreptul inuman. N-are rost să judecăm raționamentul ăsta, în ideea că situația de facto depinde fără nici un dubiu de context, iar contextul include și fapte în genul celui conform căruia românul vorbește mult și face (iar prin „face” înțelegem „muncește”) puțin. Dar după cum ziceam, să nu dăm cu parul. (mai mult…)