simțirea ca o închidere funcțională
duminică, 4 sept. 2011, 22:16
… sau mai multe.
Din câte știu eu – și chiar vă rog să mă corectați dacă mă înșel -, o bună parte din masculii offline și online consideră treaba asta cu afecțiunea și simțirile ca fiind rezervată exclusiv indivizilor aparținând genului feminin. Orice mascul care vorbește pe temă e ori gay, ori cumva „metrosexual”, adică gay, iar gay înseamnă pe românește fătălău, adicătelea bărbat slab, căruia aparatul testicular nu îi folosește în fapt la nimic. Iar eu m-am decis clar să mă bag în dialogul desfășurat între Luka și Diana, ceea ce înseamnă că după diverse opinii mă aflu deja pe undeva prin zonă.
Da’ vasta majoritate a cititorilor cărămizilor habar nu au dacă sunt chiar nuștiucum au ba, fapt ce va rămâne subiect de bârfă pentru o perioadă nedeterminată de timp. Oricum, să fie clar, sunt un sensibilos, altfel nu aveam cum să îmi bag nasul în afacerile astea cu emoții, simțiri și așa mai departe. Lăsând însă detaliile plicticoase la o parte, să vorbim cât se poate de serios despre simțiri și închideri funcționale, pentru că acesta este subiectul articolului. (mai mult…)
dreptul de a copia
miercuri, 17 aug. 2011, 00:00
Astfel se traduce ad literam englezescul „copyright”. O traducere deloc proastă, însă incompletă în contextul zilei de astăzi, vreme în care ideea de proprietate intelectuală e pe toate buzele și are (cel puțin aparent) un cuvânt greu de spus în economia globală. Dar înainte să ajungem la vremurile noastre, să trecem în revistă rădăcinile ideii de copyright, traduse în română drept „drepturi de autor”.
Ideea de proprietate intelectuală e în fapt destul de simplă: X are o idee originală (deci care nu a fost brevetată până în prezent), a cărei aplicabilitate practică o poate demonstra. Din momentul brevetării, X obține anumite drepturi asupra ideii, din care cel mai important este acela al recunoașterii meritului de a fi conceput acea idee. Similar, dreptul de autor planează în mod normal asupra unei lucrări intelectuale (în trecut text, în prezent și muzică, film, software, fotografie etc.) și oferă, după cum îi sugerează și numele, drepturi asupra unei lucrări anume, din care cel mai important este acela al recunoașterii meritului de a fi conceput acea lucrare. Cele două idei (cea de proprietate intelectuală și cea de drept de autor) sunt similare și vor fi băgate în aceeași oală pe parcursul articolului.
Cele două concepte au funcționat foarte bine în vremuri în care tehnica era atât de precară încât nu a permis copierea materialelor de diverse tipuri. În ziua de astăzi însă orice poate fi copiat. Cărțile pot fi scanate, muzica poate fi înregistrată cu un microfon, iar ceea ce există deja în format digital poate fi pur și simplu copiat de pe diverse medii, începând cu hard-disk-uri și CD-uri și terminând cu Internetul, a cărui primă calitate este aceea că permite o redundanță teoretic nelimitată, practic foarte mare, cu atât mai mare cu cât un fișier este dorit de mai mulți utilizatori. Adicătelea fix ideea din spatele sistemelor peer-to-peer, cum ar fi Bittorrent. (mai mult…)
despre determinism
luni, 25 iul. 2011, 22:43
Înainte de a discuta despre acest subiect care ne roade, trebuie să admitem faptul că ființa umană este obsedată de control. Altfel spus, tot omul, de la copilul care abia învață să vorbească și până la moșul care trage cu dinții de ultimele sale fărâme de viață, este un așa-zis „control freak”. Controlul este o componentă esențială a organizării umane – a organizării oricărui sistem coerent, de fapt -, orice societate peste măsură de liberă nefiind în fapt o societate propriu-zisă.
Acestea fiind spuse, se dovedește necesară definirea noțiunii de „determinism”. Ideea vine în mod evident dinspre verbul „a determina”, care înseamnă două lucruri. Un prim înțeles este: a cauza sau a servi drept cauză pentru un eveniment – e.g. eu o determin pe Lenuța să se dezbrace. Un înțeles secundar este următorul: a stabili (ceva anume), a deduce pe baza unor premise – e.g. eu am determinat că pot sparge capul unui câine cu un ciocan.
Vom începe prin a analiza al doilea sens, deoarece, deși este relevant pentru discuția noastră, acesta are o greutate ceva mai mică și în plus poate servi drept punct de plecare pentru discuția referitoare la cel dintâi sens. Nu întâmplător am folosit cuvântul „analiză”, deoarece toată povestea începe pe la sfârșitul anilor 1600 (mai devreme de fapt, dar în fine), când Newton a scos la iveală Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica. În cartea menționată, sirul nostru enunță cele trei legi fundamentale ale mecanicii clasice, nu întâmplător legi, pentru că acestea pot ajuta o persoană să determine exact mișcarea unui obiect, sau mai bine zis „dinamica unui sistem mecanic”. Cu alte cuvinte, dacă arunc acum cu un ciocan, eu ar trebui să pot calcula unde ajunge el precis, matematic (definiția doi). Pe de altă parte, eu pot în principiu calcula cu precizie sub ce unghi și cu ce forță trebuie să arunc un ciocan pentru a-l determina să ajungă în capul unui câine (definiția întâi). (mai mult…)
despre înțeles: iadul abstractizării
luni, 4 iul. 2011, 17:10
Titlul nu este nici pe departe trântit la întâmplare. Dacă Dante a crezut de cuviință că un infern structurat pe straturi e mai potrivit (decât ce?), atunci probabil că undeva în alegorie își găsește locul și ideea abstractizării. Pentru că nu doar infernul este o abstractizare – bineînțeles, nu rămâne decât să ne întrebăm: abstractizarea cui? -, ci și abstractizarea poate fi în anumite cazuri un adevărat infern.
Spuneam, când m-am apucat să vorbesc despre semantică, că înțelesurile pot pune și vor pune mereu probleme utilizatorilor de limbaj. Mai mult, fiindcă vorbim aici despre limbă în întregimea sa, structura limbajului poate afecta înțelesul la nivel declarativ. Dacă extindem problema la nivelul unităților literare (adicătelea cel al textelor), atunci lucrurile se împut și mai rău, să nu mai vorbim despre faptul că populații independente au dezvoltat limbi separate, astfel că trecerea unei idei dintr-o limbă în alta îi alterează mai mult sau mai puțin (deseori „mai mult”) înțelesul. În contextul ăsta, lingvistica formală a lui Chomsky se dovedește a fi o unealtă esențială pentru așezarea lucrurilor în ordine, măcar așa, un pic. Chiar și așa, întrebarea care atârnă nesimțit în toate locurile publice este: cum reușim să abstractizăm corect o idee sau o colecție structurată de idei?
Firește, ar fi inutil să mă apuc eu aici să disec gramatici și să înșir reguli de producție. O idee mai bună, zic eu, ar fi să ilustrez problema printr-un exemplu practic la îndemâna cel puțin a unui absolvent de liceu. În plus, limbile de zi cu zi nu mi se par deloc o idee răsărită (din cauza ambiguităților lor inerente), astfel că voi face referire la acele limbi mult mai simple, care se leagă mult mai bine de toată varza formală: limbajele de programare. (mai mult…)
o definiție a inteligenței
luni, 6 iun. 2011, 19:09
Doamna inteligență este o cutie a pandorei (sau o cutie neagră?) studiată de mult timp de noi, adică de oameni, cu excepția cazului în care sunteți de pe Marte (sau mai rău, Venus) și citiți acest blog. Aceasta a fost asociată de-a lungul timpului cu multe aspecte ale ființei umane. Fiți pe pace însă, asocierea a fost de cele mai multe ori eronată.
Spre exemplu, poate executa un calculator electronic operații de înmulțire cu o precizie de douăzeci de zecimale în mai puțin de o secundă? Se pare că da, spre deosebire de cea mai mare parte din indivizii rasei umane. Este însă calculatorul inteligent? Asta depinde de multe lucruri, dar majoritatea calculatoarelor nu știu nici măcar să se pornească singure. De fapt, avem destul de puține motive să atribuim vreun fel de inteligență calculatoarelor [i]. (mai mult…)
- Când zic „calculator”, mă refer la acea bucată de fier, textolit și siliciu făcută de mâna omului, nu la programele care rulează pe el și nici la alte aspecte care abstractizează mașina fizică. Aici s-ar putea aduce argumentul că nici ființa umană nu e o entitate pur fizică, dar mai bine să lăsăm dezbaterea asta pe altă dată. [↩]