more or less random xx.05.11 facts
marți, 24 mai 2011, 12:43
Ieri am executat chiar ultimul examen din facultate. Faptul în sine nu are așa mare importanță – la urma urmei putea fi altul ultimul examen, sau putea fi altcândva, sau dacă-mi plăceau așa de mult examenele îmi mai lăsam o restanță sau două -, mai ales că oricum a trecut totul prea repede, nelăsându-mi timp să stau să analizez profunzimea chestiei (acolo unde este). Așadar, patru ani reprezintă un interval de timp foarte scurt, se pare.
Uitându-mă în urmă, observ că în ăștia patru ani am învățat ceva programare (nu prea multă), plus niște programare funcțională și la ce folosește ea. Am mai învățat cum se citește un RFC și cum se scrie un protocol de comunicație de la zero, și câte ceva despre algoritmi (la fel, nu prea mult, nu a fost timp). Tot în ăștia patru ani am învățat cum să mă joc cu un sistem de operare și să-l fac praf (sau nu) din mai multe posturi, cum să fac o rețea să meargă și ce înseamnă de fapt grafica pe calculator. Cel mai important, însă (iar aici toate materiile importante din facultate se leagă într-un mod foarte fain), am învățat cum funcționează un calculator, de la nivelul tranzistorului până la cele mai înalte culmi ale abstractizării. Ar mai fi de spus despre cum am învățat să scriu un compilator sau cum am înțeles că inteligența artificială nu-i tocmai ceea ce crede lumea, dar nu am loc aici; în paranteză fie spus, inteligența în sine nu-i tocmai ceea ce crede lumea că e.
Bineînțeles, tot în facultate am învățat și câteva lucruri irelevante, în mare parte rămășițe a lucrurilor irelevante făcute înainte de ’90 în Politehnică, dar nu numai. Unele se puteau face mai bine, altele se puteau face foarte bine dar s-au făcut foarte prost. Cel mai important factor în toată povestea a fost însă omul, această resursă nesecată de chestii. Acolo unde au fost oameni care au avut ceva interesant de zis, era clar deja că materialul asimilat o să folosească la ceva, chiar dacă acel ceva e doar un exercițiu al intelectului. În schimb unde oamenii n-au știut să-și expună marfa, să vorbească sau să scrie, e clar că nu puteau primi nici măcar un feedback consistent. Mai rău e că unii din ei s-au comportat așa doar pentru a-și masca propria incompetență, dar de ce să ne mirăm, ăsta-i un lucru normal în România, nu? (mai mult…)
despre înțeles: cale.
marți, 17 mai 2011, 10:01
Una din particularitățile demne de menționat ale rasei umane este ceea ce noi numim limbaj. Bineînțeles, și păsările au limbile lor proprii, la fel cum și delfinii posedă un mecanism de comunicare sofisticat. În principiu, se poate spune că orice specie care există și se dezvoltă cu ajutorul unor organizări sociale suficient de evoluate se va lovi astfel de necesitatea unor mijloace care să asigure circulația eficientă a informației în cadrul grupului.
Limbajul specific oamenilor are însă o caracteristică care nu este prezentă în cazul celorlalte animale [i]. Intelectul uman permite abstractizarea lucrurilor, în acest caz a atomilor unui limbaj: orice cuvânt relevant al unei limbi are atașate informații suplimentare, informații care denotă semantica sau înțelesul cuvântului.
Această abordare are un avantaj semnificativ: obiectele sau ideile pot ajunge, folosind cuvintele ca și mijloc, să aibă o reprezentare foarte simplă în mintea persoanei, sau în orice caz, atât de simplă cât este nevoie. De fapt, reprezentarea în sine poate avea un nivel ridicat de complexitate, acest aspect fiind însă lipsit de relevanță pentru actul comunicării. Evident, cu toții știm cum arată un anumit concept în mințile noastre, însă cea mai eficientă exprimare a acestuia se dovedește a fi pentru noi cuvântul.
Abordarea noastră are totuși și un dezavantaj semnificativ: oamenii sunt entități care învață să comunice pe de o parte în mod interdependent (prin reacția interlocutorului) și pe de altă parte în mod independent, prin studiu, fie el sistematic sau altfel. Oricum am lua-o, semantica se construiește diferit de la o persoană la alta, astfel că doi oameni pot ajunge să vorbească în aceeași limbă și totuși să nu se înțeleagă deloc. În acest caz, cei doi indivizi vor recurge până la urmă fie la reprezentări care să se situeze mai aproape de concret (un desen sau de ce nu, lama unui cuțit sau țeava unei puști), fie vor încerca să își creeze reprezentări comune lipsite de ambiguități (matematica fiind exemplul cel mai bun în acest sens). (mai mult…)
- Presupunerea asta ar putea la fel de bine să fie greșită, cu toate că există unele dovezi în sensul ăsta. Dat fiind faptul că această dezbatere nu ține de scopul articolului, vom lua presupunerea de bună. [↩]
articol care si dati cu polonicul.
marți, 28 dec. 2010, 17:33
Un lucru (dar asta a face intelegem ca fel sau mai multe tranzistoare puse in cum ar trebui sa revenim insa se dovedeste a patra versiune va demara procesul de intelegem si nu stiu ca am putea fi totusi peste cat de ani intr un pic mai probabil aduceti aminte de sunet din somnul cel mai mare [i] ceea ce in conditiile In clin nici in vedere ca voi numi sa te baga in este VIII).
Apoi fugind disperat catre care il inteleg, cod intr are nici o data trecuta, din balade: savuros. In anii in Grecia antica, insa cazul altor genuri, asa zisa ca m a celor de o perioada in lipsa de organizare sociala prezente in Dan Negru insumate. Nimeni nu, fiind mult dimensiunea unei persoane complet, irationala, gandul de sarbatori caz, in neantul din ultima data, aceasta, din piesele hackerii ce am ramas pe plaiurile respective, nu prea intamplat in minte de lideri, ori pentru in mai mari aberatii cu cel ca ar putea fara probleme importante dar asta cand creatorii de tasta, fiind poate aduce un singur lider!
Se vorbeste despre care orice moment.
- Nu știu câți dintre voi vă mai aduceți aminte de dadadodo. În orice caz, am reiterat căutarea adevărului aleator în ultimele patruzeci și două de articole ale blog-ului (excluzându-l, firește, pe acesta), printre care am strecurat și vreo două draft-uri. [↩]
o terra eficientă
sâmbătă, 27 nov. 2010, 13:40
Citeam mai adineauri, dându-mă ca internautul pe Interneți, un articol de pe blog-ul Mirunei. Articol care pleacă de la ideea că premisa certurilor recente – așa, ca la ușa cortului, dar mai-mai să izbucnească într-o păruială serioasă – între cele două Corei e una în primul rând economică, cum era de așteptat; însă răzbelul nu pare a fi cauzat de foamea de resurse în sensul clasic al cuvântului, ci dimpotrivă, de interesul preluării unei piețe de desfacere cât mai largi.
Ipoteza se poate dovedi a fi perfect validă, de ce nu. Ceea ce m-a gâdilat la intelect este însă al doilea paragraf, care pune în lumină niscaiva date statistice, pe baza cărora se și trag câteva concluzii. Și uite așa, mergând pe același common sense, am putea da în aceeași patimă de care suferă diverși activiști: uite, multe populații se constituie din indivizi săraci lipiți pământului, iar din ăștia o bună parte fac foamea, iar a face foamea este, cum s-ar spune, un tratament de-a dreptul inuman. N-are rost să judecăm raționamentul ăsta, în ideea că situația de facto depinde fără nici un dubiu de context, iar contextul include și fapte în genul celui conform căruia românul vorbește mult și face (iar prin „face” înțelegem „muncește”) puțin. Dar după cum ziceam, să nu dăm cu parul. (mai mult…)
random xx.{10,11}.10 facts
luni, 22 nov. 2010, 18:23
Pe scurt, fiindcă așa ne stă bine; de la capăt, cu gloanțe bulinuțe:
- Blog-ul, acest banal jurnal online, există pentru a servi trimiterii ideii în concret. Am avut pentru a nu știu câta oară revelația asta acum câteva luni, în timp ce consumam arhivele blog-ului propriu. E limpede ca cerul de început de noiembrie că degeaba m-aș chinui să fac din chestia asta mai mult decât un jurnal. El tot jurnal rămâne, sau devine chiar mai prost de atât dacă mă chinui prea tare. Așa că în august, la fel ca în septembrie, am pus pe foaie câteva idei extrem de banale – oricum, mai interesante decât majoritatea subiectelor de ziar din România, măcar atât. În orice caz, în octombrie n-am mai apucat, așa că va trebui să recuperez; sau nu.
- Blog-ul, acest banal jurnal online, există pentru a servi trimiterii ideii în concret. Marele neajuns al ideii – idee în forma ei pură, formă inexistentă de fapt în realitatea cea reală – este că acela că dânsa este volatilă, de-a dreptul instabilă chiar. O fracțiune de secundă e de ajuns ca o piatră sau un pește să tulbure apele gândirii și să o trimită pe doamna noastră fix în neantul din care a apărut. Astfel că foaia e un suport bun pentru idee, chiar dacă exprimarea și/sau timpul pot altera sensul celei din urmă – și vor face acest lucru fără milă. Cert e că e greu de conceput o idee bine închegată în lipsa foii, iar lipsa unui exercițiu de formulare a ideilor duce în cele din urmă la o exprimare din topor, fadă, gri, stearpă… cam cum mă simt și eu când revin pe-aici după o perioadă mai lungă de timp. (mai mult…)