însumarea părților (iii)
vineri, 22 oct. 2010, 18:37
[ iii – Despre sine ]
Sinele este opusul a tot ceea ce înseamnă lumea: o lume în sine.
Lumea interioară, aspectul introspectiv al ființei, este – în virtutea dualismelor care alcătuiesc existența; e interesant de menționat faptul că paradigma universului mulțime-complement poate fi doar o ajustare a percepției la lumea exterioară sau vice-versa – de fapt una din fațetele problemei.
Cealaltă, pe care o voi aborda doar pe scurt, e o implicație a existenței organismului drept suport fizic pentru intelect. Propriocepția este o manifestare pur fizică, neurologică, a lumii interioare: omul-animal se simte pe sine, iar dispariția unei părți din eul fizic are drept consecință încercarea, făcută de către psihic, de a contrabalansa lipsurile [i] [ii]. (mai mult…)
din nou 1 octombrie
sâmbătă, 2 oct. 2010, 19:45
[ including random xx.09.10 facts ]
Deer dairy (dacă exiști cumva),
Știu că întâiul lui octombrie a fost ieri și nu astăzi, și a mai fost și anul trecut și acum doi ani și tot așa. Și va mai fi, chit că nu știm dacă i se va mai spune tot 1 octombrie la anul sau peste doi sau mai încolo. Și în ciuda faptului că prima zi a lui octombrie e un semn al începutului de an universitar (cel puțin aici, în falni caca pitală), ea rămâne totuși una cum au mai fost și asemănătoare cu altele ce vor urma – despre asta puteți citi mai multe pe blog-ul Alexandrei.
Nu s-au întâmplat multe de luna trecută și până acum, dar nu strică să trecem în revistă puținele evenimente incerte, apoi certe și în prezent la fel de incerte ca înainte să se fi petrecut: (mai mult…)
facultatea față cu aplicabilitatea practică
miercuri, 22 sept. 2010, 19:21
Mai deunăzi Mihai Maruseac a deschis o discuție foarte interesantă, cu și despre facultate, despre cum este și cum nu este și cum ar trebui să fie ea. S-au mai tot dezgropat morții ăștia și în trecut, mai în public, mai în privat, dar uite că problema rămâne în continuare de actualitate.
Din toate comentariile publicate până în prezent, mi-a atras atenția în mod deosebit unul, care se leagă și de titlul articolului. Și de acest subiect mă voi lega și eu, cu mențiunea că nu cunosc autorul comentariului, însă doresc să închei o dată pentru totdeauna problema aplicabilității practice a facultății, care se pare că e o sursă nesecată de confuzie în rândul studenților. Încep cu citatele relevante:
4) Poate ar fi o solutie mai interesanta sa se coreleze mai bine curriculum-ul universitar cu competentele care se cer in viata reala.
și
[…] Si poate daca am auzi mai rar ” asta n-are nicio aplicabilitate practica, are doar scop didactic> am mai si veni pe la facultate.
însumarea părților (ii)
sâmbătă, 18 sept. 2010, 18:02
[ ii – Vise și visuri ]
Limba română face, cel puțin din câte îmi mai aduc aminte din liceu, următoarea distincție dintre vise și visuri, ambele forme plurale ale substantivului „vis”:
Visele sunt – mai bine zis, visul este, după cum bine știm, un fenomen neurologic fundamental, manifestat cu precădere în timpul somnului. Acesta se manifestă prin derularea în subconștient a unor imagini, halucinații, memorii, cel mai probabil undeva între cele două. Structural, se crede că visul are rolul de a reorganiza informația în creier, într-un mod similar cu defragmentarea unui hard-disk. (mai mult…)
vulgul face limba
miercuri, 15 sept. 2010, 18:56
Nu știu exact cum se întâmplă, dar uite că se întâmplă astfel încât istoria ne învață ceva foarte interesant: evoluția limbii – fiindcă limbile diverselor popoarelor evoluează în timp și spațiu, la fel ca popoarele însele, la fel ca oamenii ce alcătuiesc popoarele – are loc mai puțin la nivelul literar, contrar unei prime și naive observații, și mai mult la nivelul maselor. Pare normal sau nu, dar așa este, iar dacă vreun deștept cu țșpe doctorate în domeniu s-a apucat să facă un studiu care să demonstreze opusul a ceea ce vrea să arate articolul de față, îmi pare rău, îmi cer scuze anticipat, dar eu nu dau înapoi.
Voi pleca de la câteva ipoteze foarte simple și care (sper eu) au o groază de sens. În primul și în primul rând, asta grăiește intuiția oricărui om care a făcut un pic de statistică și probabilități la viața lui sau a ei, după caz: când o populație devine suficient de numeroasă – moment în care sistemul devine destul de complex încât să permită aplicarea legii numerelor mari – și acea populație manifestă o oarecare coerență la nivelul limbii, tradițiilor și așa mai departe, este evident că standardele (atunci când ele există) tind să reprezinte o simplă formalitate, mai ales când sunt făcute cu piciorul stâng, după zece beri. (mai mult…)