despre problemele educației economice
duminică, 10 mart. 2013, 11:24
Vom privi în cadrul acestui articol economia drept o disciplină care se ocupă cu alocarea resurselor în cadrul unui sistem oarecare, contrar opiniei generale conform căreia economia se ocupă în general de „chestii legate de bani” [i]. Putem spune deci, într-un sens foarte abstract, că producția sau vânzarea unui bun nu diferă foarte mult de alocarea unui grup de oameni pentru rezolvarea unei probleme sau de alocarea unor sarcini pe un procesor [ii]. Tot prin economie putem înțelege și un sistem economic, adică fie un scenariu concret, fie unul închipuit în care e aplicat un model economic anume.
Economia este o disciplină foarte veche, poate atât de veche precât umanitatea însăși. În acest context, putem vorbi deci de o anume gândire economică, sau dacă vreți inteligență economică, la nivelul persoanei. Evident, disciplina a evoluat de-a lungul timpului, ajungând în prezent să fie considerată materie obligatorie în liceu [iii], unde sunt predate — din câte îmi aduc aminte, și vă rog chiar să mă corectați în cazul în care greșesc — câteva principii, ceva economie generală, plus niște concepte de micro și macroeconomie. Cum nu mi-am dat licența în economie și nici nu am făcut studii organizate în acest domeniu, vorbesc cumva privind dinafară, de unde s-ar putea să rezulte destule concepții greșite, caz în care vă invit din nou să mă corectați.
Ei, din poziția unui individ care trăiește într-o economie (de piață) oarecare, într-un colț de pe planetă oarecare, și care în plus încearcă pe cât posibil să își dezvolte o gândire economică rațională, mi se pare că educația economică obligatorie are niște lacune, unele mai mici, altele destul de mari. (mai mult…)
- În particular, finanțele se ocupă de alocarea banilor. [↩]
- Notăm totuși că nu s-a demonstrat până în prezent că oamenii sunt echivalenți cu mașini Turing, în primul rând pentru că nu a fost găsit încă un model computațional care să descrie individul. [↩]
- Cel puțin în România. Presupun că „înafară”, unde lumea presupune automat că educația e mai bună decât „la noi”, economia primește cel puțin la fel de multă atenție. [↩]
proprietatea virtuală față cu dinamica non-lineară
sâmbătă, 14 iul. 2012, 12:30
Nu-i așa că-i frumos titlul? Ei, pentru că-i așa frumos, haideți să îl și explicăm, să îl înțeleagă tot neștiutorul – adică inclusiv eu, care clar vorbesc despre lucruri care mă depășesc [i] -, bucată cu bucată. Prima bucată se referă la o așa-zisă „proprietate virtuală”, care are și un caz particular despre care am tot vorbit pe blog, anume cel al proprietății intelectuale.
Am numit-o virtuală pentru că aceasta există exclusiv în spațiul virtual, fapt ce o face ușor de replicat și așa mai departe, după cum explicam în articolul sus-menționat. Întrebarea cea mai apăsătoare este de fapt dacă această proprietate virtuală chiar există, iar eu zic că nu, și nu în virtutea faptului că e virtuală – deși asta e una din motivațiile fundamentale -, ci din cauze pe care voi încerca să le explic în cele ce urmează.
A doua parte a titlului a fost la rândul ei menționată în trecut pe Cărămizi, fiind un fenomen legat în mare parte de cel al (ne)determinismului. E relativ simplu de explicat ce este aceea dinamica non-lineară dacă sunteți oleacă familiari cu matematica [ii], și și mai ușor dacă v-ați întâlnit vreodată cu teoria sistemelor [iii]. (mai mult…)
- De fapt nu știu câte persoane din lume pot vorbi în cunoștință de cauză pe subiectul ăsta. [↩]
- Iar dacă nu sunteți să vă fie rușine obrazului. [↩]
- Și mulți dintre voi bag seama că nu v-ați întâlnit, mai ales că e o materie considerată inutilă de către studenții care „știu ei mai bine”. [↩]
jocul și jocurile: simulatorul civilizațional
duminică, 17 iun. 2012, 15:19
Ca un mic disclaimer introductiv menționez că e prima dată când încerc a aborda un subiect într-o manieră așa hibridă. Articolul de față se vrea a fi un fel de review, fără a fi însă o recenzie propriu-zisă deoarece se referă la un joc sau mai multe la care nu mă pricep foarte bine. De asemenea se dorește a fi o analiză din punctul de vedere al teoriei jocurilor [i], un alt subiect pe care nu îl cunosc decât în treacăt, ceea ce pentru mine – și sper că și pentru cititor – nu-i altceva decât o altă ocazie de a mă documenta.
În primul rând, ce e acela un joc? La modul cel mai general orice joc e format dintr-o mulțime de jucători, câte o mulțime de strategii posibile fiecăruia dintre participanți și niște funcții de utilitate asociate diverselor combinații de strategii. Modul ăsta abstract de reprezentare servește drept unealtă pentru a modela situații foarte diverse de interacțiune, plecând de la un simplu joc de șah și până la situații gen negocierea cumpărării unui produs pe o piață economică oarecare. În ceea ce privește analiza jocurilor, e important de menționat că anumite combinații de strategii pot constitui echilibre între participanți, cu addendumul că în general pot exista unul, mai multe sau nici un punct de echilibru într-un joc. De exemplu jocul de foarfece-foaie-piatră nu are puncte de echilibru în sensul pur al cuvântului, dat fiind faptul că așa a fost el construit, astfel încât nimeni să nu poată câștiga jocul la modul determinist. Un alt exemplu, criza rachetelor din cuba, are un punct de echilibru constituit prin niște compromisuri și stabilirea unui set de protocoale între Statele Unite și Rusia, o situație din care toate statele implicate au fost mult mai câștigate decât dintr-un eventual război nuclear.
Punctul de la care a plecat ideea acestui articol este un joc nu numai în sensul teoretic al cuvântului, ci și în sensul de zi cu zi. Civilization II se dovedește a fi un joc excepțional de strategie bazată pe ture, lansat de către MicroProse, aceeași care au creat și Pizza Tycoon de exemplu. Chestia care face ca Civilization, și în special al doilea joc al seriei, să fie excepțional este aceea că creatorii jocului s-au gândit să ducă ideea destul de departe, de la nivel micro la macroeconomic și apoi la nivelul economiei mondiale, ăsta fiind poate cel mai important aspect dacă e să legăm jocul efectiv de teoria jocurilor – la urma urmei scopul jucătorului, fie el uman sau calculator, e să câștige, aspectele culturale și așa mai departe fiind doar zăhărel. (mai mult…)
- Am mai atins vag tema în inteligența economică. [↩]
scurt ghid pentru eradicarea pirateriei
sâmbătă, 31 mart. 2012, 13:57
Dacă tot m-am apucat să întorc pirateria pe diversele ei părți, mă gândesc că nu ar strica să ofer și o perspectivă personală asupra problemei. Totuși, în ciuda faptului că perspectiva e una pur personală și în care eu unul mă regăsesc fără să fi cerut părerea celorlalți, e foarte posibil ca aceasta să fie de fapt integrată în mod universal în psihologia cumpărătorilor. Astfel se poate ca agenții economici inteligenți să ia în considerare în mod implicit ideile de mai jos.
Pentru a putea stabili zisele idei rând pe rând și una câte una, trebuie să plecăm întâi de la o premisă. Ei, premisa de la care voi pleca este simplă: pe scurt, eu sunt un potențial client deci dau banii cui și când vreau și producătorul de material sub copyright nu are decât să mă asculte, în caz contrar dând faliment; pe lung am tratat problema când am vorbit despre martie negru. Firește că eu aș putea la fel de bine să le impun producătorilor să-mi facă o felație, fapt ce e absurd și i-ar determina pe dânșii să îmi impună același lucru. Deci cu alte cuvinte condiția necesară este ca criteriile mele pentru achiziționarea unui produs dat să fie raționale și să beneficieze ambele părți ale schimbului economic.
Criteriul zero și cel mai important este acela că orice producător de artă, software și alte materiale care cad sub incidența proprietății intelectuale trebuie să existe pe Internet, context în lipsa căruia nu putem mai putem discuta despre intelect de cel puțin zece ani încoace. Iar aici e clar că cererea nu e a mea personală, ci a arhivei™, care-i mai mare decât noi toți la un loc. (mai mult…)