Unul din lucrurile cu care se laudă IDE-urile fancy (Visual Studio, Eclipse, Sun Studio, NetBeans și așa mai departe) e acela că ușurează extrem de mult munca prin salvarea unor informații legate de proiect, informații printre care se află și sesiunea/workspace-ul curent. În vim m-am confruntat deseori cu situația de a închide cinci sau mai multe tab-uri cu câte două split view-uri fiecare, pentru ca mai târziu să stau două-trei minute doar pentru a le deschide. More… »
Conform ultimelor statistici (a se citi articolul lui AlexJ pe această temă pentru date exacte), browserele pe care utilizatorul de rând de web le bagă cel mai des în seamă sunt Internet Explorer, Firefox și Chrome, urmate de Safari și Opera.
Dacă în privința primului nu mă prea pot exprima, în mare parte fiindcă am încetat complet să îl folosesc cu ceva timp în urmă (deși recunosc, m-am jucat cu IE8 un pic și nu mi-a lăsat o impresie tocmai proastă), pe al doilea îl folosesc în treburile mele zilnice și sentimentul pe care mi-l lasă e unul de foarte mare nemulțumire. Înafară de faptul că are elemente de funcționalitate incomplete (faptul că te lasă să cauți în history folosind bara de adresă, dar că după două luni aceeași bară se mișcă groaznic din cauza bazei de date mare poate fi considerat astfel), oricine poate vedea că Mozilla Firefox mustește de instabilitate și memory leak-uri. Motorul său de javascript nou-nouț e un mare pas înainte, dar nu de ajuns. Același lucru îl pot spune și despre Chrome, care din punctul meu de vedere are mari bube la capitolul interfață, în sensul în care multe elemente considerate de către producători drept feature-uri devin uneori iritante. More… »
Pe la vreo nouă ani, nu aveam în casă decât un HC (chestie fabricată la noi, care își stochează datele pe bandă magnetică și are un shell ce constă într-un commandline de qbasic). Ai mei, de fapt taică-meu s-a hotărât să facă o investiție în ceva nou prin casă (nu știu dacă mai existau C.A.R.-urile) și a trebuit să votăm între o mașină de spălat, o combină (muzicală, nu combină frigorifică sau din alea de pe câmp) și un calculator. Firește că s-a votat majoritar calculatorul. Mașinăria în speță avea pe ea un CPU Cyrix 6×86, nici prea-prea nici foarte foarte, dar m-a prins foarte tare… și uite așa am ajuns eu aici.
Prin clasa a 8-a, m-am trezit la un moment dat plin de bube pe față. Adică așa m-am trezit eu într-o dimineață. Dar n-am băgat în seamă și m-am dus liniștit la școală. Când a văzut cum arăt, profa de franceză m-a trimis la cabinet, unde asistenta mi-a dat scutire, după care m-am dus la directoare să o ștampileze. Apoi m-am cărat la medicul de familie și înapoi acasă, fiindcă aveam o săptămână de stat cu o boală a copilăriei apărută tardiv. Pe vremea aia aveam în casă și un Pentium la 133MHz destul de vechi, nu știu exact de unde rămăsese că nu îl mai folosea nimeni. Întâmplător mai aveam, nu știu de unde, niște discuri cu o chestie, Red Hat 7.2 îi zicea. Și cum pe calculatorul ăl mai important aveam interdicție să fac praf redimensionez partiții, am instalat Red Hat 7.2 pe ăsta micul. Se mișca greu, făcea swapping în draci, nu aveam habar ce-i aia Gnome sau KDE, dar era micul meu sistem de operare și asta m-a făcut să mă simt al naibii de bine… și uite așa am ajuns eu aici.
M-am decis să fac o serie de post-uri care să conţină comenzi/script-uri din lumea *nix utile, poate de bază, dar mai puţin folosite sau mai ciudate. De exemplu, azi am dat peste o comandă destul de naturală, dar de obicei neglijată,
$ cd ~gigi
care va schimba directorul curent în directorul home al user-ului gigi.
