animusic
marți, 6 apr. 2010, 21:16
Nu știu dacă ați realizat (eu da), dar în ultimul timp am un obicei destul de ciudat de a-mi începe postările cu „acum un an pe vremea asta” sau „acum câteva luni” sau alte formulări care-și propun a readuce în fața cititorului memorii ale unor glorioase fapte, întâmplări, evenimente sau ce au fost ele la vremea lor. În fine.
Acum vreo doi ani, tot în aprilie, am menționat în treacăt, printr-un link la un video pe youtube, proiectul care se numește Animusic, nume destul de sugestiv aș spune eu. Ce sugerează el? Păi, animație plus muzică, adicătelea nu doar animație și în nici un caz nu doar muzică, ci ambele la un loc, într-o îmbinare cât mai armonioasă. Și chiar asta și este produsul final, „Computer animated music”, după cum scrie și în descrierea de pe site-ul oficial. (mai mult…)
transatlantic – the whirlwind (2009)
sâmbătă, 20 feb. 2010, 02:40
Într-un mod mai mult sau mai puțin întâmplător, nu este prima dată când vorbesc despre (super)grupul Transatlantic. Și dacă acum vreo patru ani eram foarte confuz pe tema asta, acum sunt ceva mai puțin decât foarte confuz. Ceea ce vă pot spune e că din partea mea ca și meloman dar nicidecum specialist în ale criticii muzicale, a mă apuca să dau o notă unui astfel de grup – grup format din doi muzicieni veniți dintr-o parte a Atlanticului, Portnoy și Morse, și din doi muzicieni născuți pe cealaltă parte, Trewavas și Stolt, idee care mi-a sărit în fața ochilor minții fără să mă întreb de unde vine numele formației – este un lucru nu aproape, ci de-a dreptul imposibil. Am auzit destul de târziu că Transatlantic s-au reunit (la bunăvoința lui Neal Morse, care inițial avea alte planuri) și, fiind într-o perioadă în care mi se pare – încă mai sunt acolo – că nimic nu mai reușește să mă impresioneze, am purces la ascultare cu o atitudine mai critică decât trebuia.
The Whirlwind se compune din două părți (discuri) distincte, primul format dintr-o melodie concept ce poartă numele albumului și al doilea din diverse piese. Le voi lua la puricat separat: (mai mult…)
return of the son of masturbare mentală rilăuded
duminică, 14 feb. 2010, 16:10
[ or when god created the coffeebreak ]
Putem admite și pleca de la premisa conform căreia blog-ul, atât în general, cât și blog-ul de față are ca unic scop al existenței sale acela de a fi scris (actualizat) de către cineva, adică nu de către oricine, ci de o persoană, și nu de către orice persoană, ci de către un individ care să își fure din timp și să își picure o parte din suflet pe foaia virtuală. Și uite că nu știu cum se face, dar subsemnatul, ca unic proprietar și autor al Cărămizilor din Perete™, a omis complet acest al act al creației în ultimele două luni. Evident că nu vă voi dezvălui motivele acestui păcat al meu, dar sunt sigur că vă veți da seama repede, fiindcă cititorii mei, ăia care este, sunt cu câteva ordine de mărime mai dăștepți decât ai lor.
Cu riscul de a mă întinde, și vă avertizez că voi face asta în cele ce urmează (în mare parte fiindcă îmi permit momentan), în această sublimă zi de Sfântul Valentin (iară nu de Sfântul Eminescu, deși cam tot aia e) vă voi povesti, folosind stilul tipic al masturbării mentale, cu ce mi-am mai hrănit eu cortexul în ultimul timp. (mai mult…)
guilt machine – on this perfect day (2009)
sâmbătă, 17 oct. 2009, 19:30
S-ar putea spune că spaicul a auzit destule în viața sa de metalist – să fim totuși cinstiți, acum human individual-ul nostru e un fel de metalist pensionar, adică mai mult cititor de cărți de Haskell pe veceu decât metalist – și multe din chestiile auzite l-au trimis pe culmi nebănuite ale plăcerii, altele l-au făcut pur și simplu să își verse mațele de la etajul I până la cățeaua din garajul vecinului, pentru ca apoi să se dea jos pe ele ca un adevărat ninja și să se lupte cu dihania pentru a le recupera. Altele l-au făcut întâi să își verse mațele, după care l-au trimis pe culmi nebănuite, așa, ca un fel de ironie a sorții.
Despre Guilt Machine am mai spus câte ceva astă vară. De fapt, am tot ascultat demo-urile lor, mi-am format o părere destul de obtuză, după care am așteptat cuminte albumul, lucrare inspirată cică din frustrările personale și bolile lui Arjen. Și deși acest album miroase de la o poștă și jumătate a Ayreon, mi-a venit oarecum mai greu la organul-digerator-de-muzică, fiindcă seamănă, asta e clar, dar nu răsare. (mai mult…)
human individual to the rescue [§]
sâmbătă, 8 aug. 2009, 10:41
Da, m-am întors. După o perioadă în care am decis să fac o pauză, pentru a-mi pune în ordine gândurile și a medita asupra adevărului suprem blah blah yadda etc.; de fapt, sincer să fiu, am cam lăsat de izbeliște ăst jurnal, preocupat fiind cu treburile mele. Să nu mai pomenesc de faptul că site-ul a fost ba sus, ba jos, ba în pom, ba sub pământ, din motive de ISP și de post-primată între scaun și tastatură. Mă trezesc odată la câteva luni și îmi pun întrebarea următoare: oare ce am mai făcut eu în tot timpul ăsta? Că doar oameni suntem, și nu doar un calculator, iar acum îmi permit să fac abstracțiune de toată grămada de chestii geeky sau mai știu eu cum, și să fiu om. Așadar, ce avem noi aici? (mai mult…)