etica pirateriei
sâmbătă, 3 mart. 2012, 19:07
Probabil că ați auzit de Matthew Inman, iar dacă n-ați auzit veți afla de la mine că este individul din spatele webcomic-ului pe nume Oatmeal. Unul din articolele recente publicate în cadrul acestuia oferă o justificare, să-i zicem, a pirateriei. Justificare care poate fi rezumată în felul următor: dacă un produs comercial dat aflat sub incidența proprietății intelectuale nu îmi este disponibil cu ușurință, atunci fie ce-o fi, eu o să piratez produsul respectiv.
Este bineînțeles discutabilă semnificația acelui „cu ușurință”, având în vedere că pe vremuri trebuia totuși să ieșim din casă, să urcăm în autobuz și să și interacționăm social cu alți indivizi pentru a putea intra în posesia unui album de muzică, joc, film, ce-o fi dânsul. Serialele erau clar rezervate televiziunii și mai mult, exista o întârziere de cel puțin patru-cinci ani între ce se lansa înafară și ce ajungea la noi [i]. Dar pentru a elimina orice ambiguități, putem să spunem că – făcând abstracție de factorul financiar – dacă un produs e mai ușor accesibil prin torrente decât prin orice serviciu de streaming sau download, atunci utilizatorul mediu va alege întotdeauna să tragă o copie ilegală.
Din punctul de vedere al utilității individului mediu avid de consum ideea pare să aibă foarte mult sens. Problema e că Bittorrent-ul e atât de la îndemână internauților (mai ales dacă luăm în calcul factorul financiar) încât cu greu putem găsi o alternativă legală fezabilă [ii]. Atunci, susține un oarecare Andy Ihnatko, dacă plecăm de la premisele de mai sus nu înseamnă că putem justifica pirateria cu totul încă din capul locului? Mai mult, nu-i așa că abordarea asta ar duce către colaps orice afacere cinstită care dorește să tragă foloase de pe urma proprietății intelectuale? (mai mult…)
- În 1993 noi ne uitam la Star Trek-ul lansat în 1988. Frumoase amintirile cu chelia lui Picard, nu-i așa? [↩]
- Alta decât reglementarea prin lege a uzului Bittorrent, o chestie la care deținătorii de drepturi de autor nu se prea gândesc dintr-un motiv pe care eu unul nu-l înțeleg. Din punct de vedere tehnic implementarea e realizabilă. [↩]
anatomia modelului proprietar
sâmbătă, 18 feb. 2012, 20:00
Cuvântul „proprietar” are în limba română un înțeles înrudit cu, însă diferit de cel folosit în cele ce urmează. Proprietarul este astfel cel care deține, posesorul, stăpânul. Ideea de software proprietar sau de model proprietar al software-ului este împrumutată din englezescul „proprietary software”, pentru care nu știu să existe o altă traducere în română.
O analiză a modelului proprietar, cu avantajele și dezavantajele sale, nu ar putea exista în lipsa unei plasări în contextele spațial și temporal a acestuia. Spațiul este pur și simplu economia de piață, cu agenții dânsei (i)raționali și în număr foarte mare [i]. Contextul temporal merge în ambele sensuri, cel trecut fiind exact, iar viitorul fiind alcătuit dintr-o mulțime de perechi eveniment-probabilitate.
Se întâmplă astfel că software-ul s-a încadrat destul de bine în clasa proprietății intelectuale, el fiind mai aproape de ceva abstract precum poezia decât de ceva concret; vorba aia, dintr-un punct de vedere pur teoretic vorbind softurile nu se uzează în timp. Deși pe vremea primelor calculatoare programabile nu se gândea mai nimeni să scoată bani din software, programarea fiind o chestie destinată exclusiv specialiștilor în arhitecturi de calculatoare (adică acelora care și proiectau mașinile de calcul), odată cu evoluția lingvisticii computaționale și a puterii de calcul o serie de indivizi s-au gândit că soluțiile software pot fi vândute pentru cele câteva sute sau mii de calculatoare existente în anii ’70. Astfel s-au scos bani buni din sisteme de operare precum variante Unix sau din programe pentru inginerie sau calcul de înaltă performanță, deci cam din singurele lucruri la care erau folosite calculatoarele pe vremea aia. (mai mult…)
- Cu excepția cazurilor când sunt foarte puțini, de exemplu unul singur. [↩]
china față cu proprietatea [¥]
miercuri, 18 aug. 2010, 18:11
Mă refer, bineînțeles, la proprietatea intelectuală. Nu că proprietatea în general ar fi o mare brânză în țara lui Mao, dar cea intelectuală va fi abordată cu precădere în subiectul ce urmează a fi expus aici. Pentru a face însă o introducere, remarcăm că dreptul la proprietate este într-o anumită măsură reglementat în Republica Populară Chineză (pe care în acest articol o voi denumi, într-un mod impropriu, și China; a nu se confunda cu Taiwan-ul), dar cu un scop bine determinat, acela de a aduce investitori străini. Ceea ce a și făcut în ultimii trei ani, într-un ritm amețitor.
Proprietatea intelectuală există la rândul ei în legile chineze, dar necesitatea aplicării ei este nulă, din două mari motive:
Primul motiv este acela că software-ul open-source ia și în China un avânt cât se poate de real, atât la nivelul administrației cât și în casele oamenilor. Cum iPhone-ul e prea scump pentru chinezul de rând, acesta preferă să cumpere o copie ieftină, cu un software bazat în mod evident pe Linux. Să ne înțelegem, intrăm într-o zonă în care individul nu mai fuge atât de mult după brand și chestii sclipitoare – în paranteză, nici mai în est, adică în Japonia, iPhone-ul nu se vinde prea bine din cauza tehnologiei învechite; ați citit bine, 3G e tehnologie mult învechită pentru prietenii noștri care au dat lumii arta bukkake-ului. (mai mult…)
buy my software
luni, 8 mart. 2010, 18:36
[ … and I’ll screw your ass ]
Cam ăsta tinde să fie sloganul ascuns al tuturor companiilor mari de pe piața software a anului 2010. Dragii spaicului, știm cu toții că nouă celor un pic mai computer-literate – unii mai mult, alții mai puțin – ne place să ne plângem cum că software-ul closed-source nu ne face bine și să arătăm cu degetul spre Microsoft cei răi, să îi înfierăm și să ne bucurăm ca niște copii atunci când DoJ-ul din SU sau Curtea din UE le mai ard câte o amendă, uneori pe motive destul de stupide; asta în ciuda faptului că la capitolul evilness, Microsoft sunt mici copii pe lângă Google, de exemplu. (mai mult…)
pirateria… ce?!
joi, 20 mart. 2008, 12:12
„Pirateria dăunează grav libertăţii”
O altă campanie expirată, sponsorizată de ceva-organizaţie a cărui nume nu mi-l amintesc, probabil cu suportul guvernului româniei, un guvern care tinde să susţină cu nesimţire software-ul non-free şi implicit pirateria (eu unul nu îmi permit o licenţă de Office sau Matlab, deşi cea din urmă mi-ar fi utilă). Expirată în primul rând din cauza modului penibil în care a fost realizat spot-ul de la teveu. Sunt curios ce poliţist ar reuşi să-mi intre în casă în viitorul apropiat.
Windows is free. (as in free beer)