the legend of kyrandia

luni, 20 feb. 2012, 21:53

Începuturile genului aventură point-and-click – în care jucătorul își direcționează avatarul folosind aproape exclusiv mouse-ul – se regăsesc în timp pe undeva pe la jumatea anilor ’80, sub forma unor titluri suficient de obscure încât să-mi fie lene să le documentez acum în scriptele Cărămizilor. Cert e că primul exponent serios al genului a fost Maniac Mansion-ul de la Lucas Arts, urmat în 1990 de primul Monkey Island. Apoi cei mai în vârstă din gameri sunt familiari cu perioada de înflorire a genului, pentru că eu unul jucam (sau măcar auzeam de) Beneath a Steel Sky și Simon the Sorcerer și în 1997 când mi-am cumpărat primul PC.

Apropo de Simon the Sorcerer, The Legend of Kyrandia este un membru mai puțin cunoscut al seriei de jocuri de aventură, însă care are destule în comun cu cel dintâi, sau invers. Primul aspect cu care cel din urmă iese în evidență față de orice alt joc al genului este cel legat de echipa din spate, mai exact Westwood Studios, adică aceiași care au produs Dune II, seria Command and Conquer și Blade Runner. Ca o consecință, al doilea aspect e acela al calității uneori cinematografice a materialului produs de aceștia.

Acțiunea din The Legend of Kyrandia are loc într-un univers fantastic numit Fables & Fiends, în care un bufon pe nume Malcom le face felul regilor ținutului, după care îi caută pe vrăjitorii care îl băgaseră la pușcărie anterior – pentru că de-aia-s buni măscăricii, să îi bagi la temniță – pentru a le face și lor rând pe rând felul, pentru că de-aia-s buni măscăricii, să le facă felul vrăjitorilor plini de aere. Plus că ce poveste medievală ar avea vreun strop de credibilitate fără un joker malefic.

Ei și uite-așa unul din vrăjitori, Kallak, e prins de Malcom și transformat în piatră fix înainte ca Brandon, un fecior oarecare, să se întoarcă acasă de nu știm unde, Kallak fiind cică bunică-său sau cam așa ceva. Și nici nu trec două minute de joc și Brandon află că este ales, adică nu ales, ci Alesul™. E ales evident să salveze ținutul, adică natura, de Malcom cel distructiv și să-i ardă individului vreo două scatoalce în gură și să îl învețe minte. Firește că Brandon, confuz cum e el ca orice adolescent, nu știe ce să facă și începe să se plimbe prin ținut de nebun, căutând ajutor. (mai mult…)

limbo

sâmbătă, 20 aug. 2011, 19:59

limbo =
  1. (in some Christian beliefs) The supposed abode of the souls of unbaptized infants, and of the just who died before Christ’s coming
  2. An uncertain period of awaiting a decision or resolution; an intermediate state or condition
  3. A state of neglect or oblivion
(via google)

Cam așa poate fi exprimată foarte succint ideea din spatele jocului cu același nume. Mai exact, primele două definiții se regăsesc îmbinate pe parcursul producției lui Arnt Jensen (cunoscut și drept Playdead), iar a treia caracterizează parțial atmosfera pe care o putem regăsi în Limbo. Dar despre toate astea urmează să discutăm mai jos.

După cum am promis, m-am străduit să găsesc și să joc mai multe jocuri noi și bune, interesante sau chiar inovatoare [i], jocuri care nu există doar de dragul de a fi, ci pun la contribuție cerebelul celui care le joacă, sugerând în același timp o poveste sau măcar un concept. Limbo a apărut pe Windows abia acum vreo două-trei săptămâni, deci este exact atât de nou cât poate fi un joc care nu e chiar așa de nou, pe Xbox fiind lansat acum mai mult de un an. (mai mult…)

  1. Cum ar fi de exemplu Tales of Monkey Island, Trine și respectiv Machinarium. [↩]

the incredible machine. doi.

duminică, 1 mai 2011, 20:27

Din cauza faptului că englezescul „contraption” nu are un echivalent în limba română [i], mă văd nevoit să inventez un nou cuvânt, cuvântul „contrapție”. Nu, nu este vorba de vreun soi de contracție și nici de ceva ce ar putea aduce vag a contracepție.

Contrapția este, pentru a ne exprima cât mai concis, exponentul perfect al ideii de rezolvare a unei probleme simple folosind metode (deseori de-a dreptul inutil de) complicate. De ce am face asta, vă întrebați. Sincer să fiu, nu am nici cea mai mică idee; probabil fiindcă ne-am săturat de „good engineering”, sau poate doar fiindcă ne-am uitat la prea mult MacGyver când eram mici. Sau ambele. În orice caz, seria The Incredible Machine (pe scurt TIM), producție a acum defunctei companii Sierra On-Line, are la bază exact conceptul prezentat mai sus.

Vă voi prezenta în cele ce urmează al doilea joc din cele câteva lansate de-a lungul timpului. Am ales să vorbesc despre acest particular individ din serie doar din motivul că pe ăsta chiar l-am jucat timp de ani buni. Nu s-au lipit deloc de mine celelalte două jocuri sau alte producții ulterioare, astfel că vă voi vorbi exclusiv despre TIM2, cu toate chichițele sale. Ei, nu mai știu exact când m-am apucat de jocul nostru (îmi amintesc totuși cu exactitate momentul în care am auzit de el de la un copil de o vârstă apropiată de a mea), însă am fost fascinat din capul locului de personajele care animă atmosfera jocului, și nu în ultimul rând de faptul că în jocul ăsta poți concepe chestii. (mai mult…)

  1. Dicționarele îl traduc drept „șmecherie” sau „invenție”, nici unul dintre cei doi termeni nereușind să acopere domeniul semantic al cuvântului inițial. [↩]

trine

vineri, 22 oct. 2010, 19:40

Cel mai probabil vă aduceți aminte de mica mea expunere patetică despre industria jocurilor; am comis-o acum o lună, deci destul de recent, cu Machinarium, o producție indie de-a dreptul superbă. Iată că în aceeași lună cei de la Level s-au decis să vândă revista împreună cu un alt joc interesant, mai mult sau mai puțin inovator, și anume Trine.

Voi începe cu punctul (punctele) în care Trine e mai puțin inovator. Vă aduceți aminte de The Lost Vikings, nu? Dacă nu, atunci mi-e greu să cred că vă spuneți gameri, deoarece jucarea acestui din urmă joc e o necesitate a culturii generale gameristice – și probabil că mulți vă jucați WoW, Diablo II, Warcraft III sau Starcraft 2, toate aceste titluri plecând de la cei ce azi se numesc Blizzard, pe vremurile când au lansat Lost Vikings numindu-se altfel. Ei, Lost Vikings e un joc cum rareori vezi, o combinație între puzzle, acțiune și platformă în care controlezi trei personaje, fiecare cu abilitățile și defectele lui.

Deloc întâmplător, la fel se întâmplă și în Trine. Ocupându-și locul tot undeva într-un spațiu medieval sau cvasi-medieval, acțiunea își pune lupa pe trei indivizi: un cavaler cam dobitoc și bețiv dar forțos, o hoață despre care nu știm mare lucru și în cele din urmă un vrăjitor, care-i evident geek-ul grupului ce se formează undeva la începutul jocului. (mai mult…)