norii gri ai internetului

duminică, 6 nov. 2011, 16:03

Se face, printr-o pură întâmplare, că utilizez o parte din produsele Google zilnic. Și dacă Chromium îmi satisface cam toate nevoile în ceea ce privește navigatoarele web, atunci site-uri (sau așa-zise „aplicații web”) precum Google Mail, Google Reader sau Google Calendar îmi stau întotdeauna deschise în sesiunea de browser, iar Google Docs se dovedește a fi util la a stoca documente online sau la a colabora spre conceperea acestora.

Se observă totuși că acea pură întâmplare nu este deloc una pură, sau poate nu e deloc o întâmplare: Google au avut o bună perioadă de timp reputația unei companii care pun preț pe inginerie. O bună parte din produsele lor au fost și sunt încă rapide, fiabile – câteva din cele mai fiabile aplicații web aparțin Google – și lasă deoparte brizbrizurile în favoarea unei funcționalități simple și la obiect [i].

Cu toate astea, până și Google (sau poate exact ei mai mult decât alții) au demonstrat în ultimele câteva luni că utilizatorii nu pot avea încredere în deciziile privind produsele web ale companiei. Spre exemplu, în Mai anul ăsta Google au închis API-ul pentru Google Translate, mișcare urmată de o curățenie de toamnă în septembrie: o serie de aplicații Google au fost trimise la pensie, cel mai probabil pentru că proiectele respective nu aveau efectiv nici un viitor și nu mai erau folosite de multă lume – deloc alarmant, dacă facem abstracție de utilizatorii deranjați de toată chestia. (mai mult…)

  1. Să dăm un exemplu: suportul pentru utilizarea aplicației folosind tastatura.  Până și unele aplicații desktop mi se par a avea un set de scurtături cel puțin neintuitive, dacă nu lipsă. Gmail, Calendar și Docs vin însă cu configurații de chei consistente de la o aplicație la alta, care fac într-adevăr utilizarea interfeței mai eficientă. E posibil să fiu un pic subiectiv din acest punct de vedere, fiindcă combinațiile de chei sunt destul de vim-like. []

google+ minus (>> ε)

sâmbătă, 30 iul. 2011, 14:52

Deoarece se vede de la o poștă că subsemnatul manifestă un oarecare interes pentru așa-zisul web social, dar și fiindcă ar fi păcat să fim hateri doar cu Facebook și cu Twitter [i], hai să ne legăm un pic de acest Google+ și să arătăm de ce momentan relevanța sa pentru web este cvasi-nulă.

Pentru că da, Google+, deși momentan în beta, are șansa să nu fie decât un mare fleoșc al Interneților. Spun asta în calitate de utilizator Google Mail, Google Calendar, Google Reader și bineînțeles al motorului de căutare, care reprezintă într-un anumit sens Internetul. Cu toate astea, nu mă voi sfii să dau în noul produs de la Google cu tot ce am eu, după cum se poate observa în cele ce urmează.

Nu cred că are vreun rost să reiau problemele ridicate în articolul anterior despre Google+. Înainte argumentam din perspectiva celui care a văzut un site de prezentare, iar acum vorbesc din perspectiva utilizatorului. Cu toate astea, ideile de mai devreme rămân valide: Google+ nu e momentan decât o altă rețea socială, al cărei unic avantaj este acela că nu e Facebook. În rest, cercurile nu mi s-au părut deosebit de utile, Spark-urile dau rezultate de-a dreptul irelevante – mi-am făcut un Spark cu „webcomics”, care numai webcomic-uri nu îmi afișează – iar Hangout-uri nu am folosit absolut deloc, neavând un motiv suficient de bun pentru a face asta.

În plus, sunt adăugat (în stilul Twitter) în cercurile unor persoane pe care nu le cunosc și cu care nu am vreo legătură. Toate bune și frumoase, numai că celor de la Google le-a venit ideea tâmpită de a introduce un meniu numit Incoming, meniu care conține actualizările făcute de acești indivizi care mă urmăresc, însă pe care eu nu îi. Nu știu cum vă sună acest lucru, însă mie îmi pute a spam, iar Facebook se descurcă destul de bine în această privință. Nu am nevoie de +1 surse de așa ceva, mulțumesc. (mai mult…)

  1. Menționez că nu îmi aduc aminte exact când am fost hater în ceea ce privește Twitter. De fapt sincer să fiu, un serviciu în cadrul căruia publici idei de maxim 140 de caractere nu poate veni decât dintr-o idee deosebit de inspirată. []

google plus minus epsilon

miercuri, 29 iun. 2011, 02:46

Aflu via Alex (via Facebook, că tot e vorba de drăcovenii sociale) despre un nou proiect marca Google, numit de către cei din departamentul marketing, bănuiesc, Google+. Cum mi-am mai dat recent cu părerea pe tema web-ului social, propun să luăm prezentarea (având în vedere că cel puțin subsemnatul nu are acces la mai mult de atât momentan) și să facem un studiu de caz pe ea.

Ca fapt divers, prezentarea în sine nu mi se pare deloc rea, ba chiar oamenii s-au străduit să facă un fel de mini interfețe mock. Faptul ăsta e foarte îmbucurător, fiindcă avem ocazia să vedem cu ce se mănâncă produsul lor înainte să îl folosim, și până la urmă asta e tot ce contează: un produs bun fără o prezentare cât mai „hands-on” nu are nici o priză. Probabil că Google au învățat totuși ceva din Google Wave. În fine.

Turul Google+ (care pare a fi construit, într-un mod destul de ciudat, peste API-ul Google Maps) oferă o prezentare a cinci componente care probabil că stau la baza întregii aplicații de socializare. Să le luăm pe rând, începând cu chestia numită Circles: feature-ul ăsta constă într-un fel de unealtă de împărțire a contactelor pe căprării, gen familie, colegi de liceu, prieteni, dușmani și așa mai departe. Chestia e cumva utilă, mai ales dacă nu vrei să le arăți părinților un album cu poze cu tine în ipostaze indecente. (mai mult…)