duminică, 7 oct. 2012, 16:42
Unde prin „alcătuirea comunității” înțelegem că nu a unei comunități anume, ci a unei comunități oarecare din spațiul virtual, adică a comunității în sens abstract. Unde prin „comunitate” înțelegem un grup de persoane constituit pe baza unor idei și/sau interese comune, deci un loc într-un subspațiu al lumii ideilor [] unde diverse celule converg pe baza unor atribute comune. Un punct de plecare pentru studiul de față îl poate reprezenta abordarea Trilemei din „Comunitati si metode numerice”, care menționează două moduri de alcătuire a comunității:
Pentru a avea o comunitate deci revine a avea o aglomeratie de oameni cu idei macar in mare similare. Aceasta necesitate se poate satisface in exact doua moduri : ori luam un set de oameni care deja se gasesc in acelasi spatiu si-i fortam sa treaca toti la acelasi set de idei, ori alegem dintre multimile nesfirsite ale umanitatii doar oamenii cu ideile potrivite, si-i instalam intr-un spatiu.
Noi situându-ne în contextul Internetului, suntem interesați mai degrabă de al doilea mod decât de primul, având în vedere faptul că în lumea virtuală nu există pârghii de control bine stabilite în acest sens, in ciuda eforturilor de a le crea. Astfel a apărut întâi Usenet-ul, unde s-au format mai multe comunități — de exemplu una pentru indivizii interesați de tehnică, alta pentru „entertainment” etc. — stabilite în virtutea unui Internet la începuturi încă mic, unde foamea de comunicare era însă uriașă. Apoi au răsărit multe grupuri fărâmițate alcătuite din oameni pasionați de exemplu de open-source, de Linux, care pe lângă participarea virtuală la discuții se mai întâlnesc din când în când la un hackfest sau mai știu eu ce. O parte din comunități s-au stabilit inclusiv (sau exclusiv) pe IRC, „live chat”-ul dovedindu-se deseori a fi un mijloc foarte eficient de a rezolva varii probleme. (mai mult…)
duminică, 19 aug. 2012, 02:24
La început m-am gândit să-i zic „cancer”, care-i un termen oarecum impropriu dat fiind că respectiva boală are o natură care se manifestă prin fenomene mai greu de înțeles de cetățeanul mediu. După care am zis că o merge cu „diaree”, da’ nu merge pentru că diareea-i când scoți, nu când bagi. A rămas până la urmă „bulimie”, care după cum probabil știți e acea boală caracterizată prin consum excesiv de alimente pe care apoi bolnavul se chinuie să le elimine prin toate metodele umane posibile, una din cele mai utilizate fiind inducerea forțată a vomei. Avându-și sensul bine definit, analogia se dovedește astfel a fi destul de potrivită prin transpunerea ei la nivelul societății – și pentru că „nivelul societății” poate suna un pic ambiguu, mă văd nevoit a-i explica cititorului că prin „societate” înțelegem tot ceea ce face obiectul de studiu al științei sociologiei, adică organismul cu mecanisme implicite (norme) și explicite (legi) care îi asigură buna (sau proasta) funcționare etc.
Nu-s prima sau ultima persoană care critică fenomenul consumului – sau al „consumerismului”, cum îi mai zic unii – în societate, el manifestându-se în fond și la urma urmei în moduri ușor de observat cu ochiul liber [], chiar evidente am putea spune. Istoria recentă se dovedește a fi un punct de reper în acest sens: câteva din fenomenele majore din ultimele secole (revoluția industrială, apariția Internetului) au dus la așa-zise „boom-uri” pe piețele economice, vizibile printr-un consum care a crescut odată cu masa de cumpărători. Această creștere a fost/este deci limitată de numărul de (potențiali) cumpărători, care la rândul său e limitat de un plafon dat de populația spațiului în care e comercializat un produs dat []. „Specialiștii” în marketing o consideră o super-lege a lor, însă este de fapt o lege a naturii: orice organism crește până la o masă critică, după care stagnează, după care moare. (mai mult…)
duminică, 29 iul. 2012, 15:57
Dacă acum un an speculam asupra utilității
sociale pe care o induce web-ul, acum îmi e absolut clar faptul că
locuitorii Interneților consideră rețelele sociale a fi o mare chestie și își
mută din ce în ce mai mult interacțiunile pe așa-zise „platforme de
socializare”. Menționez că „Facebook”-ul din titlu conține un vag iz de
senzaționalism, problema pe care urmează s-o prezint putându-se generaliza
mai mult sau mai puțin la toate platformele de socializare.
Cea mai mare bubă a mediilor tradiționale de propagare a informației (radio,
televiziune, ziare) este – și putem spune cu inima împăcată acest lucru – aceea
că sunt [] centralizate, în sensul
rău al cuvântului. Mai exact propagarea informației în cadrul rețelelor media
clasice ține exclusiv de interesele proprietarilor rețelelor respective, fie ei
entități private sau statul. Abordarea are câteva efecte laterale destul de
urâte, mai exact fuga după rating-uri și controlul politic, ambele ducând în
cele din urmă la servirea unor informații cât se poate de irelevante pentru
consumator – faptul că acesta și înghite gălușca e cu totul altă discuție.
Internetul are din capul locului avantajul că împiedică „by design” plasarea
controlului în mâna corporațiilor sau a statelor. Acest aspect se constituie în
sistem în mod natural prin faptul că corporațiile pot încerca (și eventual și
reuși) să facă bani, respectiv statele pot face propagandă cu ajutorul
Internetului, însă dacă consumatorii consideră informația irelevantă, o
pot respinge imediat în favoarea unor alternative – exemple tipice în acest
sens sunt cultura de masă, promovată prin site-uri precum wikipedia, și
pornografia. Zisul avantaj a dus la dezvoltarea explozivă a
arhivei etc. (mai mult…)
duminică, 22 ian. 2012, 00:07
Într-unul din articolele anterioare afirmam cu tărie că textul e materia primă aici pe Internet și că nimic altceva nu prea contează. Cu toate astea și datorită faptului că am fost tras de mânecă referitor la faptul că de fapt uite, pe web avem tone de conținut audio și video iar emoția e și dânsa un soi de informație, îmi voi invalida propria teză pe loc și voi continua cu ce am de spus în cele ce urmează.
Se spune despre biblioteca din Alexandria că a fost cea mai vastă și mai importantă resursă de informație din Antichitate, până au venit romanii și i-au dat foc. Din păcate nu a mai existat o A Doua Bibliotecă din Alexandria – sau măcar o Bibliotecă din 
, unde 
– care să conțină copii ale tuturor cărților arse, iar dacă ar fi existat atunci probabil că ar fi fost la rândul ei arsă până să aibă timp scribii să facă noi copii.
Iată că din fericire civilizația modernă a avut ceva de învățat din asta și printr-o pură întâmplare s-a ivit și Internetul la orizont, Internet care a crescut și crește și nu se mai oprește. Și – pentru a o spune pe cea dreaptă – ca niște din ăia care nu văd pădurea din cauza copacilor, firește că ne imaginăm că Interneții există exclusiv pentru a ne servi nouă poftele, fetișurile și setea de comunicare și interconectare și alte abureli. O fi, nu zic nu, însă e drept că un (alt) rol important al Internetului este similar cu cel al sus-menționatei biblioteci, rol pe care eu l-am numit de „arhivă de informație a rasei umane™” []. (mai mult…)
vineri, 20 ian. 2012, 22:37
Ideea de a lega conceptul de efect lateral din computer science de cel de morfism mi-a venit acum vreo două luni, când abia începeam să prind câteva concepte de bază de teoria categoriilor. De fapt definițiile date de mine sunt cumva banale, mai ales că nu am mers destul de departe cu raționamentul pentru a menționa că din structuri pure poate emerge cu succes un calcul cu efecte laterale [].
Mai recent am găsit însă un studiu de caz care se potrivește numai bine pe cele scrise de mine și ilustrează întocmai conceptul de efect lateral aplicat în comunicarea între agenții umani (pentru că cei artificiali folosesc de obicei protocoale mai rigide) pe Internet. Cetățeanul Popescu Ion mi-a atras atenția că spun prostii când m-am apucat să compar Python cu Java, explicând apoi pe îndelete cum stă treaba după ce l-am rugat urât să o facă.
Aspectul din discuție care prezintă interes pentru noi este acela al clarificării conceptelor, pentru că cea mai mare parte din confuzie nu a ajuns să fie eliminată până spre sfârșitul zisului șir de replici. Și și aici efectul lateral apare nu ca o conotație propriu-zisă, ci drept o interpretare cel puțin cvasi-emoțională a informației, fapt care rezultă din ambiguități mai ales din partea subsemnatului, care evită pe cât posibil să exprime emoții în mod textual pe Internet []. (mai mult…)