evoluția interacțiunii om-calculator (i)
vineri, 10 feb. 2012, 20:03
Din motive pentru care nici eu nu le înțeleg prea bine, simt că există (undeva în sfere înalte) necesitatea de a discuta despre interfețele între noi, adică oamenii, și aceste mașinării minunate pe care noi le numim calculatoare. A se lua la cunoștință că prin „calculator” înțeleg la fel de bine PC desktop, laptop, smartphone și ce mai folosește omul mediu în ziua de azi, toate fiind mașini de calcul și toate fiind relevante din punctul de vedere al interfeței, pentru că dacă n-ar fi nu am fi aici.
Din acest motiv mă voi întinde pe mai multe articole, însă nu mai mult de două-trei, hai patru în cazul în care îmi năvălesc ideile în capul cel de sus și nu le mai pot ține în mine. La o adică aș putea scrie o carte întreagă pe temă, însă nu îmi doresc să fac asta, la fel cum nu îmi doresc să abordez problema dintr-un punct de vedere pur științific. La fel de bine nu înțeleg de ce există o întreagă arie de studiu pe tema asta, însă nu-s eu în măsură să judec acest aspect.
Din punct de vedere strict conceptual (iar aici meritul e în totalitate al domeniului HCI), există o dorință a omului de a comunica cât mai natural și mai eficient cu entitățile din jurul său, deci inclusiv cu dispozitivele electronice. În trecut nu a existat o preocupare majoră în sensul ăsta, având în vedere că dispozitivele veneau cu un manual de utilizare și cinci-zece butoane, iar inginerii asigurau că totul va funcționa în parametri bine stabiliți. Lucrurile s-au complicat odată cu apariția calculatoarelor, care au adus (prin software) o diversitate nemaivăzută până atunci, diversitate care e în măsură să bage utilizatorul mediu într-o totală confuzie.
Cu toate astea, și în ciuda faptului că au existat și există încercări mai mult sau mai puțin fructuoase de a aduce mașina mai aproape de utilizator, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult față de anii ’70-’90. Folosim în continuare așa-zise „pointing devices”, iar tastatura rămâne în continuare cel mai la îndemână și mai util instrument de interacțiune cu calculatorul până și pe smartphone-uri. (mai mult…)
(x)ubuntu 11.04 (ii)
sâmbătă, 28 mai 2011, 18:52
[…]
Mai departe, în ciuda scepticismului de mai înainte, am purces la a instala Ubuntu, tot pe mașina „de producție”. În plus, am luat decizia de a încerca mult controversatul Unity, în ideea că oricum pot să revin la desktop-ul clasic dacă nu mă coafează cel nou. Și am renunțat pe drum la orice idee preconcepută legată de trăznăile lui Mark Shuttleworth.
Prima impresie a fost una destul de bună. Prima chestie care m-a atras la Unity a fost faptul că e mai keyboard-friendly decât majoritatea mediilor pe care le-am folosit până acum: tasta Meta (butonul de Windows) poate fi combinată cu una din tastele numerice pentru accesul la programele din meniul din stânga. Aceeași tastă, chioară, duce la deschiderea unui meniu care momentan e foarte din topor, dar își face treaba în ceea ce privește căutarea de fișiere și aplicații, poate mai bine decât mi-aș dori.
Un aspect dubios împrumutat din MacOS, urmaș al schimbării poziției butoanelor din bara ferestrei, este mutarea meniului principal al aplicațiilor în partea de sus a ecranului. Treaba nu mi se pare deosebit de inspirată dar nici peste măsură de proastă și până la urmă depinde de gusturile fiecăruia. Așa-zisul systray a fost modificat, dar este mai configurabil decât pare la prima vedere, cu ajutorul unor programe adiționale. În particular, indicatorul pentru mesaje mi s-a părut încărcat de programe pe care nu am de gând să le folosesc prea curând (Empathy, Evolution, Ubuntu One), astfel că am eliminat fișierele asociate din directorul /usr/share/indicators/messages/applications/. (mai mult…)
(x)ubuntu 11.04 (i)
vineri, 27 mai 2011, 17:44
În general mi se pare o idee bună să fac un upgrade major al sistemului de operare cam o dată la un an. Mai rar de un an nu vreau fiindcă tehnologia evoluează, iar subsemnatul dorește să se mențină în pas cu ea, să vadă ce briz-briz-uri au mai apărut prin diversele sisteme de operare și distribuții, fie că e vorba de Windows, Android, MacOS sau Debian. În plus, o versiune nouă de nucleu nu strică niciodată, deși Ubuntu 10.04 stă bine la nivel de securitate, fiind suportat pe termen lung (până la anul pe vremea asta dacă nu mă înșel). Mai des de un an nu are rost, deoarece tehnologia nu evoluează totuși atât de repede, iar dacă evoluează nu-i destul de stabilă pentru gusturile mele. Astfel că, raportându-mă la ciclul de livrare al celor de la Ubuntu (și nu numai), un an mi se pare intervalul ideal pentru actualizări.
Din motive de scepticism, am decis să îmi încep periplul în lumea Ubuntu Natty Narwhal cu Xubuntu. Am citit (via Google) câteva recenzii pozitive legate de Xubuntu și XFCE, iar mediul cu pricina nu îmi e în totalitate străin. Mai mult, mă atrage deosebit de tare filosofia XFCE-ului, filosofie care se bazează pe cea tradițională UNIX: aceea de a face un lucru (nu mai mult, și în orice caz nu mai puțin) și a-l face atât cât trebuie de bine fără a face exces de zel, sau mai bine zis fără a consuma mai multe resurse decât e nevoie. (mai mult…)
gnome shell, unity și alte animale
marți, 8 feb. 2011, 21:46
[ … sau de ce „desktop/laptop/netbook linux” s-ar putea să fie doar un mit ]
Mi se întâmplă deseori să doresc să transfer un fișier de la vreun conlocuitor al Interneților către mine, sau invers, să trimit cuiva un fișier. Se întâmplă aproape la fel de des ca circumstanțele transferului să fie un protocol oarecare de instant messaging, iar conlocuitorul meu să folosească Windows. Având în vedere că subsemnatul folosește Pidgin, care apropo, se descurcă excelent la partea de mesagerie, în 99% din cazuri acel transfer va eșua, din cauze de (lipsă de) interoperabilitate; asta așa, ca o introducere.
Nu știu cât de mult realizăm noi, utilizatorii, și ei, dezvoltatorii de software bazat pe GNU/Linux, dar Linux este copilul lepros, oaia neagră, rățușca cea urâtă a pieței sistemelor de operare desktop. Nu din rațiuni stupide cum ar fi numele – deși e clar că mulți vor scuipa la auzul cuvântului „Linux” -, ci din motive un pic mai pragmatice. Vă aduceți aminte câtă lume a înjurat KDE 4? Nici eu, și nici nu mai are importanță acum, dar s-a întâmplat și are riscul de a se întâmpla din nou.
Povestea pe scurt: de ceva timp, echipa Gnome lucrează la Gnome 3 și un nou shell grafic, pe numele lui Gnome Shell. Cei de la Ubuntu, în frunte cu Mark Shuttleworth, nu sunt satisfăcuți cu starea de fapt, așa că au decis ca în următoarea versiune de Ubuntu să înlocuiască Gnome Shell cu ceea ce ei numesc Unity. Eu unul văd două mari probleme aici. (mai mult…)
the „linux” in it
duminică, 29 aug. 2010, 11:57
Mai deunăzi am dat peste un articol ce m-a pus pe gânduri, scoțându-mă brusc din starea de exuberanță specifică unei plimbări pe plaiurile întinse ale Interneților. Pe scurt, pentru a scuti cititorul de a da un click în plus, voi menționa cum în articol se vorbește despre faptul că așa-zisul brand „Linux” ar reprezenta un mod dăunător de a privi diverse platforme și/sau distribuții software, în ciuda faptului că ele-s bazate tocmai pe Linux, unele din ele chiar pe GNU/Linux.
Prima reacție a fost aceea că, uite, omul zice ceva acolo și corelația asta nu-i tocmai întâmplătoare. Apoi m-am uitat la comment-uri – cu precădere la cele ce contrazic articolul – și mi-am zis că na, cititorii au la rândul lor o bună parte din dreptate. În cazul ăsta, unde ne aflăm? Ce caracterizează un brand de succes în lumea asta a softului free? (mai mult…)