despre libertate
miercuri, 12 aug. 2009, 16:57
[ sau despre cum intervenția politicului în Internet dăunează acestuia din urmă. ]
Politicienii români și-au făcut blog-uri. Printr-o pură intâmplare, am ignorat acest fapt pentru mult timp, fiind destul de naiv încât să cred că internautul român e prea inteligent pentru a băga în seamă gargara electorală desfășurată în spațiul virtual. M-am înșelat. Blog-urile politicienilor români își servesc destul de bine scopul; e firesc, n-o să se adune puzderia de oameni să îmi facă mie trafic (nici nu îmi doresc asta), iar politicianul e persoană publică, are o imagine publică bine formată și, ceea ce e mai grav, se dorește a fi un formator de opinii pe „problemele” țării. Lucru destul de nelalocul lui, știind cam cât de rupte de realitate pot fi persoanele publice care participă în politica românească.
Citind acest post pe căile RSS-ului, am ajuns apoi pe blog-ul lui Adrian Năstase, zgâindu-mă în fața unui monolog referitor la „gherila digitală”. De când a devenit domnul Năstase un cunoscător al problemelor legate de Internet, nu știu. Ironic este că acest post vine la ceva timp după ce o lege de cenzură pentru Internet a trecut în Parlamentul german. (mai mult…)
despre dragoste [§]
miercuri, 15 iul. 2009, 17:36
Dacă acum ceva (destul de mult) timp am dorit să găsesc o formulă aproximativ filosofică a acestui fenomen care, țin să precizez, încă mi se pare extrem de dubios și cât se poate de diabolic, voi încerca astăzi o abordare implicită, formală [§], pur matematică, așa cum îi șade bine acestei trăiri minunate, care într-o lume perfectă este musai să fie una, evident, perfectă (foarte perfectă, după cum probabil ar spune primarul și prietenul nostru mult iubit, Marean). (mai mult…)
teh bricks bore brains
miercuri, 3 iun. 2009, 09:04
Nu știu dacă voi v-ați dat seama în toată perioada asta, dar eu am stat și am cugetat bine de tot și am realizat că blog-ul ăsta a devenit (sau era deja, nu-mi dau seama) deosebit de plictisitor. Nu știu cum cei care l-au citit (mai ales în ultimul timp) au avut răbdare să-l citească, dar eu recunosc că n-aș fi rezistat.
Bineînțeles, acum așteptați-vă să zic că mă retrag din treaba asta, că nu-i pentru mine, că-s bou și (nu mai) știu să scriu (fiindcă-s la poli, iar ăștia de la poli habar nu au să se exprime – dovadă groaza de subiecte din teme/laboratoare/examene prost formulate sau cu greșeli gramaticale peste care am dat până acum – numărul de materii care manifestă boala asta a fost/este foarte foarte mic, dar chestiile în cauză m-au traumatizat). Ei, uite, nu voi face asta. Iar de nu vă convine, vă invit să mă spargeți la server și să-mi ștergeți voi blog-ul, că mie mi-e lene.
Și uite-așa iar am pierdut eu o bucată din viața mea în felul ăsta. Și mi-e foame, dar n-am timp să mănânc ca lumea fiindcă trebuie să nu întârzii la PC (am de prezentat o bătălie crânșenă între POP și IMAP). Și mă enervează că backspace-ul are o viteză de melc în rahatul ăsta de wordpress (ar trebui să nu mai apăs pe backspace, să văd ce iese). Și nu mai recitesc post-ul. Publish.
cum am ajuns aici
sâmbătă, 11 apr. 2009, 09:34
Pe la vreo nouă ani, nu aveam în casă decât un HC (chestie fabricată la noi, care își stochează datele pe bandă magnetică și are un shell ce constă într-un commandline de qbasic). Ai mei, de fapt taică-meu s-a hotărât să facă o investiție în ceva nou prin casă (nu știu dacă mai existau C.A.R.-urile) și a trebuit să votăm între o mașină de spălat, o combină (muzicală, nu combină frigorifică sau din alea de pe câmp) și un calculator. Firește că s-a votat majoritar calculatorul. Mașinăria în speță avea pe ea un CPU Cyrix 6×86, nici prea-prea nici foarte foarte, dar m-a prins foarte tare… și uite așa am ajuns eu aici.
Prin clasa a 8-a, m-am trezit la un moment dat plin de bube pe față. Adică așa m-am trezit eu într-o dimineață. Dar n-am băgat în seamă și m-am dus liniștit la școală. Când a văzut cum arăt, profa de franceză m-a trimis la cabinet, unde asistenta mi-a dat scutire, după care m-am dus la directoare să o ștampileze. Apoi m-am cărat la medicul de familie și înapoi acasă, fiindcă aveam o săptămână de stat cu o boală a copilăriei apărută tardiv. Pe vremea aia aveam în casă și un Pentium la 133MHz destul de vechi, nu știu exact de unde rămăsese că nu îl mai folosea nimeni. Întâmplător mai aveam, nu știu de unde, niște discuri cu o chestie, Red Hat 7.2 îi zicea. Și cum pe calculatorul ăl mai important aveam interdicție să fac praf redimensionez partiții, am instalat Red Hat 7.2 pe ăsta micul. Se mișca greu, făcea swapping în draci, nu aveam habar ce-i aia Gnome sau KDE, dar era micul meu sistem de operare și asta m-a făcut să mă simt al naibii de bine… și uite așa am ajuns eu aici.
labilitate.
luni, 16 feb. 2009, 00:07
Labil, îmi zic, mă simt labil
Oricum altfel, dar nu stabil.
Senin privesc, ca un senil
Către un Eu stabilizabil.
(Nu neapărat și controlabil)
Privesc un Eu, El mă privește,
Iar amândoi privim în gol,
În plan secund. Viața-i un rol:
Eu am murit, dar El trăiește.
Dualul meu e Eu, nu Ea,
Dar viața-mi spune că-undeva
Putem găsi, fenomenal, (atât Eu, cât și El)
Un alt operator dual.
(Iar moartea caută scandal)
… m-am luat cam în serios în ultimul timp. Ia să descrețesc eu niște frunți.