sâmbătă, 10 dec. 2011, 20:23
În mod tradițional, browserele web afișează fonturile conform unor parametri furnizați de utilizator. Mărimea, tipul fontului și alte asemenea sunt configurate de acesta în cadrul aplicației. Totuși, din motive de estetică, design și alte astfel de lucruri care cel puțin pe mine mă depășesc complet, creatorii de site-uri web pot alege să furnizeze cu ajutorul CSS parametri proprii, mergând pe ideea de common-sense că utilizatorul are fontul X instalat pe calculator, iar dacă nu, atunci poate îl are pe Y și așa mai departe. Și exact cu asta se ocupă parametrul font-family din CSS.
Abordarea anterioară prezintă un dezavantaj major, și anume acela că un site web dat riscă să difere ca aspect de la un sistem de operare la altul și de la browser la browser. Lucrul nu-i atât de grav în sine, mai ales dacă ignorăm paranoia specifică designerilor web și a unor end-useri. Pe de altă parte ne putem lovi de situația în care un sistem de operare vine cu fonturi deosebit de proaste: distribuțiile GNU/Linux au avut și încă mai au de exemplu problema asta [].
Astfel se întâmplă că mai multe companii producătoare de browsere s-au apucat, împreună cu consorțiul World Wide Web, să lucreze la – respectiv să standardizeze, în cazul W3C – un format de fonturi specific web-ului, care să se distanțeze de fonturile TrueType, însă fără a le înlocui neapărat. De remarcat faptul că formatul a trebuit gândit astfel încât să rezolve exact problema despre care vorbeam mai sus, deci să asigure că fonturile sunt afișate conform unor specificații stricte pe orice browser și orice sistem de operare, și în plus să nu trebuiască să fie musai preinstalat pe mașina utilizatorului. (mai mult…)
marți, 23 aug. 2011, 22:53
Putem începe acest veritabil dat în bobi prin reluarea unui exercițiu pe care l-am făcut și într-un articol anterior. Să stăm pentru un moment-două și să ne întrebăm pentru ce folosim noi browser-ul zilnic. Eu de exemplu îl folosesc pentru citit știri, comic-uri și blog-uri, gestionat calendarul și lista de chestii de făcut, citit mail-urile, privit clipuri video din diverse domenii – fie ele conferințe, cursuri, seminarii sau desene animate, filme, muzică -, ascultat muzică din când în când, citit cărți destul de rar – pe astea prefer în general să le păstrez offline -, comunicat cu persoane de la care am ce învăța și altele.
Mai pe scurt, o bună parte din activitățile mele zilnice au loc în cadrul browser-ului. Nu se pretează în general la browser problemele care necesită performanță, precum compilatul codului sau jocurile, acestea din urmă reprezentând o excepție foarte rară, având în vedere că majoritatea sunt dezvoltate folosind abominația numită Adobe Flash. Nu îmi gestionez fișierele locale (fotografii, text, muzică) folosind browser-ul, dat fiind faptul că o bună parte din ele sunt proprietate personală. În rest… da, articolul de față este scris în browser.
Astfel, putem comite sacrilegiul de a afirma că browser-ul web este într-un anumit sens echivalentul unui sistem de operare. Într-un anumit sens, deoarece a afirma că browser-ul este aceeași chestie cu un SO e ca și cum am spune că HTML e limbaj de programare sau că rolul strungarului e de a proiecta strunguri. Doar nucleul sistemului de operare e o componentă software ce nu poate fi înțeleasă complet de o singură minte, iar dacă nu mă credeți, vă invit să citiți sursele Linux-ului. (mai mult…)
sâmbătă, 30 iul. 2011, 14:52
Deoarece se vede de la o poștă că subsemnatul manifestă un oarecare interes pentru așa-zisul web social, dar și fiindcă ar fi păcat să fim hateri doar cu Facebook și cu Twitter [], hai să ne legăm un pic de acest Google+ și să arătăm de ce momentan relevanța sa pentru web este cvasi-nulă.
Pentru că da, Google+, deși momentan în beta, are șansa să nu fie decât un mare fleoșc al Interneților. Spun asta în calitate de utilizator Google Mail, Google Calendar, Google Reader și bineînțeles al motorului de căutare, care reprezintă într-un anumit sens Internetul. Cu toate astea, nu mă voi sfii să dau în noul produs de la Google cu tot ce am eu, după cum se poate observa în cele ce urmează.
Nu cred că are vreun rost să reiau problemele ridicate în articolul anterior despre Google+. Înainte argumentam din perspectiva celui care a văzut un site de prezentare, iar acum vorbesc din perspectiva utilizatorului. Cu toate astea, ideile de mai devreme rămân valide: Google+ nu e momentan decât o altă rețea socială, al cărei unic avantaj este acela că nu e Facebook. În rest, cercurile nu mi s-au părut deosebit de utile, Spark-urile dau rezultate de-a dreptul irelevante – mi-am făcut un Spark cu „webcomics”, care numai webcomic-uri nu îmi afișează – iar Hangout-uri nu am folosit absolut deloc, neavând un motiv suficient de bun pentru a face asta.
În plus, sunt adăugat (în stilul Twitter) în cercurile unor persoane pe care nu le cunosc și cu care nu am vreo legătură. Toate bune și frumoase, numai că celor de la Google le-a venit ideea tâmpită de a introduce un meniu numit Incoming, meniu care conține actualizările făcute de acești indivizi care mă urmăresc, însă pe care eu nu îi. Nu știu cum vă sună acest lucru, însă mie îmi pute a spam, iar Facebook se descurcă destul de bine în această privință. Nu am nevoie de +1 surse de așa ceva, mulțumesc. (mai mult…)
miercuri, 29 iun. 2011, 02:46
Aflu via Alex (via Facebook, că tot e vorba de drăcovenii sociale) despre un nou proiect marca Google, numit de către cei din departamentul marketing, bănuiesc, Google+. Cum mi-am mai dat recent cu părerea pe tema web-ului social, propun să luăm prezentarea (având în vedere că cel puțin subsemnatul nu are acces la mai mult de atât momentan) și să facem un studiu de caz pe ea.
Ca fapt divers, prezentarea în sine nu mi se pare deloc rea, ba chiar oamenii s-au străduit să facă un fel de mini interfețe mock. Faptul ăsta e foarte îmbucurător, fiindcă avem ocazia să vedem cu ce se mănâncă produsul lor înainte să îl folosim, și până la urmă asta e tot ce contează: un produs bun fără o prezentare cât mai „hands-on” nu are nici o priză. Probabil că Google au învățat totuși ceva din Google Wave. În fine.
Turul Google+ (care pare a fi construit, într-un mod destul de ciudat, peste API-ul Google Maps) oferă o prezentare a cinci componente care probabil că stau la baza întregii aplicații de socializare. Să le luăm pe rând, începând cu chestia numită Circles: feature-ul ăsta constă într-un fel de unealtă de împărțire a contactelor pe căprării, gen familie, colegi de liceu, prieteni, dușmani și așa mai departe. Chestia e cumva utilă, mai ales dacă nu vrei să le arăți părinților un album cu poze cu tine în ipostaze indecente. (mai mult…)
duminică, 20 mart. 2011, 12:35
S-ar putea ca articolul de față să pară cumva prematur, deși nu este, doar prin prisma faptului că se discută atât de mult despre Chrome OS în ultima vreme. De asemenea, e posibil ca titlul să fie un pic pe lângă, în sensul că nu voi vorbi aici fix despre Chrome OS, ci despre latura open-source a proiectului, adică Chromium OS, aceasta fiind și singura variantă a sistemului de operare care să fie deschisă publicului larg la ora actuală. Astfel, recenzia de mai jos este o critică la adresa build-ului din 17 martie, testat pe VMWare.
Se întâmplă că mi-am manifestat în diverse rânduri interesul pentru ceea ce se întâmplă în lumea sistemelor de operare. Sistemul de operare vine mai presus de orice altă componentă software dintr-un calculator, fiind cea dintâi interfață a utilizatorului cu mașina. Sigur, vor exista mereu păreri legate de linia dintre ceea ce înseamnă sistemul de operare propriu-zis și restul programelor existente, dar asta contează prea puțin în fond și la urma urmei. Am avut ocazia să scriu câte ceva despre Windows, Linux în general și Ubuntu în particular. Se mai face că printre găselnițele Google se găsește și Android-ul, pe care nu-l putem desconsidera în ziua de astăzi, la fel cum nu putem trece cu vederea iOS-ul sau Mac OS-ul de la Apple.
Înainte de a diseca produsul propriu-zis, e important să remarcăm filosofia lui. Produsele marca Chrome sunt făcute pentru „Nothing but the web.”, zic ei. Practic, Google doresc să concentreze toată atenția asupra aplicațiilor web (proprii, dacă se poate). Deja cu gmail, google docs, calendar și maps se poate spune că utilizatorul are o suită de bază de aplicații pe care să le exploateze, și dacă mai luăm în calcul și restul aplicațiilor „cloud” (Facebook, Twitter și o groază de alte chestii care nu-mi vin acum în minte), atunci putem spune că Chrome OS are deja șansa să fie utilizabil, dar nu prin el însuși, la fel cum Linux de unul singur nu-i utilizabil fără restul aplicațiilor care vin într-o distribuție. (mai mult…)