spyked bricks in the wall

ţară dragă, almost 2007…

Sunt obosit. Iar timpul trece pe lângă mine zâmbind ironic. Dacă ar fi să adopt un ton pesimist, probabil aş spune că viaţa mea a devenit o simplă rutină. Dar nu am de gând să afirm aşa ceva, nu sunt nici eu convins de asta. Fiindcă tot stăteam astăzi de vorbă cu dirigintele (acelaşi diriginte care intra în clasă plin de nervi acum ceva timp) despre quarci şi alte minunăţii, mă gândeam ce viaţă grea duc ei acolo în viaţa lor subatomică şi cât de greu o fi să ţii tot universul ăsta laolaltă. Nu ştiu cum o fi, dar e drept că uneori problemele de fizică pot deveni destul de împuţite.

Şi parcă trăiesc într-o mică stare de extaz, proprie mie, şi mă simt intangibil şi nu îmi fac griji în legătură cu nimic fiindcă totul vine dintr-o inerţie inexplicabilă. Nu ştiu cât de des o să mai dau anul ăsta pe aici, despre concerte foarte probabil că nu o să mai scriu prea curând (deşi mâine cică ar cânta Nightlosers în Backstage), iar filosofări împuţite de subsol nu ştiu dacă mai am timp să fac (deşi…). Cât despre viaţa personală, stau şi mă întreb.

În ultimul timp am ascultat şi muzică, dacă asta contează în vreun fel. Şi sar dintr-un subiect în altul şi revin la părerea mea de anul trecut despre minunata zi de mâine, care trezeşte în mine un vag sentiment patriotic. Iar la anul cică o să devin „cam cetăţean european”, adică un fel de „egal cu ei”, dar totuşi român, deci un picuţ abia ieşit din barbaria comunismului. Hm… toate la timpul lor. Până atunci…