spyked bricks in the wall

(x)ubuntu 11.04 (ii)

[…]

Mai departe, în ciuda scepticismului de mai înainte, am purces la a instala Ubuntu, tot pe mașina „de producție”. În plus, am luat decizia de a încerca mult controversatul Unity, în ideea că oricum pot să revin la desktop-ul clasic dacă nu mă coafează cel nou. Și am renunțat pe drum la orice idee preconcepută legată de trăznăile lui Mark Shuttleworth.

Prima impresie a fost una destul de bună. Prima chestie care m-a atras la Unity a fost faptul că e mai keyboard-friendly decât majoritatea mediilor pe care le-am folosit până acum: tasta Meta (butonul de Windows) poate fi combinată cu una din tastele numerice pentru accesul la programele din meniul din stânga. Aceeași tastă, chioară, duce la deschiderea unui meniu care momentan e foarte din topor, dar își face treaba în ceea ce privește căutarea de fișiere și aplicații, poate mai bine decât mi-aș dori.

Un aspect dubios împrumutat din MacOS, urmaș al schimbării poziției butoanelor din bara ferestrei, este mutarea meniului principal al aplicațiilor în partea de sus a ecranului. Treaba nu mi se pare deosebit de inspirată dar nici peste măsură de proastă și până la urmă depinde de gusturile fiecăruia. Așa-zisul systray a fost modificat, dar este mai configurabil decât pare la prima vedere, cu ajutorul unor programe adiționale. În particular, indicatorul pentru mesaje mi s-a părut încărcat de programe pe care nu am de gând să le folosesc prea curând (Empathy, Evolution, Ubuntu One), astfel că am eliminat fișierele asociate din directorul /usr/share/indicators/messages/applications/.

Spre deosebire de primele versiuni KDE, Unity nu a crăpat până acum deloc, ceea ce înseamnă că poate fi considerat suficient de stabil pentru un mediu normal de lucru. O bună parte din facilitățile din Gnome sunt împrumutate de Unity, astfel că file manager-ul Nautilus e încă prezent, cum sunt prezente și calculatorul, Totem și setul minimal de jocuri pentru desktop. Setările pentru ferestre sunt configurabile via compiz, al cărui utilitar pentru setări (CompizConfig Settings Manager) nu e prezent implicit. De fapt cea mai mare problemă este la ora actuală aceea a lipsei unor modalități omenești de a configura unele din programele importante din sistem, îndeosebi facilitățile nou introduse. De altfel nici configurarea în mod text nu este documentată cum trebuie, ba uneori e de-a dreptul inexistentă.

În ceea ce privește performanța și consumul de energie, lucrurile nu îmi par a fi cu mult diferite față de acum un an. Suspend-ul pe disc pare să fie mai rapid, iar în rest procesele de închidere și deschidere sunt cum m-am obișnuit. Driverele video și audio funcționează la fel de bine pe Inspiron-ul meu 1501, care are deja o vârstă. În rest, aplicațiile esențiale merg brici, celelalte făcându-și treaba onorabil.

Una peste alta, Ubuntu e un candidat demn de menționat în lumea desktop-ului, nu neapărat mai mult decât alte distribuții, dar suficient încât să îi facă pe mulți să-și pună sub semnul întrebării aversiunea față de mediul software GNU/Linux. Xubuntu merge dar rămâne în continuare o a doua opțiune, cum bănuiesc că sunt și Kubuntu și altele derivate din craca principală. Ubuntu încearcă să ofere drept opțiune implicită ceva nou și încă prea crud, dar face compromisul de a livra și desktop-ul clasic, care oricum e probabil de preferat unui Gnome 3, cel puțin momentan.

Lucrurile arată, zic eu cu optimism, destul de bine. În șase luni de acum probabil că o să arate și mai bine, și poate că 2012 va fi totuși The Year of The Linux Desktop.