china față cu brevetele
sâmbătă, 24 sept. 2011, 02:34
Am mai vorbit în trecut despre China, acea Chină care a influențat puternic mersul economiei în ultimii zece ani. Sigur, a spune că China a provocat criza economică, adică schimbările prin care economia globală trece în prezent – pentru că termenul de „criză” e unul profund lipsit de sens în contextul de față – ar denota o abordare puerilă din partea subsemnatului. În fapt, China a făcut și face exact ceea ce trebuie să facă o economie complet funcțională: a produs și a consumat, asta în condițiile în care lumea „civilizată” e prea bătrână să consume (și consumă prea scump) și prea leneșă să producă (și produce, evident, prea scump).
Având totuși în vedere faptul că subiectul în amploarea sa mă cam depășește, mă rezum la a continua articolul anterior pe aceeași linie, aceea a proprietății intelectuale în general și a brevetelor în particular, plecând în același timp de la un caz concret foarte relevant. După cum am menționat și cu alte ocazii, mă găsesc în poziția de a contesta cel puțin parțial ideea de proprietate intelectuală. Iar dacă ideea în sine nu-i de fapt proastă și poate fi considerată chiar utilă pentru lumea „civilizată”, atunci felul în care ea este aplicată e de-a dreptul defectuos etc., nu mă mai repet.
Discuția legată de poziția afaceriștilor chinezi față de „războiul brevetelor” poate pleca foarte elegant de la o întâmplare despre care am citit pe Slashdot, întâmplare al cărei rezumat îl voi cita în cele ce urmează: (mai mult…)
recunoașterea vorbitului, starea actuală
joi, 15 sept. 2011, 21:53
Înainte să intrăm în pâine, să definim clar subiectul problemei. Există două mari direcții în domeniul interdisciplinar analiza sunetului – interacțiunea om-mașină – inteligență artificială. Prima direcție se referă la recunoașterea vocii, în timp ce a doua constă în recunoașterea formelor sunetului, în special a vorbitului. În primul caz, analizăm mai degrabă caracteristici sonore precum timbrul sau „culoarea”, prin metode cum ar fi analiza Fourier.
Al doilea caz vine cumva în analogie cu recunoașterea formelor dintr-o imagine și se referă la învățarea automată a unor caracteristici de nivel mai înalt precum foneme, melodii, genuri muzicale și așa mai departe. Astfel, în realitate ce am zis eu despre cazul anterior este oarecum greșit, fiindcă aspecte precum inflexiunile vocii sau accentul pot fi în fapt utile pentru a recunoaște un vorbitor.
În fine, pe noi ne interesează să analizăm cum a evoluat până în prezent recunoașterea vorbitului, tehnologie care are un impact mare asupra felului în care omul interacționează cu mediul artificial din jurul său. La urma urmei, cine nu și-ar dori să dialogheze verbal cu calculatorul personal în limbaj natural, în stilul Star Trek? Să nu mai vorbim de aplicațiile unde acest aspect e în mod evident necesar, precum interfațarea cu persoane care nu pot să vadă. (mai mult…)
jakszyk, fripp and collins – a scarcity of miracles (2011)
joi, 8 sept. 2011, 20:46
Subintitulat „A King Crimson ProjeKct”, albumul de față a reușit, într-un mod deloc surprinzător, să creeze o dispută între fanii King Crimson: aparține sau nu aparține A Scarcity of Miracles ciclului de lucrări scoase de unicii și inegalabilii King Crimson? Dacă stăm să ne gândim, aparține fără dubii proiectelor legate de KC, dar e oare demn de această titulatură? Sunt de ajuns două nume din King Crimson (mai exact Robert Fripp și Tony Levin) pentru a pune ștampila aferentă? Oare Jakko Jakszyk (64 Spoons), Mel Collins (Caravan, Camel, The Alan Parsons Project, la care se adaugă multe alte formații, printre care și King Crimson) sau Gavin Harrison (Porcupine Tree) se ridică la standardele impuse de KC?
Dacă stăm și cugetăm un pic, ne vom da seama că de fapt nici Levin și chapman stick-ul lui n-au fost legați mereu de istoria King Crimson. Dar stai, că prin King Crimson au trecut mai mulți oameni decât putem număra pe degete, deci ar fi greu să judecăm King Crimson strict după componență. În cazul ăsta, ce-ar fi dacă am încerca să ne legăm de aspectele oareșcum stilistice ale A Scarcity of Miracles?
În primul rând că mai toate melodiile de pe ASoM sunt cât se poate de „progressive” și mai deloc „rock”, iar de chestia din urmă Crimson-ul clasic abundă din plin. Am putea spune mai degrabă că atmosfera e aceea a unui album de jazz fusion, atmosferă la care saxofonul lui Mel Collins contribuie din plin. Și nu numai, pentru că pe The Price We Pay, de exemplu, Jakko Jakszyk asortează melodia cu o chestie de-i zice Guzheng, un instrument chinezesc cu coarde. Chiar și A Scarcity of Miracles are o structură peste măsură de jazzy, lucru care până la urmă nu ne miră, pentru că King Crimson au bucăți de jazz și pe alte albume, cum ar fi Lizard. (mai mult…)
simțirea ca o închidere funcțională
duminică, 4 sept. 2011, 22:16
… sau mai multe.
Din câte știu eu – și chiar vă rog să mă corectați dacă mă înșel -, o bună parte din masculii offline și online consideră treaba asta cu afecțiunea și simțirile ca fiind rezervată exclusiv indivizilor aparținând genului feminin. Orice mascul care vorbește pe temă e ori gay, ori cumva „metrosexual”, adică gay, iar gay înseamnă pe românește fătălău, adicătelea bărbat slab, căruia aparatul testicular nu îi folosește în fapt la nimic. Iar eu m-am decis clar să mă bag în dialogul desfășurat între Luka și Diana, ceea ce înseamnă că după diverse opinii mă aflu deja pe undeva prin zonă.
Da’ vasta majoritate a cititorilor cărămizilor habar nu au dacă sunt chiar nuștiucum au ba, fapt ce va rămâne subiect de bârfă pentru o perioadă nedeterminată de timp. Oricum, să fie clar, sunt un sensibilos, altfel nu aveam cum să îmi bag nasul în afacerile astea cu emoții, simțiri și așa mai departe. Lăsând însă detaliile plicticoase la o parte, să vorbim cât se poate de serios despre simțiri și închideri funcționale, pentru că acesta este subiectul articolului. (mai mult…)