acces permis animalelor fără stăpân
joi, 11 iun. 2009, 13:46
Mai mult de atât nu am cum să mă scandalizez, deci mă voi rezuma la a sublinia (cu mai multe liniuțe: groase, subțiri, punctate etc.) lipsa de bun simț a unora.
În urma unor evenimente destul de importante, ACS-ul s-a trezit la intrare cu un asfalt nou-nouț și cu gărdulețe care împiedică șoferii să-și mai pună juma’ de mașină în iarbă. Toate bune și frumoase, mi-am zis, ne îndreptăm cu pași siguri către civilizație. Dar nu am putut mai apoi să nu remarc plăcuțele care îi interzic omului de rând să-și plimbe câinele prin zonă și, colac peste pupăză, aceiași comunitari de care nu se ocupă nimeni, că doar ei sunt oricum altfel, numai „de companie” nu. Ironic, nu? Urmează să interzicem accesul bicicletelor și să dăm liber la căruțe.
Pe mine mă doare mintea, așa de tare cum nu îmi pot imagina nici eu. Și fiindcă am o indignare ce tinde către cote nebănuite, iată și poze:
Comentariile sunt dezactivate.
Comments
Well, bun venit în România, țara tuturor contrastelor 😀
este uluitor intr-adevar daca nu a fost gandita.
Exista poate si o strategie la mijloc. Se poate ca hingherii sa nu poata sa ridice haitele de comunitari din Poli pentru ca vin diversi (sunt oameni care ii simpatizeaza) si pretind ca sunt animalele lor de companie. In cazul acesta exista posibilitatea sa se dea amenda daca cineva pretinde asa ceva. Poate suna a teoria conspiratiei dar in Ro totul e posibil:)
Cred că problema se aseamănă mult cu vestita pistă pentru bicicliști de prin centrul orașului și zona Pieței Victorii/Aviației/Băneasa: nu o bagă nimeni în seamă, dar „dă bine” .
[…] întâi problemele cu câinii ce zburdă liberi în fața Intercontinentalului – [a] [b], iar [c] e bonus -, apoi alte câteva chestii de bun simț, și numai apoi să emitem pretenții. Ce […]