frogatto

marți, 9 aug. 2011, 21:17

În ultima vreme, mai exact în ultimul an sau cam pe-acolo, mă lovesc de jocuri din ce în ce mai bune. Sigur, dau în egală măsură și de jocuri din ce în ce mai proaste, însă de alea nici nu mă ating, având în vedere faptul destul de trist că eu oricum mă joc rar, iar gusturile legate de jocuri îmi sunt dezvoltate încă de când am pus mâna pe HC. Și așa se face că dau peste minunății precum Machinarium sau World of Goo, jocuri care apropo, sunt disponibile și pe GNU/Linux, adică fix sistemul de operare care îmi este mie cel mai la îndemână.

Motiv pentru care recent m-am reapucat să cercetez tărâmul Free Software, și nu numai, în căutare de jocuri; și nu orice fel de jocuri, ci jocuri bune, jocuri care să aibă eventual un „je ne sais quoi”, o poveste sau măcar să fie distractive. N-am avut un succes deosebit: am dat peste multe chestii promițătoare, însă ori într-un stadiu incipient de dezvoltare ori abandonate, și peste o tonă de produse complet dezamăgitoare, din care unele sunt pe bani. Așa că să nu ne speriem încă, Nethack rămâne regele jocurilor în lumea *nix.

Printre chestiile faine găsite de subsemnatul se numără jocul al cărui titlu îl poartă articolul, adicătelea Frogatto & Friends. N-are nici o treabă cu Frogger înafara faptului că personajul principal al poveștii este tot un broscoi, încă unul al naibii de simpatic. Frogatto al nostru este evident „the good guy”, iar pe „the bad guy” nu mai știu cum îl cheamă, însă totul se petrece într-o lume oarecum fantastică, în stilul Super Mario. Nimic mai banal. (mai mult…)

star trek: first contact (1996)

sâmbătă, 6 aug. 2011, 15:34

Resistance is futile.

First Contact, scris de Rick Berman, Brannon Braga și Ronald D. Moore, regizat de către Jonathan Frakes, este tehnic vorbind al doilea lung-metraj din seria The Next Generation, următorul după Star Trek: Generations. În plus, este al optulea din întreaga serie de filme Star Trek. Astfel, conform regulii impar/par  [i] Star Trek: First Contact este unul din filmele reușite din serie și clar una din producțille pe care s-au cheltuit și din care s-au scos cei mai mulți bani; exceptând poate producția mai recentă (în regia lui J.J. Abrams), pe care nu o voi lua în considerare în acest articol.

Filmul debutează cu amintirile Borgului ce-l bântuie pe Picard, apoi trece în fugă peste noul Enterprise. Apoi culmea, făcând o rupere bruscă în ceea ce privește problemele pe care Federația deja le are (tratate în sezoanele din Deep Space 9 de la vremea respectivă), Borgul (sau Borgii, cum doriți) atacă. Și nu orice, ci tocmai Pământul, iar Enterprise ajunge în zonă, apoi cu vreo trei sute de ani în urmă, fiindcă vorba aia, călătoria înapoi în timp nu-i mare chestie. Ca fapt divers, stilul ăsta de poveste e foarte obișnuit în universul Star Trek încă de pe vremea lui Gene Roddenberry, dar mai ales după moartea sa.

Chestie care mă aduce la următoarea idee: criticii vremii susțin că First Contact e mai mult decât o transpunere pe marile ecrane a unor episoade TNG. Eu îi contrazic: din punctul de vedere al poveștii tocmai asta este, lucru care mă încântă și mă oftică în același timp. Mă încântă deoarece vorbim despre primul univers SF serios care a apărut la televiziune: specificul lui este unic și copiat măcar parțial de către toate serialele SF care i-au urmat, Star Trek au ba. Pur și simplu, fetișul oricărui tocilar de a fi pe o navă undeva în spațiu la mii de ani lumină față de nicăieri e unul din cele mai faine lucruri care s-au întâmplat. Nu poate o producție à la Hollywood să schimbe asta. (mai mult…)

  1. Site-ul respectiv nu oferă o analiză corectă a fenomenului, zece-unsprezece fiind un număr prea mic, plus că IMDB nu-i o sursă corectă în ceea ce privește scorurile. Este totuși expusă o explicație destul de bună în cadrul link-ului dat. [↩]

google+ minus (>> ε)

sâmbătă, 30 iul. 2011, 14:52

Deoarece se vede de la o poștă că subsemnatul manifestă un oarecare interes pentru așa-zisul web social, dar și fiindcă ar fi păcat să fim hateri doar cu Facebook și cu Twitter [i], hai să ne legăm un pic de acest Google+ și să arătăm de ce momentan relevanța sa pentru web este cvasi-nulă.

Pentru că da, Google+, deși momentan în beta, are șansa să nu fie decât un mare fleoșc al Interneților. Spun asta în calitate de utilizator Google Mail, Google Calendar, Google Reader și bineînțeles al motorului de căutare, care reprezintă într-un anumit sens Internetul. Cu toate astea, nu mă voi sfii să dau în noul produs de la Google cu tot ce am eu, după cum se poate observa în cele ce urmează.

Nu cred că are vreun rost să reiau problemele ridicate în articolul anterior despre Google+. Înainte argumentam din perspectiva celui care a văzut un site de prezentare, iar acum vorbesc din perspectiva utilizatorului. Cu toate astea, ideile de mai devreme rămân valide: Google+ nu e momentan decât o altă rețea socială, al cărei unic avantaj este acela că nu e Facebook. În rest, cercurile nu mi s-au părut deosebit de utile, Spark-urile dau rezultate de-a dreptul irelevante – mi-am făcut un Spark cu „webcomics”, care numai webcomic-uri nu îmi afișează – iar Hangout-uri nu am folosit absolut deloc, neavând un motiv suficient de bun pentru a face asta.

În plus, sunt adăugat (în stilul Twitter) în cercurile unor persoane pe care nu le cunosc și cu care nu am vreo legătură. Toate bune și frumoase, numai că celor de la Google le-a venit ideea tâmpită de a introduce un meniu numit Incoming, meniu care conține actualizările făcute de acești indivizi care mă urmăresc, însă pe care eu nu îi. Nu știu cum vă sună acest lucru, însă mie îmi pute a spam, iar Facebook se descurcă destul de bine în această privință. Nu am nevoie de +1 surse de așa ceva, mulțumesc. (mai mult…)

  1. Menționez că nu îmi aduc aminte exact când am fost hater în ceea ce privește Twitter. De fapt sincer să fiu, un serviciu în cadrul căruia publici idei de maxim 140 de caractere nu poate veni decât dintr-o idee deosebit de inspirată. [↩]

despre determinism

luni, 25 iul. 2011, 22:43

Înainte de a discuta despre acest subiect care ne roade, trebuie să admitem faptul că ființa umană este obsedată de control. Altfel spus, tot omul, de la copilul care abia învață să vorbească și până la moșul care trage cu dinții de ultimele sale fărâme de viață, este un așa-zis „control freak”. Controlul este o componentă esențială a organizării umane – a organizării oricărui sistem coerent, de fapt -, orice societate peste măsură de liberă nefiind în fapt o societate propriu-zisă.

Acestea fiind spuse, se dovedește necesară definirea noțiunii de „determinism”. Ideea vine în mod evident dinspre verbul „a determina”, care înseamnă două lucruri. Un prim înțeles este: a cauza sau a servi drept cauză pentru un eveniment – e.g. eu o determin pe Lenuța să se dezbrace. Un înțeles secundar este următorul: a stabili (ceva anume), a deduce pe baza unor premise – e.g. eu am determinat că pot sparge capul unui câine cu un ciocan.

Vom începe prin a analiza al doilea sens, deoarece, deși este relevant pentru discuția noastră, acesta are o greutate ceva mai mică și în plus poate servi drept punct de plecare pentru discuția referitoare la cel dintâi sens. Nu întâmplător am folosit cuvântul „analiză”, deoarece toată povestea începe pe la sfârșitul anilor 1600 (mai devreme de fapt, dar în fine), când Newton a scos la iveală Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica. În cartea menționată, sirul nostru enunță cele trei legi fundamentale ale mecanicii clasice, nu întâmplător legi, pentru că acestea pot ajuta o persoană să determine exact mișcarea unui obiect, sau mai bine zis „dinamica unui sistem mecanic”. Cu alte cuvinte, dacă arunc acum cu un ciocan, eu ar trebui să pot calcula unde ajunge el precis, matematic (definiția doi). Pe de altă parte, eu pot în principiu calcula cu precizie sub ce unghi și cu ce forță trebuie să arunc un ciocan pentru a-l determina să ajungă în capul unui câine (definiția întâi). (mai mult…)

brick quote #f

marți, 19 iul. 2011, 23:52

The convoluted wording of legalisms grew up around the necessity to hide from ourselves the violence we intend toward each other. Between depriving a man of one hour from his life and depriving him of his life there exists only a difference of degree. You have done violence to him, consumed his energy. Elaborate euphemisms may conceal your intent to kill, but behind any use of power over another the ultimate assumption remains: „I feed on your energy.”
  • Frank Herbert, Dune Messiah.
« Articole mai vechi
Articole mai noi »