quake and the urge
duminică, 28 feb. 2010, 17:18
Nu-i deloc de mirare faptul că spaicul a fost la viața lui, chiar mai este într-o măsură oarecare, un individ ce se joacă pe calculator. O bună parte și-a petrecut-o jucând jocuri de aventură [1] [2] [3] [4] și o parte destul de mică prin preajma role-playing-urilor [5] [6] [7], cu mici variațiuni precum jocurile platformă [8] [9] [10], fără a neglija însă un gen de joc ce nu va muri niciodată, și anume first person shooter-ul. Și cum mereu a fost mult mai ușor să te joci un joc decât să îl programezi, n-am dus lipsă de așa ceva. (mai mult…)
transatlantic – the whirlwind (2009)
sâmbătă, 20 feb. 2010, 02:40
Într-un mod mai mult sau mai puțin întâmplător, nu este prima dată când vorbesc despre (super)grupul Transatlantic. Și dacă acum vreo patru ani eram foarte confuz pe tema asta, acum sunt ceva mai puțin decât foarte confuz. Ceea ce vă pot spune e că din partea mea ca și meloman dar nicidecum specialist în ale criticii muzicale, a mă apuca să dau o notă unui astfel de grup – grup format din doi muzicieni veniți dintr-o parte a Atlanticului, Portnoy și Morse, și din doi muzicieni născuți pe cealaltă parte, Trewavas și Stolt, idee care mi-a sărit în fața ochilor minții fără să mă întreb de unde vine numele formației – este un lucru nu aproape, ci de-a dreptul imposibil. Am auzit destul de târziu că Transatlantic s-au reunit (la bunăvoința lui Neal Morse, care inițial avea alte planuri) și, fiind într-o perioadă în care mi se pare – încă mai sunt acolo – că nimic nu mai reușește să mă impresioneze, am purces la ascultare cu o atitudine mai critică decât trebuia.
The Whirlwind se compune din două părți (discuri) distincte, primul format dintr-o melodie concept ce poartă numele albumului și al doilea din diverse piese. Le voi lua la puricat separat: (mai mult…)
dreamfall: the longest journey
vineri, 13 nov. 2009, 12:00
Aveam de fapt în minte ideea unui minunat articol, unul care să compare side by side The Longest Journey și jocul menționat în titlu, să facă o caracterizare pentru April cea proaspăt majoră – acăreivirginitaterămânetotonecunoscută, în ciuda încercărilor lui Flipper de a afla adevărul; apropo, articolul de față presupune că ați jucat deja primul joc, iar de nu, la colț cu voi! – în comparație cu femeia matură care e April Ryan în Dreamfall. Apoi mi-am adus aminte că, pe vremea când blog-ul ăsta abia ieșea din gaura născătoare de idei a minții mele, mai scrisesem ceva despre prima creație din acest univers a lui Ragnar. În plus, domnul Tørnquist ține să menționeze că Dreamfall nu e un urmaș direct al lui TLJ, ci un fel de văr primar, care nu se ocupă de Balanță, ci de alte afaceri murdare (deși părți care sunt legate inextricabil de acțiunea din primul joc țin să zic că există – sunt două la număr), iar April nu e în contextul ăsta chiar personaj principal. Adică e, dar nu e în centrul atenției ea, ci aia mică, Zoë a lui Castillo. (mai mult…)
guilt machine – on this perfect day (2009)
sâmbătă, 17 oct. 2009, 19:30
S-ar putea spune că spaicul a auzit destule în viața sa de metalist – să fim totuși cinstiți, acum human individual-ul nostru e un fel de metalist pensionar, adică mai mult cititor de cărți de Haskell pe veceu decât metalist – și multe din chestiile auzite l-au trimis pe culmi nebănuite ale plăcerii, altele l-au făcut pur și simplu să își verse mațele de la etajul I până la cățeaua din garajul vecinului, pentru ca apoi să se dea jos pe ele ca un adevărat ninja și să se lupte cu dihania pentru a le recupera. Altele l-au făcut întâi să își verse mațele, după care l-au trimis pe culmi nebănuite, așa, ca un fel de ironie a sorții.
Despre Guilt Machine am mai spus câte ceva astă vară. De fapt, am tot ascultat demo-urile lor, mi-am format o părere destul de obtuză, după care am așteptat cuminte albumul, lucrare inspirată cică din frustrările personale și bolile lui Arjen. Și deși acest album miroase de la o poștă și jumătate a Ayreon, mi-a venit oarecum mai greu la organul-digerator-de-muzică, fiindcă seamănă, asta e clar, dar nu răsare. (mai mult…)
the secret of monkey island: special edition
sâmbătă, 12 sept. 2009, 18:50
În ciuda faptului că povara continuării poveștii jocului a fost preluată momentan de Telltale Games (firește, nu chiar de capul lor), cu al lor Tales of Monkey Island, cei de la Lucas Arts s-au decis să ia jocul lui Ron Gilbert, să îl șlefuiască pe unde ar fi nevoie (oare era nevoie?) și să bage pe piață o ediție specială, care la prima vedere pare mult mai… High Definition. Nu-i tocmai ieșit din comun, ținând cont că seria chiar are succes și o poveste plină de umor, dar destul de open-ended încât să nu plictisească fanii de la un joc la altul.
În fond și la urma urmei, care-i marea chestiune cu acest The Secret of Monkey Island: SE? Înafară de anumite detalii prea puțin importante (cum ar fi acela că jocul e disponibil și pentru Xbox 360), sunt pe lumea asta câteva motive foarte bune pentru care jocul merită rejucat, fiindcă, sincer să fiu, nu mă voi apuca să jignesc pe nimeni făcând un rezumat al intrigii (?). Dacă nu ați auzit încă de marele pirat Guybrush Threepwood, în căutarea Secretului™ Insulei Maimuțelor™, la colț cu voi! (mai mult…)