extremele turmentării

miercuri, 12 nov. 2008, 20:02

Am citit la Bogdan despre o idee interesantă, adicătelea un fel de hartă politică a României. Primul aspect care mi-a sărit în ochi a fost faptul că – cel puţin aşa se pare – o singură persoană are prezenţă la toate voturile. Dar deh, cine-s eu să judec performanţele parlamentarilor după prezenţă (care poate fi alcătuită în mare parte din somn şi reviste care de care mai deocheate).

Una peste alta, în colegiul în care îşi duce subsemnatul viaţa de zi cu zi, nici un nume (înafară de cel al lui Becali; la senat sunt complet pe dinafară) nu sună măcar un pic cunoscut. Ironic, fiindcă e în interesul lor să îşi vândă marfa; altfel nu văd de ce m-aş deranja să mă deplasez la urnă. Da, campania asta e cel puţin la fel de fadă ca altele despre care am mai discutat: here und here.

eg409

joi, 9 oct. 2008, 22:07

Nu ştiu cine a avut ideea măreaţă de a pune în sala sus-numită un seminar (la o materie extrem de scârboasă importantă) care se ţine cu vreo trei grupe.

Pentru a vă crea o vagă imagine despre cum arată locaţia respectivă, menţionez inscripţia de pe perete (ceva legat de poli şi organe genitale), scrijeliturile uneori absolut şocante de pe bănci, scaune comfy, dar care lipsesc cu desăvârşire şi nu în ultimul rând, tavanul din care curg lichide, încât nu m-ar mira să se formeze (vorba unui coleg) nişte stalactite în scurt timp.

Propun să facem seminarii în aer liber. Condiţiile sunt un pic mai bune, chiar şi pe viscol.

ce-i pe 1 octombrie?

miercuri, 1 oct. 2008, 21:29

  • Pe 1 octombrie mi-am pierdut vreo două ore ascultând discursurile (cu tentă mai mult sau mai puţin politicianistă) a unor oameni legaţi – sau nu, după caz – de ceea ce se întâmplă în Politehnică. Sfaturi de viaţă, „words of wisdom” et caetera, care în cele din urmă nu fac nici o diferenţă pentru subsemnatul. Totul s-a terminat cu o bere. Back to work now.
  • Pe 1 octombrie mi-am cumpărat două cărţi, „Do Androids Dream of Electric Sheep?” a lui Phillip K. Dick şi „The World As I See It”, cea din urmă fiind scrisă de Albert Einstein. Rămâne să le şi citesc.
  • Tot atunci am luat şi pulsul oraşului. Lucrurile încep să mişte în centrul istoric, ceea ce nu e deloc rău. Rămâne să fie curăţate complet maşinile de pe Lipscani şi să se ia măsuri împotriva existenţei traficului auto în zona aia. În rest, agitaţie cât cuprinde, fast food-uri pline pe la Romană, lume înghesuindu-se pentru nişte orare, maşini, zgomot, praf.
  • Aproximativ trei săptămâni până la Intrepid Ibex. Aştept cu mult interes, ca un user de Ubuntu ce mă aflu.

stop software patents world day

miercuri, 24 sept. 2008, 19:58

Susţin protestul împotriva patentelor acordate software-ului în general. Draft-ul petiţiei pare să dea argumente foarte bune. În plus, patentele au fost concepute pentru a proteja inovaţiile, nu pentru a bloca apariţia lor.

Face it, un sistem de genul nu funcţionează, ba mai rău, dă naştere unui adevărat haos. Un mic exemplu, shall I? Dacă Apple ar fi patentat interfaţa sa grafică în anii ’80, lucrurile ar fi stat mult mai rău astăzi.

random xx.09.08 facts (iii)

sâmbătă, 20 sept. 2008, 20:01

  • Pe data de 15 septembrie, clăparul trupei Pink Floyd a plecat undeva, sus. Probabil e considerat redundant faptul că vorbesc despre asta (destul de târziu), dar consider că e un semn de respect faţă de trupa care mi-a marcat o bucată bună din viaţă (read the blog title again and you’ll understand). Ca fapt divers, unul din ultimele concerte la care a participat Rick Wright este cel din Gdańsk al lui Gilmour.
  • Împrumutat de la Gab ghidul autostopistului, citit parţial. M-a prins destul de tare umorul sarcastic (tipic englezilor) al cărţii. E total diferit de tipul de SF cu care mă obişnuise Asimov.
  • Jucat Spore destul de mult încât să înceapă să mă plictisească. Am pornit cu două civilizaţii şi le-am lăsat baltă la stadiul de space conquest. Nu ezit să îl compar cu The Sims: exact în aceeaşi manieră, jocul e original, interesant, dar devine anost după o vreme.
  • Jucat Teeworlds, un joc free care se învârte undeva între Worms şi Quake. Interfaţa e împrumutată de la worms, iar ideea gameplay-ului e cea de FPS. Bun pentru stress relief; e un must play.