despre înțeles: cale.
marți, 17 mai 2011, 10:01
Una din particularitățile demne de menționat ale rasei umane este ceea ce noi numim limbaj. Bineînțeles, și păsările au limbile lor proprii, la fel cum și delfinii posedă un mecanism de comunicare sofisticat. În principiu, se poate spune că orice specie care există și se dezvoltă cu ajutorul unor organizări sociale suficient de evoluate se va lovi astfel de necesitatea unor mijloace care să asigure circulația eficientă a informației în cadrul grupului.
Limbajul specific oamenilor are însă o caracteristică care nu este prezentă în cazul celorlalte animale [i]. Intelectul uman permite abstractizarea lucrurilor, în acest caz a atomilor unui limbaj: orice cuvânt relevant al unei limbi are atașate informații suplimentare, informații care denotă semantica sau înțelesul cuvântului.
Această abordare are un avantaj semnificativ: obiectele sau ideile pot ajunge, folosind cuvintele ca și mijloc, să aibă o reprezentare foarte simplă în mintea persoanei, sau în orice caz, atât de simplă cât este nevoie. De fapt, reprezentarea în sine poate avea un nivel ridicat de complexitate, acest aspect fiind însă lipsit de relevanță pentru actul comunicării. Evident, cu toții știm cum arată un anumit concept în mințile noastre, însă cea mai eficientă exprimare a acestuia se dovedește a fi pentru noi cuvântul.
Abordarea noastră are totuși și un dezavantaj semnificativ: oamenii sunt entități care învață să comunice pe de o parte în mod interdependent (prin reacția interlocutorului) și pe de altă parte în mod independent, prin studiu, fie el sistematic sau altfel. Oricum am lua-o, semantica se construiește diferit de la o persoană la alta, astfel că doi oameni pot ajunge să vorbească în aceeași limbă și totuși să nu se înțeleagă deloc. În acest caz, cei doi indivizi vor recurge până la urmă fie la reprezentări care să se situeze mai aproape de concret (un desen sau de ce nu, lama unui cuțit sau țeava unei puști), fie vor încerca să își creeze reprezentări comune lipsite de ambiguități (matematica fiind exemplul cel mai bun în acest sens).
Implicațiile acestor probleme sunt probabil mult mai profunde și nu doresc să le detaliez aici. Doresc totuși să fac o treabă care este de obicei asociată cu studiul limbilor: să iau un concept și cuvântul/cuvintele asociate și să îl disec, în speranța de a-i clarifica măcar parțial înțelesul, chiar dacă înțelesul său poate părea clar ca apa Arieșului Mic la o primă vedere [ii].
Să începem astfel incursiunea noastră în lumea semanticii cu cuvântul „cale”. Voi omite intenționat definiția din dicționar, care-i mult prea lungă și redundantă. Originile cuvântului se pot găsi, se pare, în cuvântul latin „callis”, care se referă la un drum, adicătelea un set de marcaje care unesc două puncte, cel de aici cu cel de acolo. Morfologic, „cale” nu e foarte deosebit de „cal” – animal care are exact rostul de a transporta chestii între două locuri -, însă „callis” mi se pare destul de deosebit de „caballus”.
Mai exact, calea e în fond și la urma urmei o succesiune continuă de locuri. Astfel, putem ajunge la concluzia destul de interesantă că oamenii au considerat, într-un anume fel, timpul ca fiind o dimensiune spațială cu mult înainte ca Einstein să se fi născut: vorba aia, fiecare are calea lui în viață.
Alte cuvinte, din română sau din alte limbi, reușesc să definească mult mai bine înțelesul conceptului: prin cale putem înțelege acel lucru prin care se trece; o definiție oarecum vagă, dar foarte generală. Cum am ajuns aici? Păi englezescul „path” provine din aceeași sursă ca „pass” (sau românescul „pas”), care își găsește rădăcinile tot în latină, în „passus”/„pati”, cel din urmă fiind strămoșul lui „a păți”. Întorcându-ne în timp, vom ajunge la forme al căror înțeles probabil că nu-l mai cunoaștem astăzi [iii].
Observăm că „cale” nu e în măsură să genereze foarte multe ambiguități semantice. Mai concret, se poate găsi destul de ușor un numitor comun între o instanță dintr-un context în care „cale” semnifică de exemplu „mijloc” (o cale de a face ceva) și o altă instanță, cea a căii din teoria grafurilor spre exemplu. Altfel spus,
The path to the dark side is paved with cookies.
- Presupunerea asta ar putea la fel de bine să fie greșită, cu toate că există unele dovezi în sensul ăsta. Dat fiind faptul că această dezbatere nu ține de scopul articolului, vom lua presupunerea de bună. [↩]
- Nota spaicului: nu sunt expert în ale vorbirii. Consider însă că abordarea unui non-expert – acela fiind întâmplător eu – are două avantaje. Unu la mână, oferă o altă perspectivă, cu bias un pic, dar doar un pic către formal. Doi la mână, în felul ăsta mai învăț și eu câte ceva. [↩]
- Citez drept sursă site-ul myetymology care, chiar dacă nu-i neapărat o sursă de încredere, poate fi măcar o sursă bună de informare dacă e îmbinată cu un pic de common sense. [↩]
Comentariile sunt dezactivate.
Comments
[…] cadrul articolului despre semantică am discutat despre cum aceasta e o componentă esențială a limbajului. Reluând, putem afirma că […]
[…] din motivațiile care m-au determinat să meditez pe tema înțelesului și a iadului abstractizării a fost ideea de dificultate a comunicării, deși nu atât a […]
[…] pe cineva să cumpere o astfel de prostie. Sau putem măcar să sperăm asta. Observăm așadar că limbajul este legat în mod intrinsec de știința calculatoarelor, demonstrându-și astfel încă o dată […]