spyked bricks in the wall

din nou 1 octombrie

[ including random xx.09.10 facts ]

Deer dairy (dacă exiști cumva),

Știu că întâiul lui octombrie a fost ieri și nu astăzi, și a mai fost și anul trecut și acum doi ani și tot așa. Și va mai fi, chit că nu știm dacă i se va mai spune tot 1 octombrie la anul sau peste doi sau mai încolo. Și în ciuda faptului că prima zi a lui octombrie e un semn al începutului de an universitar (cel puțin aici, în falni caca pitală), ea rămâne totuși una cum au mai fost și asemănătoare cu altele ce vor urma – despre asta puteți citi mai multe pe blog-ul Alexandrei.

Nu s-au întâmplat multe de luna trecută și până acum, dar nu strică să trecem în revistă puținele evenimente incerte, apoi certe și în prezent la fel de incerte ca înainte să se fi petrecut:

• Ieri s-a făcut frig; adică nu neapărat frig, fiindcă conceptul în sine e relativ – dacă acum e frig, la iarnă ce-o mai fi? Dar înainte să fie frig a fost bine; nici caniculă, nici ger, ci exact așa cum trebuie să arate un început de toamnă. Zic eu că ăsta e momentul perfect pentru a le da peste nas demenților care teoretizau în favoarea încălzirii globale mai acum un an-doi și chiar și mai înainte, fiindcă iată, apar alți nebuni care susțin că de fapt planeta trece printr-o răcire climatică, adicătelea un văr mai mic de-al erei glaciare.
• Până s-or hotărî domniile lor, noi mai băgăm o bere – asta dacă providențialul pișat [*] omniprezent în toate bodegile din București poate fi numit bere. Ajung la concluzia că pe-aici nu pot consuma un eau de hamei decent decât la halbă; ceea ce am și făcut în cele din urmă, la Curtea Berarilor.
• Apropo de București, luna Septembrie a fost marcată și de evenimentul ce-și spune Zilele Bucureștiului. Singurele impresii rămase din toată chestia sunt cea a gălăgiei probei de sunet din Piața Constituției și răbdarea de care am dat dovadă înotând prin mulțimea de indivizi ce umblau, la fel ca mine, prin centrul istoric. Centru care – cel puțin prin părțile lui esențiale – poate fi numit într-adevăr istoric, semn că lucrurile chiar au evoluat – cel puțin prin părțile lor esențiale – în bine față de 1 octombrie 2008.
• Asta nu exclude deloc faptul că restul orașului a rămas un focar de mizerie, câini, cerșetori și apropo de asta: de un soi foarte ciudat de oameni (încă n-am reușit să-mi dau seama cât la sută din populație manifestă boala asta), oameni cărora li se dă ocazia să muncească, încă pe garanția că vor primi bani (și nu palme, cum ar merita) în schimb, dar refuză din comoditate [**]. Iar restul acceptă asta, în virtutea faptului că iată, am avut tăria de caracter să așteptăm trei-patru ani finalizarea unui amărât de pod; care de fapt nu-i gata încă.

[*]: Prin asta înțeleg aproape orice bere care nu-i Guiness. Sigur, există o paletă așa de mare de excepții, însă capitala scoate la iveală atât de puține încât am putea cădea în capcana iluziei că de fapt Guiness e excepția unică. De subliniat însă faptul dureros: în București rareori găsești bere bună, iar cu ocazia asta îmi exprim profunda milă față de adevărații iubitori de bere ce sălășluiesc în colțul ăsta de lume.

[**]: Recunosc că nu s-ar fi întâmplat să aberez pe temă dacă nu dădeam nas în nas cu genul ăsta de oameni. Am rămas pe rând mirat, scârbit și blazat de atitudinea asta. Îmi voi manifesta astfel bunăvoința de a le lăsa un mesaj indivizilor cu pricina: sta-v-ar criza în gât să vă stea.