spyked bricks in the wall

fallout

Observație: E recomandat să nu parcurgeți articolul de față dacă nu ați jucat Fallout, în primul rând datorită faptului că vă veți afla pe lângă subiect (fapt ce se poate dovedi frustrant) și în al doilea rând pentru că imaginile și textul expuse aici conțin fără vreun dubiu spoilere.

Dând cu ochiul prin arhiva blog-ului, am constatat cu stupoare că nu am vorbit niciodată pe îndelete despre Fallout [i]. Țin să precizez că această omisiune este una gravă pentru orice individ care s-a născut înainte de ’90 și își zice gamer. Și nici cei mici nu prea pot fi iertați, la ce prostii scoate industria de jocuri mainstream în zilele noastre.

Dar în fine, mi-am propus să scriu despre el acum după ce l-am jucat a nu mai știu câta oară [ii], vorba aia, mai bine mai târziu decât niciodată. Având în vedere că gameplay-ul primelor două jocuri din seria Fallout e în mare același și cu siguranță va exista și un articol dedicat lui Fallout 2 cândva în viitor, mă voi axa mai mult pe construcția poveștii decât pe aspectele tehnice (sistemul de joc, calitatea sunetul și a graficii etc.).

Fallout este situat într-un univers inspirat din ideea jocului Wasteland, conceput tot de către Brian Fargo. Decorul, descris de vocea lui Ron Perlman, este acela al unui Pământ post-nuclear, în care America anexează Canada iar China ocupă Alaska. Tensiunile duc la câteva ore de război efectiv, în care bombele nucleare ajung să radă cam toate orașele importante de pe fața Pământului. Pentru a preveni masacrarea populației de către iarna nucleară, guvernul american proiectează așa-zisele Vault-uri, adică adăposturi subterane echipate cu toate cele necesare supraviețuirii sub pământ.

Jocul propriu-zis se desfășoară în statul California, undeva în nordul LA. Personajul principal al jocului locuiește în Vault 13 și e trimis de către șeful ăl mare să caute un cip de purificare a apei. De aici începe jocul propriu-zis, jucătorul urmând să afle că viața la suprafață și-a reluat cursul și o mare parte din Vault-uri fie s-au desființat, fie sunt acum anexe ale unor orașe.

Remarcăm astfel existența unui univers restrâns al acțiunii, anume cel explorat de jucător, format din locuri și persoane și nu în ultimul rând de relații în care acesta intervine sau nu. Toate acestea sunt în același timp un pretext pentru aflarea unei alte povești, cea a dezvoltării FEV (Forced Evolutionary Virus) și a indivizilor implicați în testarea și încercarea de a-l folosi în practică.

Această poveste mai puțin evidentă poate fi efectiv analizată de către jucător prin citirea jurnalelor descoperite pe parcursul explorării unor locuri precum The Glow sau a bazei militare din Mariposa, precum și din discuțiile purtate cu câteva personaje cheie ale jocului. Astfel aflăm că un anume Richard Grey ajunge să folosească FEV pentru a dezvolta o rasă de creaturi evoluate artificial, asemenea unui Hitler modern, atingându-se astfel tema rasei superioare.

Felul original (și în același timp oribil) în care este conceput personajul este evidențiat prin ceea ce ajunge să devină Grey, și anume o mulțime de indivizi transfigurați și îmbinați într-o singură entitate. Scopul principal al jucătorului devine astfel oprirea dezaxatului (sau a dezaxaților, greu de zis) și a armatei lui de super-mutanți. Probabil una din cele mai ciudate scene din tot jocul este aceea a parcurgerii coridorului ce duce în camera Master-ului, un coridor umplut efectiv cu o masă amorfă de carne.

Dacă ar fi să caracterizez Fallout în doar câteva cuvinte, acelea ar fi „dezarmant de realist prin povestea sa”. Jocul are atât momente comice cât și faze greu de digerat de individul mediu; și deși o bună parte din personaje se încadrează în tipologii clasice (xenofobi, indivizi care omoară fără scrupule, lideri ai unor comunități autosusținute etc.), universul Fallout este totuși remarcabil prin situația extrem de probabilă pe care o prezintă. Poate că ăsta e și motivul pentru care Fallout nu mi se pare a fi deloc clișeistic, în ciuda faptului că e construit stilistic pe clișee [iii].

1. Cel puțin nu aici. Îmi aduc aminte că am scris într-un număr din Smacketeria despre el, dar nu mai știu exact în care. [↩]
2. Pentru că l-am cumpărat cu ocazia promoției de pe gog. [↩]
3. O mare parte din artwork are un iz retro-steampunk, presărat cu televizoare pe tuburi și reclame umplute cu un fals optimism. [↩]