o privire asupra frecvenței publicării articolelor pe blog
marți, 5 iun. 2012, 22:10
N-am mai scris pe blog de mai bine de o lună. Motivul în sine e lipsit de relevanță – la urma urmei n-are de ce să-i pese Internetului că eu am avut de muncă, umblat prin crâșme, împins vagoane sau mai știu eu ce, la fel cum nici mie nu-mi pasă de măsura în care îi pasă Internetului, pentru că n-am de ce -, unicul lucru cert e că n-am mai scris. Și țin să menționez că tendința asta de a scrie rar e cumva des întâlnită și în cadrul blog-urilor pe care le citesc [i], cu câteva excepții notabile.
Recitind articolul stimabilului Popescu îmi dau seama că nu țin nicidecum un blog de succes, având în vedere că nici nu investesc cine știe ce resurse într-însul și nici nu scriu zilnic, recunoscând în același timp că în ăștia șapte ani n-am avut nici așteptări și nici pretenții de a atinge subiecte care să lase Pământul pe loc. Pentru că așa stă treaba, nu m-am apucat de blogging pentru a face performanță, la fel cum nu merg pe bicicletă sau cânt la chitară cu scopul de a realiza mare lucru [ii].
Mă întreb însă în ce măsură se pot justifica afirmațiile respective, având în vedere că în general nu-i de ajuns să postulezi că pentru orice , ba chiar uneori trebuie să demonstrezi riguros că pentru unul particular, altfel ce sens ar mai avea logica și argumentația – abordări care lipsesc în mare parte în diversele articole despre SEO, Internet și alte lucruri pe care locuitorii acestuia din urmă în general nu le înțeleg prea bine. O altă idee ar mai fi folosirea „common sense”-ului, care merge într-o bună parte din cazuri, dar.
Dar nu ar fi o idee deloc rea – având în vedere că tot suntem pe și în arhivă™ – să facem un efort în a aduna și date pe tema asta spre a observa de exemplu câte articole publică blogger-ul mediu – chit că dacă-i „mediu” atunci poate fi cumva și „mediocru”, dar asta-i deja altă poveste – pe zi. Din fericire avem la dispoziție câteva rezultate ale unor statistici, rezultate oferite de către cea mai mare platformă de blogging la ora actuală, adicătelea WordPress. În paranteză fie zis, wordpress.com sunt niște măgari că nu dau publicității informații mai detaliate, dar așa-i în tenis.
La data scrierii acestui articol pe wordpress.com sunt înscrise 74,219,952 de
blog-uri pe care se publică în total circa 500,000 de articole pe zi conform
ziselor de pe pagina de statistici. Împărțind, obținem o medie pe undeva pe la
articole pe zi per blog, cifră care mi se pare foarte
mică. Din păcate nu avem la dispoziție și abaterea standard, însă speculând am
putea ajunge la concluzia că distribuția se învârte de fapt în jurul unei
fracțiuni foarte mici din numărul total de blog-uri înscrise – unul la mie să
zicem -, astfel că avem un număr relativ mic de blog-uri care produc conținut
și deci sunt active, restul fiind în mare parte frecție, adicătelea moarte,
adică doar cât să se mai marketeze Automattic că ei sunt cei mai.
Chiar și făcând abstracție de WordPress îmi e foarte greu să găsesc pe Internet blog-uri care produc zilnic conținut relevant, iar asta se datorează în parte și faptului că ansamblul blog-urilor de pe Internet reprezintă un sistem descentralizat, format din insule care-s de obicei comunități în sensul cel mai pur al cuvântului [iii] sau pur și simplu grupuri ce servesc așa-zisului circle-jerking.
Tind să cred deci – iar asta e la rândul ei o speculație cât se poate de nesimțită – că totuși blogging-ul nu a reușit să depășească faza de hobby, din nou, cu câteva excepții notabile. Cu toate astea bănuiesc că rămâne unul din cele mai eficiente mijloace de comunicație pe Internet, cel puțin la fel de eficiente ca o rețea socială din punct de vedere al compromisului relevanță-viteză de propagare. Cam cum este și Bittorrent de exemplu, doar că de data asta cu oameni. Iar asta poate să însemne o serie de lucruri care îmi scapă în momentul ăsta. În orice caz problema zic eu că merită aprofundată.
Post Scriptum: Ieri am aflat că un articol mai vechi de pe cărămizi (și nu numai) a devenit victima unui plagiat acum un an și ceva. Am încercat să dau de autoarea blog-ului și să o aduc pe drumul cel bun al citării, însă ori nu mi-a aprobat comentariul ori pur și simplu Blogspot suge testicule de cal. Noi să fim sănătoși.
- Fie ele românești sau nu. Dar ca fapt divers citesc foarte puține blog-uri străine, asta fără să punem la socoteală webcomic-urile, care-s de fapt și ele tot un fel de blog-uri, doar că au benzi desenate în locul textului. [↩]
- Stau mai bine însă la capitolul blogging decât cu cele două. La chitară n-am mai cântat serios de câteva luni iar cu bicicleta n-am mai mers de mai bine de zece ani. [↩]
- Adică bazate pe interese comune, cum ar fi de exemplu comunitatea dezvoltatorilor open-source sau comunitatea BDSM. [↩]
Publicat de spyked în bricks, division by zero, meta, statistics, wordpress
Comentariile sunt dezactivate.
Comments
Aparent comentariul meu a rămas acolo. Să văd când îl șterge 😛
E foarte posibil ca al meu să fi fost scos în urma unei erori din partea blogspot (false spam positive? Ciudat, că nu am pus link-uri în comentariu). În orice caz eu nu caut să îi dau în cap autoarei blog-ului, ba chiar mă bucur că a folosit bucata aia de text, atâta doar că am ținut să-i amintesc că nu îi aparține.
Pentru că de ce nu. 🙂
Între timp se pare că domnița și-a șters articolul, pentru că așa se face pe arhivă™, nu? 😛 Păcat, a înțeles complet greșit mesajul. Asta-i viața.